Patru scenarii de ieșire din criza Covid-19

Virusul și boala pe care o provoacă, în pofida a șase luni de cazuri cercetate și atenția întregului glob este o necunoscută. Nu știm dacă cei care „se vindecă” se vindecă definitiv (1, 2). Nu știm dacă ei capătă imunitate și cît ține această imunitate. Nu știm dacă această imunitate, care nu știm dacă există, asigură imunitate și la virușii* care mutează din Sars-Cov-2. Și cît de des acest virus mutează.

Nu știm multe nici despre „boala” provocată – Covid-19. Este oare o singură boală? Ea se manifestă foarte variat și duce uneori la consecințe catastrofale pentru o gamă întreagă de organe și țesuturi (3). Majoritatea celor care trec prin forma acută a bolii ajung să aibă plămînii ciuruiți (4). Va fi starea aceasta cronică? Se vor recupera plămînii? Sau insuficiența respiratorie va rămîne mereu cu „vindecații”.

Nu știm sigur cît durează perioada de incubare. Nu știm sigur cînd și cît timp este o persoană periculoasă și cînd și cum decidem dacă cineva e „tratat”.

Nu știm multe nici despre felul în care acest virus se răspîndește. Da, aparent se răspîndește de pe suprafețe atinse de oameni bolnavi. Dar o echipă de cercetători germani a analizat un sat întreg și nu a găsit viruși întregi, capabili să infecteze pe nici o suprafață. Nici în casele oamenilor bolnavi. Nici pe clanța de la ușă, nici pe mînerele tacîmurilor și nici pe ecranele telefoanelor! (5) Atunci cum e atît de contagios?

Din decembrie pînă la sfîrșitul lui martie „am știut” că Sars-Cov-2 nu se transmite prin aer, doar prin picături. Dar se pare că această informație (vitală!) nu e sigură. Un grup de cercetători americani afirmă că pot fi cazuri de transmitere prin aer (6). Măștile, care „nu erau obligatorii” chiar și pe pagina oficială a OMS, acum devin puternic recomandate de majoritatea guvernelor (7).

E clar că nu știm mai multe decît știm. Și în așa condiții cine poate face previziuni și în baza la ce date?

Ca metodă vom livra o gamă. Cîteva scenarii, în baza cîtorva criterii esențiale.

Și vom porni de la ceea ce interesează pe majoritatea din noi: Cînd se va încheia? Vom reveni la o viață „normală”, așa cum a fost? Cît vom plăti (în vieți, în libertăți, în bani)? Vom putea învinge acest virus sau va trebui să ne deprindem cu el, să trăim cu boala?

Și voi face patru scenarii, toate posibile, în limita informațiilor citite de pînă acum, în ordine crescătoare. De la cel mai pesimist scenariu, la cel mai optimist.

1. Cel mai pesimist scenariu: dezastru global

Angela Merkel încă în martie a declarat că virusul nu mai poate fi izolat și că se așteaptă ca 60-70% din populația Germaniei se va infecta (8). Dacă acest scenariu se extinde și la nivel de glob, asta înseamnă peste 4 miliarde de bolnavi în 2020. Din ei, cu mult noroc, doar 2% vor deceda, adică numai 80 de milioane de oameni.

Pentru Moldova 70% de îmbolnăviri ar putea fi 2 milioane de oameni. Și cu un sistem medical afectat, subfinanțat și gestionat prost, ne putem aștepta la o rată a mortalității ca în Italia, adică de peste 10%. 200.000 de morți și asta ar fi doar începutul coșmarului pentru scenariu cel mai prost.

Pentru că în acest scenariu boala nu lasă vindecatul cu imunitate. Sunt multe cazuri cu semnul întrebării în Corea, Italia și China, în care oameni „vindecați” se „îmbolnăvesc” iar. Și anume asta se întîmplă în scenariul cel mai rău. Virusul revine și revine. Fie în versiuni care suferă mutații, fie chiar aceeași versiune, ca în cazul răcelii.

La unii revine prin expunere repetată la infecție, la alții din celulele în care virusul a stat ascuns dormant. Și asta înseamnă boală fără sfîrșit.

Dar cum rămîne cu vaccinul? Mă veți întreba. Da, sunt peste 500 de laboratoare în lume care lucrează intens la elaborarea unui vaccin, dar asta nu înseamnă nimic. „Răceala simplă” e provocată de zeci de mii de ani de viruși, inclusiv de coronaviruși și omenirea nu a reușit să obțină un vaccin (9).

Ați auzit de un vaccin anti-HIV/SIDA? Și cam din anii 1980 SIDA ucide milioane, au trecut aproape 40 de ani, dar vaccin nu-i. De unde siguranța asta din presă și guverne că în 2021 vom avea vaccin anti SARS-Cov-2? În scenariul acesta vaccin nu există.

Dar nici asta nu e destul. Chiar cu 200.000 de morți din 2 milioane, Moldova va avea 1,8 milioane de „vindecați”. Și sunt toate semnele că efectul Covid19 asupra corpului uman, chiar în varianta ușoară a bolii, poate fi devastator. Incapacitare a plămînilor, probleme majore cu inima (au 12% din „vindecați”), rinichi, ficat și alte organe afectate. Afecțiuni rare ale creierului generate de Covid19 (10). Cei 1,8 milioane de „vindecați” în primul val de boală pot însemna 1 milion de invalizi. Oameni cu corpul lovit crunt, cu boli și condiții cronice, care vor avea nevoie mereu de suport medical pentru a rămîne în viață.

Asta nu ar fi ceva fantastic sau ieșit din comun. 40% din cei care au trecut prin Ebola fără a muri, au orbit… la 5 ani după „vindecare” (11). Noi nu știm ce alte efecte de lungă durată poate avea acest coronavirus.

Politicienii populiști au tot repetat în februarie că acest coronavirus e ca o gripă obișnuită. Asta au spus-o cam toți tîmpiții ajunși la putere – începînd cu Trump și terminînd cu ayatollahul Khamenei. Viața arată că e mai degrabă un un fel de SIDA, care se transmite ușor. Poate chiar prin aer. Și chiar și SIDA ar putea să ne pară floare la ureche.

Valuri noi și noi de pandemie vor lovi lumea în fiecare an, decimînd populații și făcînd viața un chin pentru cei „vindecați”. Statele, sistemele medicale și economiile pur și simplu se prăbușesc sub greutatea morților, bolnavilor și izolării. Statele slabe devin teritorii ale nimănui. Somalii dominate de legea junglei. În statele mai puternice se recrutează obligatoriu oameni la cursuri rapide medicale. Populația se reprofilează. Transportul, agricultura, producția industrială reduce implicarea omului la minim. Insulele de comunități sănătoase se apără de presiunea externă a migranților medicali.

Civilizația, așa cum o știm noi, se prăbușește lent, sub greutatea unei forme de neviață de 0,1 microni.

(c) Ion Grosu, Maroc 2015

2. Scenariul pesimist: ani de luptă și de lipsuri

Poate acest virus nu e chiar atît de malefic. Un scenariu care ar da speranță ar fi că la fel ca SARS, MERS și Ebola, omenirea va fi în stare să îl oprească. E drept că nici SARS, nici MERS și nici Ebola nu a afectat atîtea țări și atîția oameni.

Dar a mai fost o infecție care a îngenunchiat omenirea și apoi a plecat, se pare, pentru totdeauna: gripa spaniolă. Gripa spaniolă a ucis între 5% și 10% din populația globului în 1918-1920 și apoi ne-a lăsat în pace. Asta ar putea face și acest virus. Se va juca 2-3 ani cu globul, va infecta vreo 2 miliarde de oameni, va ucide vreo 400 de milioane și apoi ne va lăsa în pace și criză economică profundă.

Va mai fi viața la fel după colapsul economic, aproape inevitabil în 3 ani de izolare, lipsuri și sărăcire continuă? Vor mai fi statele la fel? Vor fi războaie, migrații în masă, conflicte grave la nivel internațional?

Unele industrii aproape că vor dispărea – turismul, industria avia, serviciile hoteliere. În 3 ani de pandemie circuitele economice pe care ne bazăm acum vor fi nefuncționale. Societățile vor consuma local, prețurile la tot vor sări în aer, calitatea vieții va scădea.

Pentru Moldova asta va însemna sărăcie lucie, emigrare și mai pronunțată, distrugerea totală a instituțiilor statului și căderea înspre autoritarism în care se guvernează cu telefonul, iar legile nici nu se mai publică nicăieri – trebuiesc ghicite în ochii dictatorului.

3. Scenariul moderat: va fi greu, dar vom învinge

În speranța că scenariile de mai sus sunt „nerealiste”, așteptarea tuturor e că vom învinge virusul cu un vaccin. Și vaccinul ar putea să apară prin octombrie-noiembrie, dacă avem noroc sau prin 2021.

E posibilă și o evoluție în cîteva etape – e scos cu testare grăbită un vaccin rapid în toamnă care dă efecte secundare negative pentru o mare parte din cei vaccinați, ca apoi, prin iunie 2021 să apară un vaccin mai elaborat, testat mai bine și cu mai puține urmări negative pentru populație.

Iar pînă la vaccin virusul va fi mai drăguț cu noi. Va infecta doar 10% din populație, va ucide doar 2% din infectați în Moldova. Adică vreo 7-8 mii de oameni bolnavi, bătrîni și medici. Restul vom sta ascunși prin case, iar autoritățile și afacerile vor găsi metode de a menține economia pe linia de plutire prin introducerea unor protocoale de siguranță.

Economia globală va suferi, dar își va reveni. Vor fi falimente, vor fi mulți pierdanți și cîțiva cîștigători. În statele democratice cererea pentru politicieni populiști, stand-uperi și clouni va scădea. Oamenii vor înțelege că au nevoie de lideri competenți și raționali. Politica externă se va schimba. Unele țări lovite mai dur de criză vor pierde din influență, altele, mai disciplinate vor căpăta avantaj economic și diplomatic major.

4. Scenariul optimist: nu e decît o gripă?

Am mers zilele astea la un spital, cu alte ocazii și motive decît tema articolului. Unul din medici mi-a aruncat o frază care mi-a stîrnit un zîmbet larg: „Hai revino, te rog la sfîrșitul lui mai, cînd nebunia asta se va termina.

Am rîs, pentru că în mintea mea primul scenariu e atît de realist, încît am exclus din start orice normalizare în 2020. Dar de ce să nu dăm dreptate acelui medic? Poate, într-adevăr, acest virus e o manifestare sezonieră? Poate căldura, umiditatea și ultravioletele verii vor diminua drastic răspîndirea Covid19 și în iunie vom răsufla fericiți. Poate pseudo-carantina va avea efect și cazurile vor scădea pînă la zero în cîteva săptămîni.

Și din iunie ne vom cuprinde la picnicuri, vom merge la meciuri de fotbal, vom rîde de fobiile trecutului și vom ieși doar un pic mai săraci.

Poate chiar vom învăța să consumăm mai puțin, să ne bucurăm unii de alții, să observăm natura așa cum e ea – blîndă și crudă în același timp cu toate ființele. Poate ne va face mai înțelepți suflarea morții în ceafă, poate vom găsi curajul să facem ceea ce vroiam să facem demult.

Tare îmi doresc ca polițistul universului să ne lase să mergem mai departe cu un avertisment simplu, fără amendă, arest sau confiscarea automobilului. Dacă acest scenariu se realizează promit că la 1 iulie 2020 voi…

Voi ce ați promite de dragul scenariului pozitiv?

Oh, I’ve waited so long
On the snow shores of England
To sing my last song
So come row me away
On black rivers and rainbows
To Neptune
Where I can stay

 

Povestea unei iresponsabilități totale: femeia ceea e vinovată

Mai în scurt, eu am înțeles. Femeia ceea e vinovată.

Din ce am fost informați, inclusiv de la autoritățile italiene, doamna a fost internată în spital în Italia. Într-un mod foarte iresposabil a părăsit spitalul de acolo, s-a urcat în avion și a venit acasă. Am menționat că cetățenii R. Moldova, oriunde s-ar afla, sunt așteptați acasă, dar fiecare trebuie să manifeste responsabilitate. În cazul de față avem un caz de iresponsabilitate totală.

– Ion Chicu, prim-ministrul Moldovei

Femeia ceea e vinovată că:

  1. Zborurile din Italia nu au fost oprite. Persoanele întoarse din regiunile grav afectate din Italia nu au fost plasate în carantină. Din cauza femeii celea.
  2. Unica verificare la frontieră, și asta doar la cîteva puncte de trecere, este măsurarea temperaturii. La punctele de trecere terestre persoanele sunt doar întrebate dacă au febră. Din cauza ei.
  3. Angajații Poliției de Frontieră și Vamei, care intră în contact direct cu persoanele potențial infectate, nu sunt corespunzător protejați din cauza femeii.
  4. Pînă acum, cu peste 10 mii de intrări din Italia în luna Martie (doar prin Aeroportul Chișinău peste 700 pe zi) – instituțiile medicale au efectuat numai 33 de teste de COVID19 în Moldova. Din cauza iresponsabilității femeii celea.
  5. La primul caz depistat (a trebuit cineva să leșine în avion ca să depistăm cazul), pacienta a fost preluată de o ambulanță obișnuită, fără izoletă. Din cauza femeii
  6. Toți pasagerii avionului, inclusiv cei așezați în imediata apropiere de persoana infectată au fost lăsați să plece, nedocumentați, din cauza iresponsabilității femeii celea. Ulterior au fost sunați în timpul nopții 45 din ei și rugați să se izoleze.
  7. După 8 ore de la aterizare, ministerul de resort a rugat printr-un comunicat oficial pasagerii avionului (inclusiv cei 10 ucraineni și pasageri care au plecat în Transnistria) să se auto-carantineze. E drept că din cauza femeii celea ministerul a greșit de trei ori ruta.
  8. Din cauza femeii celea, același avion, cu același echipaj, care a oferit asistență femeii celea, a mai efectuat în aceeași zi alte 4 zboruri.
  9. Pacienta a fost primblată prin mai multe spitale și a aterizat la Spitalul Republican, pentru că spitalul de boli infecțioase, din cauza iresponsabilității femeii celea, nu are aparate de ventilație pulmonară.
  10. Medicii de la republican nu sunt pregătiți, instruiți, echipați și dotați pentru a trata în siguranță un astfel de pacient, iar, din informații din interiorul spitalului, la internare pacienta, din cauza iresponsabilității ei a fost plasată într-o sală cu alți 14 pacienți, aflați în reanimare din alte cauze.
  11. Noi nu știm cîți din cei 145 de pasageri au mers acasă cu taxiul, cîți cu automobilul personal și cîți cu troleibuzul și nu știm dacă transportul public care circulă spre și dinspre aeroport are proceduri clare de dezinfectare a mînerelor, barelor și altor suprafețe. Cred că vă dați seama din ce cauză.
  12. În condițiile în care țări ca Italia, Coreea de Sud și Japonia au probleme serioase de logistică – medicamente, echipamente, personal medical, spații – în Moldova decidenții ne adorm cu povești că totul e pregătit, că totul e bine. De ce eforturile concentrate de a preveni și lupta cu Covid19 sunt dirijate de politicieni și nu de medici? Din cauza femeii celea.
  13. În ziua în care Moldova anunță cod oranj epidemiologic, premierul și echipa lui de consilieri au timp să comenteze pe facebook. Iresponsabilitate totală a femeii celea.
  14. Între timp autobuzul blocat la frontieră, cu pasageri care manifestau simptome de Covid-19 a fost lăsat să meargă mai departe. S-au făcut teste? Nu știm. Au fost testele la pasagerii autobuzului negative? Nu știm. De ce nu știm? Din cauza femeii celea iresponsabile.

Un singur caz a demonstrat incapacitatea instituțiilor statului de a coordona eforturile și de a comunica într-o situație de criză.

Dar e important să știți – vinovată e femeia ceea. Ea a manifestat iresponsabilitate totală.

Mai n-am uitat! Dragele noastre. În această zi frumoasă de primăvară…


 

10 mituri dăunătoare despre coronavirus (Covid-19) care circulă pe rețele

1. „E decît o viroză / gripa obișnuită e mai periculoasă”

Nu e. Da, gripa face ravagii în fiecare iarnă în toate țările și nimeni nu bagă orașele în carantină la apariția gripei. Doar în acest an în SUA gripa a făcut 14.000 de victime. E enorm, comparativ cu cei sub 3.000 de morți de Covid-19 la nivel global. Dar rata mortalității la gripă e de 0,01%. La Covid e de cel puțin 2%. Cu alte cuvinte dacă cele 26 de milioane de cazuri de gripă din SUA din acest sezon ar fi fost de covid, nu mureau 14 mii, ar fi murit 520.000 de oameni. Asta la o estimare a ratei mortalității de 2%. Dar s-ar putea să fie mai rău. La moment, din 33.128 de cazuri de covid finalizate, 30.358 (92%) s-au încheiat cu însănătoșire și 2.770 (8%) cu deces. E devreme să estimăm cu exactitate rata mortalității.

2. „Guvernele exagerează cu măsurile de constrîngere aplicate”

Nu. La așa o rată mare de mortalitate și cu atîtea necunoscute despre noua boală e mult mai ieftin să o izolezi și să oprești pandemia. E mai ieftin pentru Moldova să verifice strict intrările în țară și să aplice carantina, unde e cazul, decît să lase boala să ajungă la 1 milion de cazuri, adică peste 20.000 de morți. Doar costurile a 20.000 de îngropări în decurs de o lună, cu preot, bilete de la Italiea, loc la cimitir și pomene, acoperă ușor efortul minim al statului, care poate opri din fașă focarele de epidemie.

3. „Instituțiile Republicii Moldova sunt gata de Covid-19”

Asta nici Dodon nu o crede. De altfel nu ar merge cu „proverca” la aeroport și spitale. E evident că la 3-5 mii de cazuri grave, sistemul nostru spitalicesc intră în colaps. În 2017 erau 900 de paturi de spital pentru boli infecțioase. În cîte din ele sistemul de aerisire era izolat pentru fiecare cameră? (O problemă în China este utilizarea spațiilor improvizate cu sistem centralizat de aerisire, care duce la infectarea tuturor internaților).

4. „Boala nu afectează decît oamenii bătrîni și cu probleme medicale”

Este adevărat că acest virus e mai dur cu cei de vîrsta a treia și bolnavii de cancer, diabet sau boli cardiovasculare. Mai mult – copiii și tinerii pot trece prin boală fără să le apară simptome. Nici nu o observă. Și asta e una din problemele mari ale virusului. Sunt oameni bolnavi, care se simt bine, nu au temperatură, nu răsuflă greu, nu tușesc – DAR infectează oamenii din jur. De asta termovizoarele de la aeroport sunt la fel de utile ca jucăriile de brad.

pictura de Hubert Scheibl, R , foto de Anastasia Creciun

5. „Se face prea multă panică”

Impresia mea e că se face extrem de puțină informare. Majoritatea prietenilor mei iau în rîs această epidemie. Replici de genul „beu vin și ajută” și meme-uri sunt peste tot, iar sfaturile utile despre cum să ne protejăm și ce să facă instituțiile statului sunt prea puțin populare.

6. „Cumva o să treacă de la sine / asta nu o să mă afecteze”

N-o să treacă. Chiar dacă mîine pogoară Isus pe pămînt și tratează toți bolnavii, prin minune, vom plăti fiecare din noi costuri economice enorme ale acestui virus. Produsele vor fi mai scumpe, vor fi întîrzieri cu livrările, va fi instabilitate pe piețile financiare și unele valute o vor lua razna. Asta dacă mîine revenim la normal. Pentru că ținerea în carantină a 50 de milioane de chinezi, plus eforturile nebune de reorganizare a societății chineze pentru asigurarea cerințelor de bază în regiunile blocate costă. Generează pierderi. Economiile Chinei, Coreii, Japoniei, Iranului și Italiei deja suportă costuri enorme. Nici piețile din SUA nu trec prin momente fericite. Deja sunt mii de moldoveni în Italia care nu merg la lucru sau care se întorc în Moldova. Mai ieri ei primeau salarii, trimiteau remitențe. Și mîine Covidul nu va trece.

7. „E o idee bună pentru moldovenii din Italia să fugă de epidemie în Moldova”

În condițiile în care tot mai multe localități din Italia intră în carantină și au anumite servicii închise (școli, trenuri, spații publice) – tot mai mulți moldoveni din Italia decid să se întoarcă în Moldova, „să scape de epidemie”. Autobuzele și avioanele sunt pline și nu e nici Paștele, nici Crăciunul. E o idee rea. În primul rînd ei nu fug de epidemie, ci o aduc. În al doilea rînd ei pleacă dintr-o țară cu sistem medical, armată, protecție socială bine finanțată, într-o țară cu instituțiile la pămînt. În al treilea rînd Italia va beneficia de ajutorul UE de sute de milioane deja acordat pentru combaterea epidemiei, în timp ce Moldova va primi o nouă ediție pe Youtube a emisiunii „Președintele răspunde” de la Igor Dodon. Încă o întrebare – în caz că omenirea găsește un vaccin sau un tratament antiviral eficient, cine îl va primi mai repede – pacienții din Italia sau cei din Moldova?

8. „Moldova e o țară izolată și epidemia nu va ajunge la noi”

Fals. Lombardia și Veneto, regiunile cele mai afectate din Italia sunt mult mai aproape de Chișinău, decît Briceniul. Zilnic la Chișinău ajung mai mulți oameni din Lombardia și Veneto, decît din Edineț. Ar fi un adevărat miracol, dacă, în situația în care nu am băgat în carantină nici un om venit din China, Iran și Italia în ultima lună, nu am avea DEJA un caz primblîndu-se prin țară. Scenariul cel mai probabil este că vom avea această boală în Moldova în următoarele săptămîni și întrebarea e numai dacă și la ce moment o vom putea izola.

9. „Măștile nu ajută”

Asta e foarte populară. Da, măștile nu asigură 100% protecție, la fel cum prezervativele nu protejează de graviditate la 100%. Dar funcția principală a măștilor nu e atît protecția gurii și nasului de picăturile și particulele din aer (cu toate că o mare parte din ele sunt oprite de măști), cît protecția de PROPRIILE mîini. Cel mai des infecțiile de coronaviruși se fac prin atingerea unor suprafețe infectate (inclusiv mîinile altor oameni), urmate de atingerea involuntară a feței – gură, nas, ochi. Uite aici masca te protejează. De tine. În rest, da, dacă ai disciplina să nu-ți atingi niciodată fața și speli mîinile și le dezinfectezi după fiecare atingere – nu ai nevoie de mască. Știți de cîte ori o persoană își poate atinge fața cu mîinile? Pînă la trei mii de ori pe zi.

Yak la Zoo Club, satul Bardar

10. „N-ai cum să te protejezi, vom trece prin asta și vom merge mai departe”

Ai cum. Spală mîinile des, folosește dezinfectant de mîini, evită locurile aglomerate, evită transportul public, amînă călătoriile, concertele. Chiar și gripa spaniolă, care a ucis peste 50 de milioane de oameni în 1918-1920, nu a infectat decît 27% din populația globului. Adică unu din patru. Cel mai probabil că tu personal nu te vei infecta. Dar de plătit vom plăti toți. Sorry că am băgat un pic de alarmă în oceanul de hihi-haha. Situația E gravă.

Da mai pozitiv chiar nu se poate?

Se poate. Sigur că se poate. Scenariile bune includ mai multe evenimente de cotitură. Unul e găsirea rapidă a antidotului. Deja sunt antivirale care dau rezultate bune la testarea in vitro. Dacă se găsește tratament în următoarele săptămîni, ne scoatem fără pierderi catastrofale.

O altă necunoscută e efectul verii. Dacă și acest virus dispare în mai-iunie, datorită temperaturilor înalte și umidității, iar s-ar putea să trecem ușor prin criză.

Un alt scenariu pozitiv e capacitatea societății umane de a se mobiliza în situațiile de criză. S-ar putea să avem printre medicii, coloneii de armată, polițiștii și activiștii civici de printre noi adevărați eroi care ar compensa cu efort individual impotența instituțională. Un Arafat, în sensul bun al cuvîntului. Și să arătăm lumii că putem face față crizelor.

Totul e posibil.

 

Cum te va dezamăgi Maia Sandu în 2020?

În 2020 sunt planificate alegeri prezidențiale. Ne așteaptă o nouă luptă între Igor Dodon și Maia Sandu. Nici dreapta nici stînga nu au livrat candidați noi care ar putea pretinde la turul doi.

Strategia lui Igor Dodon în aceste alegeri este să folosească la maxim resursa administrativă și decalajul enorm de resurse pe care îl are față de Maia Sandu. 

Igor Dodon s-a asigurat că ține sub control Guvernul, cu tot cu fluxurile financiare din achiziții și întreprinderile de stat. 

Președintele a neutralizat procuratura, care s-a închis în lupte interne. 

El are o influență mare asupra Comisiei Electorale și Curții Constituționale, folosite în mod tradițional foarte activ în alegerile din Moldova. 

Igor Dodon și-a asigurat controlul unei majorități covîrșitoare a administrațiilor raionale și a reușit să neutralizeze democrații. 

Oamenii președintelui își extind rapid controlul asupra presei cu miza de a nu lăsa nici o ieșire la audiențe celor din opoziție.

Socialiștii au mulți bani.

Igor Dodon este, fără îndoială, favoritul acestor alegeri. O arată și intenția de vot măsurată în toate sondajele efectuate recent. Dar asta nu e destul. Igor Dodon mai dorește ceva în 2020. El vrea ca electoratul de dreapta să fie dezamăgit de Maia Sandu. Și pe această dimensiune a strategiei de campanie el are foarte mulți aliați.

Unioniștii lui Dodon

Politica moldovenească a generat mereu un fenomen aparent paradoxal, dar persistent în foarte multe iterații diacronice – alianța tacită între aripa pro-rusă de stînga și partidele unioniste. Anume prezența partidelor unioniste pe jumătatea dreaptă a clivajului moldovenesc a vulnerabilizat toate construcțiile de guvernare de dreapta. Motivația acestui comportament este, oarecum rațională.

E în interesul partidelor unioniste să erodeze constant încrederea în partidele de dreapta și de centru-dreapta. Doar din contul alegătorilor de dreapta unioniștii își pot extinde baza electorală. Cum numai dreapta pro-europeană generează un lider și o mișcare puternică, cum rezultatele unioniștilor la alegeri se diminuează. 

  • La alegerile anticipate din 2010, pe fonul creșterii încrederii în Vlad Filat, aflat la cîrma Guvernului, PLDM crește rezultatul electoral de la 16% la 29% (+23%), iar PL pierde 5%, acumulînd 10%, față de 15% un an mai devreme. 
  • La alegerile din 2019, pe fonul creșterii încrederii în Maia Sandu, unioniștii ajung în Parlament doar prin cîteva circumscripții electorale și pe listele ACUM, în timp ce partidele declarate unioniste nu trec pragul electoral.

Este evident că partidele pro-Kremlin sunt inamicul numărul 1 al unioniștilor. Dar alegătorii partidelor pro-Kremlin nu sunt o audiență pentru unioniști. Unioniștii adoră să critice colegii lor de dreapta, pentru că doar de acolo pot lua mai multe voturi. Și prin asta fac un mare serviciu partidelor de stînga.

Și acest serviciu nu întotdeauna e motivat de conjunctura politică. Așa cum a demonstrat Iurie Roșca, dar și alți foști lideri unioniști, acest interes comun al extremelor — să erodeze centrul — a fost folosit la maxim de structurile interesate să influențeze Moldova.

Unioniștii deja au ajutat PSRM să cîștige alegerile în Chișinău. E greu de spus dacă ajutorul a fost decisiv, pentru că au fost mulți factori care au dus la victoria în premieră a unui candidat de stînga în Chișinău, dar e cert că atacurile constante ale lui Chirtoacă și Țîcu au demotivat ieșirea la vot în turul doi pentru mulți alegători de dreapta.

E un mare avantaj să inoculezi oponentului politic un critic din interior. În primul rînd acesta are acces la audiența potrivită. În al doilea – e credibil atunci cînd critică. În al treilea – deține informații și știe unde să bată ca să doară.

În 2020 unioniștii o vor ataca intens pe Maia Sandu. Ei vor fi atenți la fiecare cuvințel și acțiune a ei. Vor scotoci toate deciziile din trecut. Vor asculta atent înregistrările făcute pe ascuns la ședințe. Vor analiza ce fac oamenii din PAS și vor lega toate greșelile acestora de Maia Sandu.

Dacă îți dorești unirea cu România, în 2020 Maia Sandu te va dezamăgi. Și nu în virtutea acțiunilor ei. Te va dezamăgi pentru că liderii politici unioniști vor investi tot talentul, resursele și influența pe care o au ca să te convingă că Maia Sandu nu merită votul tău. Că e mai bine să stai acasă.

DA, este o problemă

Se spune că însăși acțiunea de a recunoaște problema e cît jumătate de cale spre soluționarea ei. Blocul ACUM are o problemă și problema e enormă. Decalajul dintre cele două componente a ajuns să fie enorm. Intenția de vot pentru PAS e aproape de 10 ori mai mare decît pentru PDA. Liderul PDA a pierdut lamentabil alegerile din Chișinău, iar partidul nu a învățat nimic din asta.

PDA e extrem de supărat pe ieșirea din Guvernare, cu toate că în afară de o oarecare influență asupra procuraturii și o prezență onorifică în MAI, nu a știut cum să o folosească.

În ultimele luni numărul de atacuri mediatice generate de PDA asupra Maiei Sandu șl ACUM este covîrșitor. De partea opusă, replicile vin discret, de obicei pe facebook, de la deputați individual, fără mare tam-tam. PAS nu își dorește inflamarea ciondănelilor lansate de PDA, dar tactica asta nu va putea continua la nesfîrșit.

De facto, blocul ACUM nu există. Cele două partide nu au coordonat un candidat la circumscripția Hîncești. PDA „își asumă” public tot felul de scenarii pentru prezidențiale – ba cer candidat „apolitic”, ba spun că sunt gata să înainteze candidat propriu. Mesajul îl înțeleg toți – PDA anunță că nu o va susține pe Maia Sandu la prezidențiale. Și caută pretext.

ACUM e un trup. El începe să miroase urît. Nici Maia Sandu, nici Andrei Năstase nu se încumetă să îl îngroape. Europenii au investit mult în această construcție. O ceartă la cuțite ar reduce mult influența din Parlament a acestor partide. Dar e clar că pasivitatea PAS nu va liniști hărțuirea energică a celor din PDA. La fel ca unioniștii, ei își vor alegătorii înapoi.

Iar alegătorul disciplinat al PDA va fi dezamăgit de Maia Sandu în 2020. 

Redacțiile de știri și capetele vorbitoare la TV vor picura cu amar peste Maia Sandu

Maia Sandu nu plătește păreriștii profesioniști. PAS-ul nu are resurse mediatice. Chiar și redacțiile care nu aparțin lui Dodon sau democraților, în pofida unor anumite simpatii, lesne de înțeles, oferă acesteia doar oportunitatea de a ieși în fața audiențelor. Nu o menajează, nu o promovează cum face Accent TV cu Dodon.

Majoritatea „formatorilor de opinie” din Moldova sunt deprinși să trăiască bine. Să își vîndă opiniile pentru bani. De asta echipe întregi de consultanți, sociologi, formatori de opinie și jurnaliști au trecut atît de organic de la Plahotniuc la Dodon. Pentru că Igor Dodon joacă după regulile vechi. Reguli în care jurnalistul e propagandist cu salariu bun, sociologul e manipulator cu contracte grase, consultantul are asigurate contracte cu întreprinderi de stat, iar formatorii de opinie livrează păreri comandate, ca niște tonomate.

Pentru toți jucătorii din domeniul informațional al țării, acest sistem corupt este mai comod. Și cu cît mai mulți sunt implicați în acest joc murdar de buimăcire a alegătorului (care achită factura finală), cu atît mai mare e presiunea pe cei care se opun.

Maia Sandu nu va avea luxul să bage în gura jurnalistului întrebări pregătite din timp. Ea nu va achita promovarea porțiunilor care îi convin. Dodon va face asta în continuare, chiar și în redacțiile „independente”.

Dezamăgiții din interior

O altă sursă de dezamăgire pentru fiecare din noi va veni „din interior”. Și nu e vorba doar de primari și consilieri, ajunși recent în funcții pe listele PAS, care vor părăsi dezamăgiți partidul. Și nu doar de membri care „nu se vor mai regăsi”. E vorba și de susținătorii fideli PAS care sunt acum studiați cu lupa de cele mai bine plătite, performante și dotate echipe de sociologi și specialiști IT.

Sunt căutate narativele care afectează emoțional la maxim alegătorul Maiei Sandu. Ele sunt testate în focus grupuri și pe audiențe reduse online. Aceste narative deja sunt promovate atent și dozat la fiecare ieșire a lui Igor Dodon, dar și prin gurile altor sateliți vădiți sau ascunși de pe tot spectrul politic.

Vom fi dezamăgiți de Maia Sandu pentru că vom fi hrăniți cu poveștile măsurate și croite să ne dezamăgească:

Maia Sandu s-a întîlnit cu Rotschild și i-a dat asigurări că totul va fi bine (după care a trimis dosarul aeroportului în judecată, unde e primblat și pînă acum);

Maia Sandu l-a eliberat pe Filat (pentru că desigur Maia Sandu „controla justiția” cît era premier);

Maia Sandu a plecat de bună voie de la Guvernare (iar socialiștii nu au putut nicidecum opri planul ei meschin și au votat împreună cu democrații căderea guvernului);

Echipa Maiei Sandu „sunt manageri proști” (cu mesajul implicit că e mai bine la putere să fie manageri buni, chiar dacă fură);

Maia Sandu duce tratative cu Șor (în genere, sunt aproape sigur că Șor va fi folosit masiv „în susținerea publică a Maiei Sandu”, la fel ca alte figuri toxice);

Și vor fi dezvăluiri. Înregistrări, amintiri, declarații despre cît de urît a procedat. Ca să ucidă entuziasmul. Să dezamăgească alegătorul care mai are speranță.

Știrile false și devalorizarea votului

Pentru cei cu ochii în buletinele de știri lumea va fi plină de dezamăgiri față de Maia Sandu. Zi de zi vor apare știri care o să provoace greață, repulsie și frică. Va fi mai grav decît la alegerile precedente. Cei 30.000 de imigranți sirieni și pericolul homosexualizării tuturor cetățenilor, cu care am fost speriați în campania trecută, o să ne pară un joc. Marile narative false deja se coc. Vom fi distrați la maxim, iar setea noastră de a fi uimiți va alimenta răspîndirea falsurilor, chiar și sub pretextul „demascării”.

Lehamitea convine hoților. Și ei o vor alimenta. Echipa lui Dodon va promova pentru masele de indeciși o viziune asupra vieții în care nimic nu mai contează. Ori drepata, ori stînga, or integrarea europeană, or vectorul asiatic – toate sunt baliverne și toți fură. De aceea pune mîna pe acest kil de orez și aceste pachete de zahăr, ține 200 de lei și votează cu oricine. Și Maia Sandu îi va dezamăgi și pe acești alegători. Ea nu le va da orez. Nici zahăr. Nici 200 de lei.

Va fi dezamăgită și diaspora?

Greu de spus. Diaspora a fost mereu nucleul progresist al Moldovei, care a încercat din puținul politic pe care îl avem să aleagă vlăstarele mai sănătoase. Dar diaspora e doar un cuvînt. Comunitățile de moldoveni din Spania, Italia, Marea Britanie s-au mobilizat exemplar la prezidențialele precedente, dar asta nu a fost suficient. Vor găsi oamenii din diasporă energie suficientă pentru o nouă mobilizare masivă? Vor mai crede ei că pot schimba ceva acasă?

Sunt sigur că echipa lui Igor Dodon gîndește și pentru aceste segmente scenarii de dezamăgire. E greu de spus cine vor fi „formatorii de opinie” care vor lovi anume în Maia Sandu din diasporele europene și americane, dar se observă deja o reanimare a micilor candidați din trecut. Sunt orgolii, iluzii de creștere și răni vechi care cer răzbunare. Și Maia Sandu va fi vulnerabilă în 2020. Pentru că alegătorii sunt greu de mobilizat și ușor de dezamăgit. Mai ales cînd au de făcut kilometri pînă la urna de vot.

Dezamăgiții lui Dodon

Dincolo de eforturile de a dezamăgi în Maia Sandu electoratul de centru-dreapta, Igor Dodon lucrează intens în dezamăgirea propriului electorat. Preluînd monopolul puterii (cel puțin la nivel de percepție) președintele și-a întins o capcană. El e la volanul unei țări cu multe probleme, după 10 ani de guvernare absolut iresponsabilă. Doar că volanul nu e conectat la roți, iar cutia de viteză e doar un băț.

Instituțiile au degradat și mai mult, procentul de furt din scheme și delapidări e mai mare ca niciodată, capacitatea de a atrage resurse umane în administrație este minimă, economia locală e din ce în ce mai dependentă de consum și vreme. Moldova actuală e o combinație tristă de azil de bătrîni și casă de copii, condusă în ultimii 10 ani de bandiți. Populația sărăcită intenționat e ținută în calitate de ostateci de o pătură subțire de oameni super-bogați, care scurg banii prin contracte cu statul, contrabandă, justiție instrumentalizată și spălare de bani.

Igor Dodon nu are ce livra în 2020. Bugetul e umflat artificial și veniturile sunt imaginate. În curînd, așa-numitul premier va trebui să facă rectificări dure. Politica Băncii Naționale, devenită brusc prietenoasă cu guvernarea, după demisia Maiei Sandu, va crea o presiune inflaționistă enormă. Banii merg în consum, totul se va scumpi. Motorina, benzina și gazul deja s-au scumpit de 2 ori în 2020. Călătoriile interurbane s-au scumpit o dată la 1 ianuarie și va mai urma scumpirea „de confort” în martie. Vor urma în lanț și alte scumpiri – carburanții sunt factor formator de preț la mai toate produsele. Credibilitatea știrilor bune din televizor se va termina odată cu banii din portofel.

Președintele se pierde în propriile „viziuni economice”. Promite că va obține credite pentru a transforma Moldova în șantier să facă drumurile. Bani nu găsește. Iese imediat cu alte „programe naționale” în care deja despre drumuri nici nu pomenește. Toate se țin pe un Guvern slab, cu miniștri extrem de executivi și fără nici o autonomie sau responsabilitate în fața alegătorilor. Coaliția din Parlament se ține pe înțelegeri firave că anumite scheme vor fi păsatrate, iar anumiți oameni vor fi păziți de justiție. Ambasadorii transmit semnale extrem de dure, iar premierul le răspunde cu amenințări pe facebook. Circ.

Construcția lui Dodon are picioare de lut. Iluzia unui președinte puternic e credibilă doar în clădirea  președinției și la cîteva canale TV. De fapt, Moldova e acum pe mîna cîtorva sute de baronași, care gestionează mici domenii bănoase. Cîțiva baronași la vame, cîțiva în justiție, cîțiva în procuratură și MAI, cîțiva în achiziții și întreprinderi de stat. Și lor li-i cam tot una de Igor Nicolaevici. Și chiar primarului municipiului Chișinău i-i cam tot una de Igor Nicolaevici. Și vor urma suprize multe care îl vor împinge pe președinte spre noi și noi greșeli.

Așa că ne așteaptă alegeri extrem de strînse. Dacă în 2016 era clar din timp că Igor Dodon cîștigă lejer, în 2020 se va duce o luptă strînsă. Și va cîștiga alegătorul care va avea mai multă rezistență la dezamăgire. Și această rezistență se construiește cu argumente raționale și informare continuă. Valul de emoție se lasă pentru ultimele 3 săptămîni înainte de turul 2.

Sper că nu v-am dezamăgit.


 

N-ai pe cineva la ministerul educației?

Dacă, Doamne ferește, fiul tău ar călca un copil pe o trecere de pietoni sau mama ar avea o problemă de sănătate extrem de gravă și costisitoare; dacă un criminal te-ar șantaja sau ai risca ani grei de închisoare; cui te-ai adresa după ajutor – lui Igor Dodon sau Maiei Sandu?

Întrebarea de mai sus nu e plăcută. E o întrebare la care ne dorim să nu fim niciodată nevoiți să răspundem. Dar e o întrebare la care o mulțime de oameni s-au gîndit în ultimele luni. Oameni care au ce risca. Unii din ei – totul. Sau, mai bine zis, ceea ce ei percep drept totul – averea, funcția, libertatea, respectul altor oameni, liniștea în familie și alte chestii.

Eu sunt un neadaptat. Cînd la mine vine un om să ceară un ajutor sau o favoare, dacă asta implică o tranzacție din seria „tu mie un bine, eu ție un bine”, evit tranzacția. Îs prost. Pentru că aceasta e cea mai profitabilă tranzacție. E tranzacția de bază pe care se ține statul Republica Moldova. Bursa de favoruri.

Bursa de favoruri nu are ca funcție principală cîștigul material. Bursa de favoruri e mult, mult mai importantă. Ea asigură stabilitatea. Favorurile primite și cele acordate în fluxul lor permanent, învăluie, leagă, unește și consolidează societatea moldovenească și îi dau iluzia unei stabilități, a unui fundament sub picioare. Atunci cînd ai pe cineva undeva, ești mai sigur în ziua de mîine. Poți planifica ceva. Poți să-ți asumi un mic risc, poate o afacere, poate un credit. Poate o nuntă. Ai pe cine conta. Există o anumită plasă socială.

Acest liant e esențial.

Refuzul meu de a participa la comerțul de favoruri nu este absolut, desigur. Dacă pot da de la mine, fără a continua lanțul, ajut. Dar nu particip la legături ce trec de mine. Să explic.

Mă sună, să zicem Maxim. Zice că uite, a nimerit la spital, dar nu are asigurare. Cere ajutor. Zice poate ai pe cineva la minister să vorbească cu șeful spitalului să nu achite costul staționării. Dacă e vorba să îi dau lui Maxim bani și îi am, îl ajut. Lanțul se închide cu mine și eu aproape sigur nu voi cere favoare înapoi de la el. Dacă, însă el vrea eu să-l sun pe prietenul meu Vasile care e medic și o cunoaște pe Svetlana care e șefă de direcție la minister și ar putea ușor suna șeful spitalului – refuz. De ce?

În primul rînd lanțul care merge mai departe, mă va lega de Banca Națională de Favoruri și voi fi dator pe viață. Peste trei luni Vasile mă va suna să văd dacă pot să o ajut pe Svetlana cu o ofertă levaia la o achiziție de medicamente. Și nu va fi frumos să refuz. Nu va fi omenește. Pentru că ei m-au ajutat. Așa nu se face. Trebuie să ai soviste.

Comportamentul meu nu este deloc unul bun. Sau corect. Nu o fac nici din sfințenie și nici din credință mare. Pur și simplu știu că Banca Națională de favoruri e o piramidă financiară. Un lohotron. Dai mereu mai mult decît primești. Dar unii beneficiază din acest lohotron.

Dacă aș fi mai șmecher, de fiecare dată cînd cineva mi-ar cere o favoare, m-aș bucura enorm. Pentru că în acel moment, omul adaptat culturii moldovenești, omul care știe ce și cum, omul care rezolvă voprosuri, bate din palme și deschide o linie de credit. În momentul cînd cineva cere ceva de la tine, tu cîștigi un credit la bursa de favoruri. Și dacă nu ești prost, dacă nu ești tontălău, dacă nu îți cresc mîinile din Estonia, numaidecît ajuți omul. Pentru că tu la nevoie te cunoști.

Și cînd ajuți omul, se întîmplă mai multe evenimente care creează unde informaționale în rețeaua de favoruri. În primul rînd tu capeți un om la care poți să te adresezi în caz de ceva. Cazul de ceva mereu vine. Într-al doilea capeți o mică marjă – vei putea cere chiar un favor un picuț mai mare de la el, dacă înțelegi ce vreau să spun. Eu jă te-am ajutat la nevoie…

Într-al doilea rînd, prin rețeaua informațională a favorilor apare un impuls mic – oamenii (care trebu) află că tu poți rezolva probleme. Că tu poți rezolva anumite probleme. Că ei se pot adresa în caz de probleme similare. Și ei vor veni la tine? Pentru că în Moldova nu există probleme pe care să le aibă un singur om. Oamenii tind să aibă aceleași tipuri de probleme. Cu datornicii, cu cadastrul, cu vecinii, cu justiția, cu fiscul, cu sănătatea, cu locul la cimitir, cu achizițiile de stat șamd.

În al treilea rînd tu devii un pic mai respectat. Devii de nădejde. Devii un stîlp al societății, un om pe care se poate de contat. Un bărbat cu care să faci o treabă. Un mic centru – de informații, de putere, de respect. Și uvajuhă.

Vedeți unde vreu să merg, da?

Omul care merge pe calea rezolvării de probleme e un om care merge spre succes. Cu timpul, tot mai mulți oameni se adresează acestui om și problemele pe care le rezolvă el devin tot mai mari și tot mai variate. El va descoperi că e înconjurat de oameni la fel ca el. Oameni despre care nici nu bănuia. Va afla că idiotul cela de Andrei, akazăvaețța rezolvă problemele cu vama. Da Olga Pavlovna știe ce și cum și cît în caz de judecată. Că Savelii Ignatievici poate găsi ușor bani la procent mic. Iar Cristian are pe cineva la vama românească și dacă ceva trece chiar și o fură.

Rezolvatorul neatent de voproase are cîțiva dușmani. Primul e propria înfumurare și prostie. Închisorile sunt pline de reșalșiși la care s-o dus crîșa. Numai liubcic cît face. Cînd rezolvi multe probleme mici, ajungi să rezolvi cîteva probleme mari și ai impresia că nu mai ai probleme. Și devii tu o problemă. Pentru Banca Națională de Favoruri (BNF). Și atunci, natural, aproape ca o adiere de vînt printre copaci, mai marii acestei lumi își coordonează un pic blendele și te rezolvă. Pentru că ei rezolvă probleme și tocmai ai devenit una. Și ei au rezolvat pînă acum sute de probleme ca tine.

Al doilea dușman sunt oamenii ca mine. Neadaptații. Tot felul de oameni care nu participă la comerțul de favoruri. Oamenii ca mine sunt imprevizibili. Pe ei nu poți conta. Mai apoi, unii din ei (eu personal – nu, dar mulți din noi așa fac) cred în legi și în alte legende din manuale – democrație, drepturi, echitate, corectitudine șamd. Oameni bolnăjiori. Oameni cu credință. Din păcate pentru BNF, astfel de oameni există și ei nimeresc în toate sferele – în business, stat, știință, academie, biserică șamd. Mai ales sunt deranjanți cei principiali. Cei care strigă cînd văd. Cei care scot la iveală.

Al treilea dușman e chiar BNF-ul. E ceva suprauman și neuman în sistemul favorilor. Mecanica lui e mai puternică decît orice element. Cît de sus n-ai urca în rezolvarea problemelor, niciodată nu poți deține pachetul de control. Și în același timp, cu cît mai sus urci, cu atît mai mîrșav devii. E greu. Dacă la început aranjai pe cineva la lucru și ajutai cu un loc la cimitir, ajungi să închizi dosare la violatori și să promovezi legi în interesul unor hoți. Favorurile din start conțin sămînța spurcăciunii.


Am mai scris. Polițistul care iartă un vitezoman, ucide un copil care va fi călcat. Medicul care închide ochii la un malpraxis de-al colegului, calicește zeci de pacienți. Un inspector care permite vărsarea deșeurilor în rîuleț, otrăvește trei sate și duce la zeci de cazuri de cancer. Fiecare ilegalitate iertată este achitată în vieți omenești culese aleatoriu.

Murim cu hurta în numele iertării.

Și vedem în jur o lume care nu e ca în manuale. Popoare bombardate în numele păcii, săraci furați de bogați, hoți care condamnă nevinovați la închisoare, aleși care se vînd. Toate se derulează în fața noastră și toate ne pun sub o permanentă presiune. Permanenta presiune a răului impune o permanentă luptă pentru ceea în ce credem.

Și aici voi întreba – în ce cred moldovenii?

Suntem învățați de la 6 ani să nu credem în Moldova, pentru că e o invenție stalinistă, o greșeală a istoriei, un proiect provizoriu, un atavism sovietic, o părticică ruptă de o mumăcică. Toți copiii sunt scoși cu forța de stat din sînul familiei și învățați acest „adevăr” istoric. Și îi mai învață ceva sistemul școlar. Îi învață că regulile nu funcționează. Că funcționează schimbul de favoruri.

Pentru că din primele clase vedem cum copiii de oameni importanți, copiii care fac ore suplimentare primesc note mai bune. Cum se adună bani pentru reparații, mulțumiri, ziuadenaștere, tateanendeni, sfîrșit de an școlar. Cum dacă nu participi ai probleme. Cum se copiază la examen. Cum se află biletele din timp.

Un prieten nemulțumit de unele evoluții recente în justiție propunea să fie demiși in corpore toți judecătorii CC și înlocuiți „măcar și cu studenți din băncile facultăților”. Mitul „măcar și cu studenților” apare uneori pe ici pe colo ca o formă a mitului salvatorului. Doar că nu există salvatori puri și nevinovați în băncile facultăților. Mai ales ai facultăților de drept din Moldova. 

Mai mult decît atît – BNF-ul întîmpină o rezistență din ce în ce mai slabă. Dacă în anii 90, pe fundamentul ideologiei și educației sovietice și alimentate de valul patriotic al construcției statului independent instituțiile mai erau pline de oameni cu simțul datoriei, acum acești oameni s-au cam terminat. Iar alții nu am crescut.

Solidaritatea se bazează pe Marile Minciuni. Fie că e vorba de Marile Minciuni Naționaliste, fie că e vorba de Marile Minicuni Comuniste, fie că e vorba de Marile Minicuni ale Rolului Civilizator, popoarele formate din indivizi egoiști și variați au găsit minciunile pentru care soldații să moară în război, polițiștii să-și riște viața în lupta cu crima, iar liderii politici să apere interesele țării lor. Noi n-am găsit.

Comisarul nostru Catagni e la stroică la Rasiea. El avea potențialul să se jertfească pentru țara lui — în fiecare popor se nasc așa oameni — dar țara lui l-a învățat că ea nu e reală. Nu e corectă. E o greșeală. L-a învățat de mic copil, plătind manuale și profesori cu bani din taxele părinților lui. Și el a crezut micile ei minciuni. A crezut cu adevărat că țara lui e o iluzie. Așa scrie în manual. Așa au ajuns să spună toți. Și realitatea s-a conformat.

Moldovenii nu cred în nimic. Dar ei au un vis. Și acest vis, de la mare la mic, e îmbogățirea rapidă. Nu e un vis doar al nostru, e un vis al veacului nostru. Nu visăm să fim săraci, visăm să fim bogați. Nu visăm să consumăm mai puțin, visăm să consumăm mai mult. Nu visăm să avem lucruri vechi, păstrate, care să ne servească veșnic, ne dorim lucruri noi, pe care să le folosim un pic și să vrem alte lucruri noi. Nu visăm să locuim în casa părintească, visăm să o demolăm să facem alta. Nu reparăm, aruncăm și cumpărăm nou.

La fel și cu țara. De ce să reparăm Moldova, dacă ne putem băga piciorul și duce la Italiea?

Victoria anunțată cu atîta grabă și trufie asupra lui Plahotniuc s-a întors împotriva victorioșilor. Plahotniuc, la fel ca Liubcic, a devenit o problemă. Și sistemul a rezolvat-o. Cei care rezolvă probleme enorme, ce depășesc capacitatea BNF-ului, un fel de Fondul de Favoruri Internațional, au mișcat din degetul mic și l-au rezolvat pe Plahotniuc. Noi doar am privit. Și unii din noi au aplaudat, s-au bucurat, s-au lăsat duși de iluzia unei lumi mai bune. Mai bune cu ei.

Dar problemele au rămas. Tineri șoferi pe băși continuă să calce pietoni, medici alcoolici continuă să calicească oameni, criminali periculoși continuă să vreie la libertate, contrabanda continuă să apară pe polițe. Viața continuă. Problemele se cer rezolvate. Și rezolvatori se găsesc. Pentru că așa funcționează lucrurile.

Care e noul model? Care e planul de recroire al societății care să funcționeze? Care să rezolve problemele oamenilor. Care să ne dea iluzia stabilității. Care să redea oamenilor încredere în ziua de mîine. Ca ei să își asume un risc, să deschidă o afacere, să crească un copil, să ia un credit imobiliar? Care e Marea Minciună a Moldovei în care să ne prefacem o generație că credem ca să creștem o generație care chiar să creadă. Care să se jertfească în numele ei. Să fie unită în jurul unor valori, nu legată de niște favoruri?

Putem înlocui minciuna mică cu Minciunile Mari și să ne prefacem un pic că le credem? Pentru binele copiilor noștri. Și ai copiilor copiilor noștri? Nu știu.