Cinci lideri politici

În ultimele două săptămîni am participat la trei întîlniri cu lideri politici — Igor Dodon, Vlad Filat, Marian Lupu — şi am urmărit în direct gestul lui Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă. Cu excepţia întîlnirii cu Lupu, înregistrările de la aceste evenimente sunt accesibile online. Voi împărtăşi cîteva impresii.
1. Întîlnirea cu Igor Dodon a fost demult şi cam plictisitoare. Discuţia organizată de think Moldova, în virtutea distanţei mari dintre „scenă” şi public, dar şi a unei moderări aproape lipsă, agravată de volubilitatea proaspătului comunist a generat mult căscat. Întrebările unor studenţi, urmate de precizări supărătoare păreau enunţate doar pentru autoafirmare. În acelaşi timp jurnalistul Oleg Krasnov, a fost ignorat de moderator. Cauza apariţiei mirifice a unei doamne cică responsabilă de la Ministerul Economiei pe canapeaua de la ASEM a rămas o enigmă. Doamna a tăcut.
Dodon e un economist bine pregătit şi ştie ce vorbeşte, cel puţin în comparaţie cu dl. Belostecinic. Nu a putut fi prins de public, s-a descurcat de minune. Poate vorbi. Am simţit în jur iarăşi acea frustrare a anticomuniştilor apriorici care cedează nervos doar de la amintirea cuvîntului comunist, dar puşi în faţă cu unul în carne şi oase înghit găluşca sau se rătăcesc în propriile formulări.
Pentru ca să mă aflu şi eu în treabă am întrebat „Aţi menţionat mai devreme că în 2008 aţi interzis organelor de control să mai facă inspecţii pentru a da voie oamenilor de afaceri să lucreze. Ce aţi sugera actualei guvernări să facă pentru a permite oamenilor de afaceri să activeze în pofida existenţei organelor de control?” Era o întrebare-capcană. Igor Dodon a răspuns, în linii generale, că ar evita dublarea funcţiilor de control, ar limita instituirea organelor de control de către ministere, pentru că fiecare minister îşi doreşte un asemenea organ, recunoscînd indirect scăpările admise de guvernarea din care a făcut parte.
Cred că lui Dodon cel mai greu îi va fi să demonstreze că poate deveni un lider şi nu doar o interfaţă a unui partid cu mecanisme decizionale obscure.
2. Vlad Filat mi-a părut foarte încordat. A avut multe gesturi false, învăţate. A evitat cu eleganţă multe răspunsuri. Offline-ul organizat de Unimedia nu a fost un offline pentru că a fost transmis în direct, respectiv participanţii s-au simţit limitaţi în exprimare. Am înţeles asta mai tîrziu, la întîlnirea cu Marian Lupu, fără camere, care a decurs mult mai degajat, sincer şi interesant.
3+4. Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă ne-au furat 1 aprilie, a scris cineva pe facebook. Da, după prezentarea cadrelor cu uciderea lui Boboc, glumele de 1 aprilie generau protest şi scîrbă. Dincolo de speculaţiile politice şi acuzaţiile de manipulare, gestul celor doi lideri a fost unul mare. Explic de ce.
Nu pentru că am putut afla cine anume l-a ucis pe Boboc. Nici pentru că a demonstrat în ce manieră înţeleg poliţiştii să asigure ordinea publică. Nici pentru loviturile inumane date cu piciorul în oameni căzuţi şi bătuţi aplicate de comisarul oraşului. Şi nici măcar pentru imaginile unui omor, care poate fi interpretat, apărat, iertat, poate, de nişte judecători. Toate ororile menţionate sunt interpretabile şi sunt la cheremul justiţiei.
Cadrele făcute publice au demonstrat un lucru mult mai grav, pe care îl ştiam cu toţii, dar am putut să-l ignorăm toţi aceşti ani. În Moldova există o castă a poliţiştilor. Ea e dincolo de lege şi e de-asupra ei. Casta e un stat în stat.
200 de poliţişti — şi nu nişte sectorişti din raion, ci elita poliţiei din Moldova — sunt martori la o crimă şi se sfătuie şi decid cum să ascundă un cadavru. Chiar în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în centrul Chişinăului. Timp de un an TOŢI aceşti 200 de poliţişti au tăinuit crima. Nu s-a găsit nici unul care să-şi respecte jurămîntul.
Pentru faptul că au avut tupeul să meargă deschis contra acestei grupări criminale organizate, care activează sub brandul MAI, Ghimpu şi Chirtoacă merită o plecăciune.
(Să recunoaştem, seara, dacă vedem poliţişti, cu toţii traversăm strada.)
5. Uimitor de deschis cu bloggerii a fost Marian Lupu. Cam tot ce a spus el a fost „off the record” şi o să-mi permit să nu citez. Am văzut un om relaxat, un politician, un oratror abil. Nu ştiu de unde mi s-a creat impresia că Lupu e un singuratic în tot ce face. La PCRM a fost singur şi izolat, de acolo a plecat singur, nu l-a urmat nimeni. În partidul nou am impresia că iar se simte singur şi nici măcar cumetri nu prea are iar fini numai o pereche… Poate pentru că e nalt? 😉
Din toate aceste discuţii am înţeles una — campania electorală a început şi agenda este decisă de PL care insistă pe momentul 7 aprilie la care ei sunt campioni. Orice ar face guvernul, dacă rezultatele anchetei nu vor oferi capul lui Moţoc, va avea de suferit partidul care deţine fotoliul de prim-ministru şi de ministru al afacerilor interne. E clar că în coaliţie există frecuş mare, dar, vorba ceea „dacă te temi de frecare, cum o să devii şlefuit?”
(nţămăsc lui EB pentru unele reformulări)