Guvernarea part-time (rezumat)

Slujbele part-time sunt o practică mai des întîlnită în SUA şi UE. Prin part-time se înţelege o angajare temporară, fără regim deplin. De exemplu se lucrează 4 zile pe lună, cîte 4 ore pe zi. La noi se practică mai rar, iar în Guvern, aproape niciodată. Dar nu elogia angajării parţiale vreu să fac. Ideea e alta.

0. Preambul

Am scris mai devreme despre diferenţa dintre instituţie şi reţea. Ambele sunt metode prin carea oamenii colaborează pentru a atinge scopuri. Pentru a face ceva. Instituţia este răspunsul clasic. Reţeaua este structura posibilă datorită dezvoltării tehnologice.

Cele două reprezintă nişte curente fundamentale. Eu simt că diferenţa e atît de profundă, încît ne scapă. Doar ca un exemplu – actualul război virtual declanşat de fenomenul Wikileaks, dintre corporaţii şi guverne pe de o parte şi hackeri pe de alta, este un conflict deschis între instituţii, animate de profit şi control şi reţele formate ad-hoc, motivate de alte idei, despre care voi scrie altă dată. Şi e abia începutul.

Am scris atunci că partidele sunt cele mai potrivite structuri să facă pasul voluntar spre structură de reţea. Evident că ale noastre nu au făcut nici o brînză. Nici nu mi-am creat iluzii. Nici în SUA partidele n-au prins bine ideea. Doar succesul Tea Party i-a mai trezit un pic pe pleşuvi şi cărunţi. Dar şi despre asta — altădată.



1. Ideea. Problema.

1.1. Guvernul nu dispune de bani destui pentru a angaja cei mai buni specialişti din Moldova. La moment structura salariilor în guvern nu permite angajarea unor specialişti măcar decenţi. Viteza cu care vin şi pleacă angajaţii agenţiilor guvernamentale ajunge uneori la 90% pe an.

Eforturile de instruire şi dezvoltare corporativă în instituţiile de stat se scurg ca apa în Sahara. Azi înveţi un funcţionar să scrie proiecte, poate chiar îl trimiţi printr-un program interguvernamental pe vreo trei luni în Japonia, mîine el pleacă la o companie privată. Sau ONG. Sau la studii. Sau aiurea.

1.2. Alt aspect — între instituţiile de stat şi cetăţeni este o prăpastie de comunicare. Mare cît păcatul originar. Puţini funcţionari văd Guvernul ca un prestator de servicii, iar cetăţenii ca pe clienţi sau consumatori. Calitatea serviciilor se monitorizează rar, superficial şi, de obicei de experţi străini.

S-ar părea că Guvernul este monopolist pe servicii de stat şi nu are de ce să se teamă. Greşit. Guvernul Moldovei concurează pe piaţa cetăţenilor Republicii Moldova cu alte guverne. Al României, ale Italiei şi Portugaliei, al SUA. Şi pe această piaţă cota Guvernului nostru, an de an, scade.

1.3. Guvernul nu are o strategie de comunicare. Elementar nu există un brand şi o strategie de imagine vizuală. Fiecare locţiitor de şef de secţie de direcţie raională a unui inspectorat foloseşte stema Moldovei cum vrea el. Fiecare minister are felul său de a gestiona relaţiile cu publicul şi presa.

Copiii din şcoli şi licee niciodată nu merg în excursie la Guvern. Guvernul nu împarte insigne, pliante, steguleţe. Nu promovează ideea că să lucrezi la Guver e cool. Şi chiar e cool. Indiferent de părerea ta despre calitatea angajaţilor guvernului, organizaţia lor gestionează cel mai mare buget din Moldova. Şi oferă servicii celor mai mulţi clienţi în Moldova.

2. Ideea. Soluţii.

2.1. Guvernul poate să împrumute elemente de reţea fără a afecta structura instituţională. Nu trebuie să aşteptăm un conflict deschis sau o reformă radicală. Descentralizarea şi dezierarhizarea la nivel de guverne are loc deja. O să amintesc doar de creşterea autonomiei regionale şi de PPP – Parteneriatul Public Privat.

Ce este PPP? E capacitatea guvernelor de a delega unele funcţii sectorului privat. E trendy în Moldova. Aşteptăm istorii de succes. De exemplu sunt ţări în care drumurile sunt administrate din banii statului de companii private. Companiile private sunt mai eficiente în cheltuirea banului public. Pentru că vor profit.

2.2. Dar sunt şi alte elemente de reţea care pot fi folosite. Una ar fi voluntariatul guvernamental. În special văd rolul acestuia pentru autorităţile publice locale. Dacă cetăţenii pot fi motivaţi să participe în programe de voluntariat de către ONG-uri şi corporaţii (da, da, Orange are voluntariat corporativ, e parte a strategiei lor de RSC), atunci Guvernul — cu atît mai mult.

De exemplu studenţii de la Drept sau Administraţie Publică Locală pot monitoriza activitatea instituţiilor de stat care oferă servicii – Camera de Licenţiere, Biroul de Paşapoarte, Spitale şamd. Ei pot face chestionare cu consumatorii serviciilor de stat şi chiar pot oferi propuneri pentru îmbunătăţiri.

2.3. Un aspect ignorat degeaba în Moldova este lucrul în folosul comunităţii. Eu nu vreu ca huliganii, bătăuşii şi micii infractori să chiulangească în închisori pe banul public. Eu vreu ei să măture străzi, să care gunoi, să deszăpezească drumuri, să curăţe parcuri şi să vopsească garduri.

Acum o idee bizară — ce s-ar întîmpla dacă cei care aruncă gunoiul în plină stradă, chiştoacele direct din maşină şi taie brazi din parcuri, ar munci 2-3-5 zile ca măturători. Micro-condamnările exemplare, făcute cu tam-tam televizat, ar putea schimba normele de comportament?

3. Ideea. Propriu-zis part-time-ul.

3.1. În ce măsură e în stare Guvernul să motiveze nefinanciar specialiştii de top? Guvernarea AIE a demonstrat că Guvernul poate asta. Eu ştiu mai multe creiere exportabile care au renunţat la salarii mari şi au lucrat un an cu cîteva mii de lei pe lună. Desigur că avîntul patriotic şi dorinţa de a schimba lucrurile acasă nu vor putea înlocui pe termen lung cerinţele financiare ale unui specialist bun.

Guvernul poate veni cu o propunere acceptabilă pentru aceştia — Part-time governmentul. Eu văd aceasta ca pe o agenţie de stat care se ocupă cu identificarea şi atragerea experţilor de care guvernul are nevoie în colaborări care nu i-ar obliga să lase jobul bine plătit.

De exemplu un grup s-ar putea reuni sîmbetele să lucreze cîte 6 ore pe domenii. Pe lîngă ministere şi direcţii. Nu-mi spuneţi că Ministerul de Externe nu are nevoie din cînd în cînd de arabişti. Sau că Ministerului Tineretului şi Sportului nu i-ar prinde bine recomandările unui impresar de fotbal profesionist. Sau că un director de vînzări de la Moldcell nu ar putea da idei bune pentru o strategie de dezvoltare a guvernării electronice.

3.2. O astfel de instituţie ar putea sinergiza activitatea de cercetare a tinerilor moldoveni din universităţile străine. Plecaţi cu burse sau bani proprii, mulţi studenţi, masteranzi, doctoranzi şi post-doci cercetează şi sunt specializaţi în domenii strategice pentru Guvern.

Cred că numărul tinerilor care au scris teze pe teme legate de Integrarea Europeană pot fi număraţi cu sutele, dacă nu chiar cu miile. Are acces guvernul la această muncă, la această experienţă? Mulţi din aceşti cercetători nu se vor întoarce în ţară. Marea majoritate din ei nu vor lucra la guvern. Aruncăm la gunoi acest efort care a atît de accesibil?

4. Perspective


Eu sunt sceptic faţă de capacitatea guvernului de a implementa idei inovatoare. Cu cît coborîm pe ierarhia organigramelor, cu atît vom vedea în jur mai multă lehamite şi cinism. Oamenii care au lucrat 5-10-15 ani pentru un salariu mizer şi au strîns bani de case şi maşini nu ard de nerăbdare să schimbe lucrurile. Funcţiile care nu permit asemenea paradoxuri sunt ocupate temporar de absolvenţi, pînă găsesc un lucru „adevărat”.

În această Mare a Sargaselor au naufragiat multe strategii şi iniţiative bune, inclusiv (cu evlavie) europene. Riscul electoral de a face schimbări georgiene dure nu şi-l asumă nimeni. Pacientul moldav necesită vazelină. Cum convingem copilaşul să-i punem injecţie?
Eu am cîteva idei, voi tot. 
Hai să discutăm. 
Inclusiv la un offline. 
Rezervări la 🙂


.