Leadership

În 83% din cazurile de împărtășire a entuziasmului vizavi de un autor în public, simt o reticență. Poate chiar în 91%. Asta pentru că deseori efortul susținut de a-mi băga pe gît un autor (o carte, un cîntec), îl simt ca un act de violență. Prozelitul nu își dă seama că eu pot fi în altă dispoziție — el e orbit de obiectul fascinației și nu vede oamenii din jur.

Energia admirației nestăpînite mi-a adus foarte puține revelații. Majoritatea zguduiturilor interioare s-au produs accidental în viața mea. Pe Saussure cu ale lui lecții de lingvistică l-am descoperit într-un viceu. Era acolo, aruncat printre reviste de integrame. L-am salvat și s-a răzbunat, schimbîndu-mi radical viața, trimițîndu-mă pe doi ani pe alt continent, învățînd limbi non-indo-europene. Dacă aș fi un utilitarist cinic, aș putea spune că Saussure mi-a deschis o lume nouă și mi-a furat 3 ani din viață.

Pe Auden l-am descoperit tot aiurea, citat de Brodskii, așteptînd rîndul într-un internet cafe. Stalkerul lui Tarkovskii l-am închis de vreo trei ori după primele 15 minute la 18, 21 și vreo 24 de ani, în pofida recomandărilor insistente. L-am privit la 25, neplanificat (rula la un post TV) și a avut un impact enorm.

Ideea acestor paragrafe este că sunt conștient de randamentul infim al recomandărilor insistente.

De aceea nu voi recomanda autorul care mă fascinează în aceste zile. A scris o carte care răspunde la întrebările pe care mi-aș fi vrut să le pot pune de capul meu. Lunecă de la idee la idee, combină teoriile și face trecerile subtil, încît îți pare că admiri un peisaj, nu citești o carte, într-atît e totul de organic, lin și consecvent. Cartea lui e ca un gradient.

Sper să nu diluez plăcerea gînditului alături de el, împărtășind-o. Pornind de la o idee a lui Jung, că omenirea golită de sens e ademenită de ideologii puternice (situație depășită, zic eu, pentru că televizorul, se pare, a ucis ideologiile), el atinge conceptul de leadership, pe care îl simte ca o necesitate de a proiecta greutatea alegerii și asumarea responsabilității pe altcineva. Totalitarismele te cheamă să renunți la răspunderea personală și să o transferi asupra unui conducător. Oferirea teleghidului.

Mult mai subtil ca mine, autorul face trecerea la alt aspect interesant — foarte des normele sunt doar complexe personale impuse celorlalți.

Primul pas spre leadership, din această perspectivă, este căpătarea controlului asupra propriei vieți. Începi a fi conducător, cîștigîndu-te. Recuperîndu-te din mîinile modelelor sociale, culturale, din clișeele gîndirii și alegerii. Cum?

Nu știu. Dacă urmatul unui conducător e dovada lenii de viață, cum pot eu să vă propun rețete de eliberare? Non-sens.

Mi-i greu să tac despre revelațiile pe care le trăiesc, dar în același timp știu că momentul cela, al trecerii dintr-o etapă a vieții în alta, trebuie tăcut, pentru efect maxim. Vorbele în acele, momente devin supape, prin care presiunea uluirii se pierde. Or uluirea e cea mai eficientă metodă de cunoaștere care mă folosește.

(Ah, da: și dacă iubești pe cineva, taci și savurează, dar nu pentru că așa îți spun eu, ci pentru că așa ai decis, chiar acum, tu 🙂

We are not lost but only run away,
The authors and the powers of confusion;
We are the promise of unborn occasions;
Our presence is required by all the spaces.

The flora of our lives could guide occasions
Without confusion on their frisking way
Through all the silences and all the spaces.

.