Cui aparţine statul?

Fenomenul haiduciei din Balkani este o expresie a rezistenţei contra unei ocupaţii. În Moldova puterea a fost rareori „a noastră”. Întotdeauna a fost a ocupantului. Nu a existat o identificare a cetăţenilor cu statul. Statul vorbea în altă limbă, ducea tinerii în armate şi războaie, cetăţenii în robii şi Siberii, lua taxe şi biruri şi nu oferea nimic în schimb.

Ştiind că statul este un ocupant, era mai simplu pentru unii să fure din colhoz, din asfalt, din pensii. Să se eschiveze de la impozite. Să angajeze la negru. Să aibă contabilitate dublă.

Statul este acum „al nostru”. Toţi şefii de stat şi de guvern s-au născut aici (cazul Greceanîi, născută în Siberia mai mult confirmă regula), vorbesc limba noastră, continuă să locuiască în Moldova. Dar nici arhitecţii statului nici cetăţenii nu au de gînd să schimbe paradigma. Între stat şi cetăţeni e o mare prăpastie. Statul este în continuare un inamic. Un parazit.

Iar locuitorii lui nu-i sunt cetăţeni, ci haiduci.

Barometrul de Opinie Publică / IPP, mai 2011