Trecutul imprevizibil

Memoria mea e selectivă. Se pare că din toate evenimentele petrecute ieri mi s-au întipărit doar cîteva: șueta cu salată marocană, primblarea după modem și încă un eveniment despre care o să tac gîfîind. Și poate faptul că recitesc Noaptea de sînziene. Restul e în ceață. Cu un pic de efort o să mai scot din memorie bătutul la tobe, verificatul poștei, două mesaje trimise și cam atît.

Ce-am făcut miercurea trecută? Hm… Mult mai dificil.

Cu toate acestea memoria mea a înregistrat mai mult decît pot eu reda aici. Chiar sunt cuprins de o bănuială că accesul la informația stocată acolo este limitat și eu nu am drepturi de administrator. De ce spun asta? Pentru că mi s-a întîmplat de mai multe ori să îmi aduc aminte lucruri, demult spălate de apa sîmbetei, care au stat ascunse în memoria mea și au revenit detaliate, vii și intense cu anumite ocazii.

De obicei acestea sunt fie detalii:
– combinezonul roșu cu 21 de buzunare pe care-l purtam mîndru la 6 ani, revenit datorită unei fotografii cu tot cu memoria mișcărilor spre buzunare, memoria felului de a mă juca cu capsele;

fie amintiri traumatizante:
– o sperietură despre care uitasem, dar care mi-a influențat relația cu mul care m-a speriat pe mulți ani înainte, fără a conștientiza asta;
(mai am cazuri, dar psihologii practicieni au multe exemple şi o rog pe TB în comentariu să confirme, nu vreu să transform textul în spovedanie)

Faptul că în memoria noastră există zone cu acces dificil și limitat apare foarte des în poveștile cu vise care ajută să găsești un obiect pierdut. Sunt sigur că în cercul de cunoscuți sau în familie aveți asemenea cazuri. Mie îmi vine în minte istoria profesoarei de matematică, tot ea și diriginta clasei și terorista adolescenței mele, care, în copilărie a pierdut ceasul dăruit de tata. După trei zile de căutări maniacale a visat că a găsit ceasul după un butoi în beci. Desigur că s-a trezit, s-a dus în beci și a găsit ceasul acolo.

(postum – se vor găsi mistici care vor face trimitere la clarviziune, noosferă şi divinitate, dar, chiar acceptînd aceste perspective, cu un mic efort raţional le putem încadra uşor într-un concept lărgit al memoriei. Cu alte cuvinte, chiar dacă dna M. are haruri şi daruri şi acces la taine nebănuite, asta doar confirmă faptul că există posibilitatea unui acces mai larg la informaţia despre trecut şi ea se oferă selectiv.)

Ce fac aici nu e nicidecum o tentativă de a da o soluție universală sau o perspectivă filosofică asupra memoriei și timpului, ar fi prea sec și plin de citate. Încerc să explic felul în care trăiesc eu aceste dimensiuni.

Experiențele de mai sus și altele multe similare m-au convins că trecutul e la fel, imprevizibil. Din el uneori țîșnesc detalii care pot aduce la reinterpretarea unor porțiuni mari de timp. Clustere întregi de memorie pot fi recodificate datorită unor detalii semnificative uitate. Mai mult decît atît, imprevizibilitatea trecutului îmi pare mai fertilă decît cea a viitorului. În ajutorul acestei stări vine nu doar selectivitatea memoriei și accesul aleator la porțiuni din ea, dar și anturajul. Prietenii vechi, neamurile, fotografiile, scrisorile, obiectele, mirosurile și chiar bolile (răceala pentru mine are un miros specific care deseori îmi generează imagini din spitalul pentru copii unde am plîns stat o săptămînă cînd eram copil).

Viitorul e sub un semn de întrebare și aşteptările şi planurile proiectate în el se simt libere în vidul creat de infinitatea posibilităţilor. Trecutul pare a fi o afirmație, dar amintirile-surpriză, trecuturile celor din jur şi informaţiile noi care ne întorc în el cer o permanentă rearanjare care nu se face într-un vid, ci într-un domeniu plin de repere, limite rigide şi coordonări cronologice.

Arheologia personală uneori pare un proces continuu de ordonare. Amintirile sunt plasate în dulapuri, pe rafturi, în cutii, în pachete. Uneori raftul nu ţine sub greutatea unei amintiri noi şi el se rupe cerînd rearanjarea elementelor pe alte criterii, în alte locuri. Doar că făcutul curăţeniei în trecut are o trăsătură curioasă – nu poţi arunca elementele. Uneori, pe neobservate ele se topesc singure, dar amintirile rupte, vechi, mîncate de moliile regretelor şi generatoare de praf existenţial nu pot fi aruncate la gunoi ca hainele. Unii ciorapi mnemotici apar printre amintiri copertate în ediţii de lux, formate din plenitudini, săruturi și aplauze mulţi, mulţi ani.

Cunoaște cineva vre-un program de master în planificarea și administrarea trecutului?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kBOaLjtR4mw]




As she walks in the room,

Scented and tall,
Hesitating once more.

Tot așa:

.