Testarea soluției geografice: Cum de ai rămas în Moldova?

 

Eseu despre clișeu (unu)
 
Sunt cîțiva oameni excesiv de inteligenți, la care țin foarte mult, care sunt în stare să gîndească întrebările fundamentale (chiar cînd ele dispar) și să formuleze întrebările simple, relevante, care răstoarnă lumi, care au rămas în Moldova.
Fraza de mai sus o să pară stranie unei minorități. Uimirea față de rămînerea în Moldova e atît de frecventă încît pare legitimă.



— Cum de ai rămas în Moldova?
Posibilitatea întrebării manifestă sedentarismul și claustrofagia moldovenească, atît de admirabil-reticiente față de mobilitatea în creștere a globalității. În salata moldovenească a închiderii găsesc și ruralitate, și totalitarism sovietic, și provincialism, și labirinturile vizelor, și micimea țării, și darea de samă care ne aseamănă cu un reality-show. Dar și nevoia metafizică de casă, de fundament, de pămînt sub picioare.
Dacă e să căutăm un vis american la noi, el ar fi un Moldovan Must, un Trebuie Moldovenesc — o casă, un copil, un copac/o fîntînă. Moldovenii nu visează, ei trebuie. Toate cele trei elemente care dau sens vieții moldovenești reprezintă legături, limitări, sunt niște simboluri ale sedentarismului.


— Cum de ai rămas în Moldova?
O trăsătură a visului-trebuie moldovenesc este acum realizarea lui prin altă parte. Drumul spre casă, copil și fîntînă trece cel mai des prin Rusia, Italia și Portugalia. Dacă nu e continuat firesc prin înălțarea casei-monument (propriei vieți) în satul de baștină sau în Chișinău, el devine labirint. Casa e simbolul realizării.
Încet-încet între restul Moldovei și Dealul Sorocii dispar diferențele. Pentru oamenii care o construiesc şi pleacă, casa nu mai e acasă, ci un garant al propriei importanţe, o diplomă a umflării în pene.

 


 
— Cum de ai rămas în Moldova?
Tentația vestului, a gazdei în loc de casă, a acceptării dese de servicii în alt oraș sau altă țară, a schimbărilor de decor, climă, limbă, mediu social, a libertății bagajului mic și atitudinii lejere față de celălalt, pune sedentarul în fața unei crize mai largi. Salata acestei crize, pe lîngă ingrediente invizibile eseului dat, conține și criza identitară, și cea a maturizării, și pe cea a izolării.
S-ar putea ca unii să „rămînă în Moldova” pentru a evita aceste frici? Alții pleacă pentru a le confrunta?

— Cum de ai rămas în Moldova?
Întrebarea are o sub-întrebare, la fel de perplexă — cum de te-ai întors în Moldova? Problema întorșilor este recentă și gravă. Pînă acum plecații nu prea au avut timp să se întoarcă (definitiv, nu în vizite de arătare a albumurilor foto). De cîțiva ani numărul acestora crește. Apariția lor bagă în groază partea clișeizată a gîndirii: „Dacă există cei care aleg Moldova, însăși ideea de rai occidental, care îndreptățește amenințarea-compătimire plec în Canada!”, e pusă în pericol. Dacă „dezastrului vieții moldovenești” i se fură speranța mîntuirii-emigrare, iese că intrarea în lumea de dincolo nu garantează rezolvarea problemelor și împlinirea. Și de aici poate, dar cel mai des nu, decurge the întrebarea: Și dacă problemele mele sunt în mine și nu în jur?
Și mai departe: dacă drumurile rele, birocrația coruptă și ipocrizia sunt doar ecrane pe care îmi proiectez frustrările?



— Cum de ai rămas în Moldova?
Înrebarea conține elementul de uimire-reproș inevitabil unei discuții între oameni superiori reciproc. Dincolo de dihotomia conflictuală sedentarism-globalizare, plecarea e și șansa vieții a doua. Pentru că dincolo începe o nouă viață. De la zero, deci nu de la minus. Încolo poți fugi de datorii, de justiție, de familie, de iubiri ratate, de bătrîni, de copii. Numai de un singur personaj din toată viața nu poți fugi – de tine. E evident că majoritatea vor reuși în scurt timp să capete acolo alte datorii, alte probleme cu justiția, alte familii, alte iubiri ratate, alți bătrîni și alți copii, dar să rămînem la reproș. Cum de?



— Cum de ai rămas în Moldova?
Este  întrebarea acestui timp. Ea (n-)are sensul ei anume acum. Acum 50 de ani ea ar fi exprimat uimirea-bucurie că nu ai fost deportat, acum 60 – curiozitatea-compătimire că n-ai reușit să te refugiezi peste Prut.
Putem să ne dăm cu presupusul referitor la viitorul acestei înrebări. Asta putem – să punem întrebarea la cale. Va mai fi posibilă o rămînere în Moldova în secolul XXII? Va mai rămîne visul imobiliar moldovenesc o alternativă visului-cash? Prin ce șiretlicuri vor putea să-și păstreze moldovenii ruralitatea de globalizare, după ce au trecut-o viabilă prin deportare, colectivizare și urbanizare?

Rămîn de formulat niște gînduri despre Plecarea din Europa ca variantă a Plecării din Moldova, despre soluția geografică a problemelor psihologice, despre caracterul prometeic al Întoarcerii în Moldova, despre condamnarea la reușită a celor care pleacă, despre prima întîlnire a lor cu identitățile multiple și cu caracterul aleator al statuturilor sociale, despre evra-remontul din suflete și alte bazaconii.

 
 
.