Furtul de gradul doi și judecătorul invizibil

Stăpînul inelelor

Voronin a venit la putere în 2001. El a spus că democrații au furat totul. Avea dreptate, în felul lui. O mare parte din moștenirea industrială și agricolă sovietică dispăruse. Au fost și mari șmecherii. Au fost și furturi în masă. Fermele, serele și sistemele de irigație le-au desfăcut, bucată cu bucată, colhoznicii. Nu marii mafioți. Nici armata rusească.

Acest tip de furt este furtul simplu. Furtul de gradul întîi. Cînd unui om i se ia o proprietate. El nu mai beneficiază de ea. Omul își caută de viața lui. Dacă e muncitor și deștept, recuperează pierderea. Dacă e atrofiat de viața dulce de colhoz, își irosește anii la un pahar de vorbă.În 2001 bunurile colhoznice nu se mai tăvăleau fără stăpîn în așteptarea celui cu tupeu. A trebuit inventat furtul de gradul doi.

 

 

Furtul de gradul doi

Furtul de gradul doi e atunci cînd cel furat plătește hoțului iar și iar și iar și iar. E atunci cînd nu ți se fură o bucată de carne. Din fiecare bucată cîte o jumătate. Din fiecare bucată de carne pe care o vei mînca, jumătate ajunge imediat în frigiderul altuia.

Furtul de gradul doi e atunci cînd în fiecare apartament apare o cameră invizibilă. În camera invizibilă nu poți intra. În ea nu poți pune mobilă. În ea nu aleargă copiii. Ea nu există. Dar în fiecare iarnă tu achiți pentru ea căldura. Pentru că așa e furtul de gradul doi. El îți taxează viitorul.

Furtul de gradul doi e atunci cînd pentru fiecare bilet de avion cumpărat, plătești automat al doilea. Cu al doilea bilet nu poți aduce din Italia copilul. Să-și vadă bunicii. Nici nu-l poți folosi tu. Să-ți vezi neamurile. Biletul al doilea îl achiți tu. E pentru hoțul de gradul doi. El călătorește cu fiecare bilet. El stă alături de tine. Cu privirea în zări și cu mîna în buzunarul tău. Pentru că așa e furtul de gradul doi.

În 2001 a fost inventat hoțul de gradul doi. Acest hoț are cîteva milioane de mîini. Cîte una pentru fiecare portmoneu. El nu fură din ce ai agonisit în trecut. El a furat deja ceea ce abia urmează să cîștigi în viitor.

Calea lui Ilici

Furtul din colhoz avea o doză de scuză. Victima nu exista. Pierderea se distribuia tuturor. Era, practic, invizibilă. Nimeni nu era pedepsit. Toți furau. Era comod.

Cînd eram copil stam verile la bunici. Într-o seară un vecin m-a luat cu el la furat. În satul de peste sșă (șosea) era o grădină. Nu știu de ce m-a luat. Nu am cules mult. Nu eram de mare ajutor. A dat paznicului o sticlă cu rachiu. A umplut torbele cu vinete, castraveți și roșii. Și ne-am pornit înapoi.

Eu încă nu citisem Stăpînul Inelelor. Urma să o fac la vreo 14 ani. Urma să-l înțeleg pe Frodo. Frodo punea inelul pe deget și devenea invizibil. Știam cum e. Pentru că atunci, la 6 sau la 7 ani, eu eram invizibil. Pe drum înapoi, cu torbele pline, am întîlnit o mulțime de consăteni. Vecini, rude, pur și simplu fețe cunoscute. Toți cu saci sau genți. Toți grăbiți, cu treabă. Dar nimeni nu-i vedea pe cei din jur. Oamenii nu se salutau. Nu se priveau în ochi. Nu întrebau ce mai fac. Toți erau invizibili.

A doua zi, la lumina soarelui, totul era bine. Oamenii se salutau. Vorbeau. Zîmbeau. Discutau. Totul era normal. Totul era ca de obicei.

În Moldova s-a păstrat un singur colhoz. Justiția moldovenească. Judecătorii din Moldova nu roșesc cînd fură. În primul rînd justiția e a statului. Adică a nimănui. Adică a lor. Chiar dacă victima cîștigă la CEDO, pierderea se distribuie tuturor. E, practic, invizibilă. Și apoi nimeni nu este pedepsit. Pentru că toți fură. E comod.

Cînd vreun judecător este prins cu torbele pline, colegii nu îl văd. Toți îl cunosc, toți știu ce face. Dar dau ochii în jos. Privesc în altă parte. El e invizibil. O vreme.

Apoi el iar apare. Se primblă țanțoș printre colegi. Se duce cu ei la pescuit. La zile de naștere. Ei vorbesc. Se salută. Zîmbesc. Totul e normal. Totu-i ca de obicei.

Mai fă-mi un cadru

Azi un judecător va deveni invizibil. Hoțul de gradul doi va mai cîștiga o mînă. Lumea va da ochii în jos. Vor privi în altă parte. O vreme.

Apoi lumea va vorbi. Despre limbă, despre adevăr istoric. Despre neutralitate, despre reforme. Despre integrarea europeană. Despre președinte. Cît se poate să stăm fără stăpîn! Fără președinte! Fără președinte de colhoz!

Și totul va fi normal. Totul va fi ca de obicei.