Raport psihedelic de călătorie

Am fost ieri într-o dimensiune de la care multora le apar alergii. Mie doar fiori. Am ajutat un american să regăsească locurile de unde familia lui a plecat în 1900. Orăşelul Pişcianka din Ucraina. Una din cele mai ireale călătorii pe care le-am făcut recent.

Şi asta nu doar datorită traversării Nistrului pe un pod plutitor care funcţionează non-stop din anii 20-30.

Podul plutitor a intrat în cadru prin balustrada albastră din stînga. Ceea ce nu mai pluteşte stă în faţa vamei din Cosăuţi. Welcome to Moldova.

Capacitatea est europenilor de a uita trecutul e verificată. Puţini colecţionează lucruri vechi, puţin rezistă tentaţiei de a face o casă frumoasă din beton în locul caselor vechi, urîte. Centrul istoric al Pişciankăi e în paragină. Localnicii au alt centru. Îngrijit, cu memorial.

Istoria te priveşte cu ochi înspăimîntători:

Undeva pe aici a trăit un avocat evreu care a plecat în SUA cu toată familia, imediat după pogromurile de la începutul secolului XX.

În orăşelul care număra 3800 de evrei în 1900, acum au rămas trei familii. Opt oameni. Au asociaţie, au şi preşedinte al comunităţii. Acesta ne-a întîmpinat îmbrăcat într-o jachetă a Bundeswehrului. O cumpărase de la second-hand.

Una din ultimile familii de evrei din Pishchanka. Casa în care stau a fost construită în 1913.

Evreii rămaşi nu reuşesc să aibă grijă de cimitirul evreiesc din marginea orăşelului. Gardul cimitirului a ars.

Mormintele s-au pierdut în pădurea care înaintează.

La marginea pădurii în 1941 au fost împuşcaţi 147 de evrei. Pe locul gropii comune stă o piatră.

Inscripţia: „Odihniţi-vă în pace, asta nu se va repeta.”

Americanul nostru nu a găsit nici un document, nici o casă, nici un obiect datat cu 1900. Evreii rămaşi nu ţin minte familiile plecate – ei au venit în oraş după 1947. O sută de ani e o veşnicie pentru estul europei.

Mă interesează:

.