Cu moartea pe moarte călcînd

Într-una din postările dinaintea alegerilor, scriam că m-ar interesa cel mai mult din partea liderilor politici răspunsul la întrebarea „Care este sensul Republicii Moldova?” Nu am primit răspuns, dar nici nu am insistat mult. Ce urmează este construcţia unei teorii moniste asupra rolului statului. Teoria nu insistă să aibă o cotă mare pe piaţa adevărului. Dacă nu sunteţi de-acord, e OK. Afară oricum va fi frig 🙂

1. Moartea subiectivului

În Chişinău, ca şi aiurea, se practică mult debate-ul la scor. A se citi „discuţii interminabile, unicul mobil al cărora e dorinţa imposibilă de a convinge oponentul că eşti mai deştept ca el”. Cel mai des se discută ştiri şi cafenelele devin buletine din oameni vii.

Cînd eram practicant activ, veşnic nemulţumit de încăpăţînarea celor din jur, am învăţat că trimiterea cea mai frecventă după trimiterea la origini este relativismul.

Ca să simplific, top 2 trimiteri:

1. Du-te na***
2. Totu-i relativ

La ambele, răspunsul meu era categoric — Nu!

Şi dacă în primul caz refuzul generera reacţii variate, într-al doilea urma inevitabil întrebarea „Ce nu este relativ?” / „Ce este absolut?”

Moartea. Moartea este absolută pentru că este inevitabilă, incomparabilă, dincolo de cunoaştere şi în acelaşi timp evidentă şi clară. În faţa morţii nu putem fi mai mari sau mai mici, moartea egalează comparaţiile şi face să pălească viteza luminii şi alte speculaţii.

Dacă punem punct aici discuţiei şi acceptaţi pentru cîteva clipe afirmaţia „moartea este absolută”, eu voi avea timp să folosesc acest instrument pentru a genera o explicaţie posibilă statului. Şi, implicit, Moldovei.

2. Absolutul de pe umerii guvernului

De la 1789 încoace, de cînd viaţa omului a fost proclamată drept cea mai mare valoare, rolul organizării statale, deci şi a guvernului a fost să o păstreze. Tot sistemul legal şi ierarhia de instituţii care îl implementează, din această perspectivă, face un singur lucru — alungă moartea. Şi se descurcă binişor:

Regulamentul circulaţiei rutiere, interdicţia comerţului de substanţe stupefiante, vaccinarea obligatorie, impunerea standardelor de măsură şi verificarea loturilor de produse alimentare, toate pot fi reduse la o singură funcţie – evitarea morţii cetăţenilor. Pentru atingerea acestui scop imposibil se investeşte în armată şi poliţie, sistem medical, educaţie, paza frontierelor, menţinerea căilor de comunicaţie şi în subvenţionarea agriculturii. Totul pentru viaţă, totul contra morţii.

Neputinţa în faţa morţii ne ţine împreună. Moartea şi extensiile ei — boala, suferinţa, singurătatea, sărăcia, tristeţea — este animalul de pradă care ţine cîrdul împreună.

Cum se descurcă stîna moldovenească în această luptă surdă? Aşa şi-aşa. Locul 107/198 conform listei ONU şi locul 136/223 conform CIA. Moartea vine la noi, în medie la 68,9 (ONU) – 70,8 (CIA) ani.

3. Concurenţii omului

Viaţa umană nu a fost şi nici nu va rămîne întotdeauna cea mai mare valoare pentru guverne. Multe formaţiuni statale au fost puse în slujba lui Dumnezeu sau zeilor. Dacii sacrificau oameni tineri doar pentru a transmite un mesaj lui Zalmoxe. URSS şi Germania nazistă au fost culmea expresiei statului-ideologie. Oamenii erau caldarîmul cu care se pregătea venirea supra-omului sau a comunismului.

Ce ne promite viitorul? Mişcarea ecologistă pare a ne spune că viaţa în general e mai importantă sau cel puţin la fel de importantă ca viaţa omului. Această ideologie are extremiştii săi, ca Biserica Eutanasiei, Mişcarea Extincţiei Umane Voluntare şi alte grupuri.

Dacă vi-i interesantă tema, întrebaţi-mă în comentarii despre fericirea puilor din Marea Britanie.

O altă posibilitate care poate provoca supremaţia vieţii umane ar fi conectarea oamenilor la o reţea care ar lucra ca inteligenţă comună. Un fel de civilizaţie borg, în care sistemul devine mai important decît componentele sale. Acestea sunt speculaţii. Las viitorului dreptul de a ne ului.

4. Eşti obligat să trăieşti

Dacă moartea e principala preocupare a guvernului, iar viaţa — cea mai mare valoare (repet, aceasta e o ipoteză, noi acum construim o teorie, o unealtă de cunoaştere), atunci să explicăm gradele dintre ele. De exemplu proprietatea e undeva între ele.

Principalele tipuri de proprietate sunt cele care protejează viaţa — locuinţa, hainele, mîncarea. Dreptul la proprietate este dreptul la apărarea vieţii. În sistemul actual proprietatea este o extensie a personalităţii — identitatea omului datorează mult hainelor, casei, maşinii, banilor, ceasului, pantofilor şi mobilei lui. Privarea de prorietate este o părticică de moarte, pentru că rupe o bucată din tine.

Cu ce reuşeşte guvernul să învingă moartea? Cum convinge el oamenii să se vaccineze, să dea copiii la şcoală, să meargă la armată, să plătească impozite, să nu fure, să nu se omoare? Tot cu moartea.

Statul are monopol asupra morţii — doar el poate omorî, mutila, priva de libertate şi de proprietate în sistemul actual. Statul foloseşte frica absolută de moarte pentru a prelungi viaţa şi pentru a lupta cu moartea.
###

N.B. Vă provoc să încercaţi singuri un exerciţiu. Un fel de temă pentru acasă: construiţi un sistem binar în care guvernul se conduce de două valori echivalente — viaţa omului şi proprietatea privată şi încercaţi să găsiţi costul acceptabil al unei vieţi de om în SUA, UE, Rusia şi Moldova.

.