O carte: Bloguri, facebook şi politică

Bloguri, facebook si politică
Tudor Sălcudeanu
Paul Aparaschivei
Florenţa Toader
Tritonic, 2009

Dacă citeşti această propoziţie înseamnă că te interesează măcar unul din următoarele subiecte: blogurile, facebook-ul sau politica. Toate sunt abordate într-o carte cu acelaşi titlu: „Bloguri, facebook şi politică”. Autorii sunt trei studenţi ai masteratului politic al SNSPA — Tudor Sălcudeanu, Paul Aparaschivei şi Florenţa Toader. Îi găsiţi online pe Manualul de Politică.

Atît editura Triton, cît şi coordonatoarea ediţiei, Dorina Guţu au pariat pe energie şi curaj şi au cîştigat. Cred că această carte este un succes, în special pentru că arătă că ideile proaspete, pe alocuri chiar năstruşnic de curajoase, pot fi utile dacă sunt puse în dezbatere publică. Or, editura ne anunţă că se lucrează deja la o continuare a cărţii. Prospeţimea ideilor înfloreşte şi în erorile din mai fiecare pagină. Totuşi, prefer lansarea ideilor negîndite „pînă la capăt”, decît gîndirea lor pînă la capătul vieţii autorului.

Acum la subiect. Urmează cîte două paragrafe despre fiecare din cele trei părţi ale cărţii. (adică şase paragrafe 🙂

Cu stînga-n dreapta

Tudor Sălcudeanu analizează ceea ce numeşte „Dialogul surzilor în blogosfera politică românească”. O să fiu franc — studiul lui mi-a plăcut cel mai mult din cele trei. Mi-a adus cea mai multă noutate. Aceasta a venit mai mult din istoria generală a blogosferei, adunată din surse străine. Decalajul evident între coerenţa textului construit pe import de citate faţă de cel de autor e o trăsătură a acestei cărţi. Cum este, probabil, o trăsătură a majorităţii cercetărilor studenţeşti, oricît de „masterate” ar fi ele. Le urez autorilor să-l descrească în fiecare carte.

În continuare Tudor analizează 16 bloguri politice româneşti, divizate în opt „de stînga” şi opt „de dreapta”. Alchimia care urmează se dă greu înţelesului — se analizează linkurile interne/externe şi comentariile, se fac tabele, scheme, grafice. Se extrag şi procente. Cu alte cuvinte se încearcă o analiză cantitativă a structurii blogosferei politice. Eu cred că numai o concluzie e viabilă în acest demers – că blogurile de stînga au fost mai active în perioadele analizate. Victoria lor clară la postări (998 vs. 168) şi la link-uri (998! vs. 67) face orice altă comparaţie irelevantă. Decalajul e prea mare pentru păstrarea eşantionării. Tudor le-a păstrat. Ce-a aflat, o să vă invit să descoperiţi singuri.

Evraimidju lu’ Becali

Paul Aparaschivei continuă atacul intelectual asupra blogosferei cu studiul: „Euroimaginea candidatului român online”. El cercetează felul în care politicienii români au folosit blogul în campaniile pentru Parlamentul European din 2007 şi 2009. De la el am cules o condiţie interesantă pentru blogging de succes: „stilul de redactare cerut de blog se bazează pe concizie şi factorul emoţional”. Dacă în reţeta blogului de succes includem şi numărul de comentarii, provocarea emoţională este imperativă. Un text convinge cu logică, dar provoacă prin emoţii. Anume ele explodează în comentarii.

După trecerea în revistă a politicienilor români cu blog, Paul compară imaginea promovată în mediile de masă obişnuite cu cea promovată pe bloguri. El foloseşte metoda indicilor de imagine, pentru care, din păcate nu oferă backlink. De ce a ales anumite criterii şi cum anume le-a acordat valoare numerică, nu e clar. Recomandarea autorului pentru politicienii-bloggeri ai viitorului: promovaţi-vă latura umană cu pasiune. Nu perpetuaţi imaginea din offline în online, că s-ar putea să nu meargă.

Acest preşedinte se află în construcţie

 
Florenţa Toader încearcă să explice valurile de pasiune pe care politica le-a făcut în blogosferă şi în reţelele sociale la ultimile prezidenţiale americane. S-ar părea că e cea mai simplă misiune – dacă strategia de promovare a lui Obama nu s-a studiat în ultimii ani, apoi nimic nu s-a studiat. Şi e o temă care mă interesează. Pentru că eu presupun că Obama a cîştigat pe un val de simpatie iraţională. Chiar şi Florenţa ne spune că „victoria nu ar fi fost posibilă în lipsa unei strategii solide în care folosirea internetului şi ideea de schimbare au ocupat o poziţie cheie”. Or, ideea de schimbare nu este o idee! Schimbare e doar un cuvînt.

Alice continuă: – Ai putea să-mi spui ce drum să aleg? – Asta depinde de locul unde vrei să ajungi, spuse Motanul. – Nu prea-mi pasă… spuse Alice. – Atunci nu contează pe ce drum o apuci.

Alice în ţara minunilor 

Am aşteptat cu nerăbdare dezvăluirea „strategiei solide”, dar autoarea s-a pierdut undeva între cifre. În afară de o schemă revelatoare a reţelei online creată de echipa Obama, împrumutată, iarăşi, fără menţionarea sursei, nu observăm decît jonglări dubioase cu cifre şi concluzii, care pe alocuri emigrază din ţara logicii. De exemplu suntem informaţi că cel care doreşte să cîştige votul în Illinois are nevoie în primul rînd de susţinerea populaţiei rasial minoritare. Alături, dintr-un grafic, aflăm că populaţia albă în acel stat constituie 79%. De ce ea ar trebui abordată într-al doilea rînd, nu e clar. Îmi este greu să recomand lectura acestei cercetări. Dar o fac, pentru că nu mă tem de greutăţi.

Şi acum (oh, yes) concluzii!

„Bloguri, facebook şi politică” nu este decît o compilaţie de trei teze de master. Repet. Nu este decît o compilaţie de trei teze de master. Este mai mult decît atît. Este o primă tentativă de a cerceta impactul blogosferei şi al reţelelor sociale asupra politicului în România. E un test de metodă. Dacă a fost trecut, vor arăta cercetările ulterioare.

Pentru cititorul dinafara spaţiului academic lectura e grea. Textul tinde să fie prea tehnic, graficele puţin utile, concluziile neclare şi recomandările prea generale, aproape de „bun simţ”.

Cartea va prinde bine bloggerilor. Pe lîngă sfaturi utile pentru optimizarea blogului, mai primim link-uri interesante, site-uri-unelte, set de termeni româneşti sau, cel puţin românizaţi (leapşă 🙂

Mai e clar un lucru. Blogosfera .ro şi cea .md sunt despărţite de un Prut aproape ermetic. Cel puţin la nivelul blogosferei politice nu avem linkuri. E adevărat că ambele sfere sunt relativ tinere, şi acestea pot creşte convergent, dar pentru moment realitatea virtuală descrisă în carte (bloguri, notorietăţi, oameni politici, evenimente de referinţă) îmi sunt împărţite între „foarte puţin cunoscut” şi „habar n-am”.

La fel e perspectiva şi de pe malul celălalt. În 200 de pagini de cercetare a blogului, facebook-ului şi politicii, autorii nu au pomenit niciodată despre „revoluţia twitter” din Moldova din aprilie 2009, cu toate că protestele din Iran din acelaşi 2009 li s-au părut interesante. Odată exprimată această frustrare, închid cartea şi nici măcar nu vă dau lista de link-uri sclipuite din ea.

Am s-o fac mîine.