Monologul neamului îndepărtat

Am fost ieri la nuntă. Mulţi pot spune asta, probabil. Inclusiv un văr de-al mamei, pe care îl vedeam rar pe la 4-9 ani şi pe care îl ţin minte vag. Desigur nu l-am recunoscut. A simţit nevoia să se apropie de mine şi să vorbească. A fost mai mult un monolog. Probabil l-a spus de zeci de ori la oameni diferiţi. Unul din seria „I am great”. Mi-a plăcut să-l ascult.

Eu îs prorab la Moscova, lucrez la firmă. Primesc 45 de mii de ruble (~1.500 USD), firma îmi dă casă, maşină. Da aici nimeni nu-ţi dă aşa bani. Am vorbit chiar acum cu V. El primeşte trei mii de lei pe lună în poliţie. Eu cu aşa bani m-aş fi dus de-acolo demult.


Fetele mele au terminat economia şi dreptul. Le-am luat apartament în Soroca. Un s-a angajat la firmă cu două mii de lei pe lună, alta la bancă cu 1.200. Îmi spunea –  tată, ei fac milioane, da ne dau capeici. Le-am spus că nu le-am plătit studiile ca să le ţin toată viaţa pe capul meu. Le-am luat cu mine la Moscova. Le-am găsit de lucru, sunt vînzătoare. Primesc cîte o mie de dolari pe lună.  Acolo-i altă viaţă.


Eu am banul meu, cînd vreu vin aici, dacă vreu, mă duc la mare. Şi părinţii îi ajut şi mie îmi ajunge. Aici îs numai tîlhari care se gîndesc cum să fure mai mult. Nimeni nu se gîndeşte la nărod.


.