Joi va fi sfîrşitul lumii?

Cînd eram copil mic, nanu mă lua la Drochia. Avea un Zaporojeţ roşu. Gonea cu o viteză înfiorătoare – 60 km/h. Nici avionul nu zboară cu motorul urlînd aşa de tare ca Zaporojeţul lui nanu Vasea.

Călătoriile cu nanu Vasea erau adevărate minuni. Trei. Trei minuni. Prima era băltoacele de asfalt, care dispăreau. Cred că toţi au văzut asemenea focusuri pe şosele. Iaca este băltoaca, te apropii şi iaca nu-i. A doua minune erau dealurile de 90 de grade. Asta cînd mergi cu maşina la o vale mare şi urmează dealul şi de la faptul că eşti aplecat spre deal, dealul pare extrem de abrupt, ca un perete. Dealul de 90 de grade. Straşnică minune. A treia minune era unirea drumului cu cerul. Asta cînd te apropii de vîrful dealului şi vezi că gata, orizontul e lîngă tine, drumul se uneşte cu cerul, încă un pas şi e sfîrşitul pămîntului… Puternică şi minunea asta.

Pentru marii gînditori de stat, de la opincă-expert, pînă la Vlădică (oricare din cei trei), limita orizontului politic este joi. Joi se va decide. Joi îi amu-i amu. Ori joi, ori gata. Joia este viitorul. După joi, om vedea. Diacov chiar ne spune că joi nu va fi vărsare de sînge. Alţii se întreabă dacă procurorul general ar putea să-şi dea demisia pînă joi. Sau dacă guvernul Filat va fi demis joi.

Viitorul nostru este joi. Joi timpul parcă se uneşte cu cerul şi totul se termină. Capătul lumii.

Dar eu am învăţat ceva din fiecare minune a călătoriilor de la Drochia. Şi marea minune a sfîrşitului lumii din vîrful dealului este că orizontul se joacă cu tine. Îţi pare că iată-iată îl atingi, da el hop – şi-ţi pune în faţă o privelişte enormă cu dealuri, văi, sate, oraşe, rîuleţe şi păduri. Şi-ţi dai seama că lumea nu se termină în vîrful dealului, că ea continuă. Că drumul nu se uneşte cu cerul – drumul e lung şi duce tocmai la Drochia şi după Drochia continuă.

Norocul Zaporojeţului era că la volan nu eram eu, ci Nanu Vasea. Pentru că Nanu Vasea nu se lăsa ameţit de iluzii optice, el ştia drumul şi gîndea pe termen lung. Foarte lung. Drumul din capul lui ignora băltoacele, dealurile de 90 de grade şi sfîrşiturile lumii. Nanu Vasea ştia unde vrea să ajungă.

În timp ce paţanii la ghelă se gîndesc la ziua de joi, oamenii înţelepţi se gîndesc la anul 2020. Cum vrem Moldova în 2020? Spre ce tindem? Unde vom ajunge? E un pic straniu să te gîndeşti la 2020 cînd te gîndeşti dacă o să ieşi din iarnă? Nu. E straniu să te gîndeşti dacă o să ieşi din iarnă. Pentru că de fiecare dată te-ai gîndit şi de fiecare dată ai ieşit. Da iaca la 2020 nu te-ai gîndit.

Acum o poţi face. Strategia Moldova 2020 e pusă pe site pentru dezbateri publice. Am pregătit pentru asta o minune de site. Poţi comenta cele şapte priorităţi integral, poţi comenta fiecare paragraf sau tot documentul. Te loghezi cu orice profil de pe reţelele populare.

Pentru că orice se va întîmpla joi, tu vei trăi şi după. Şi vei ajunge în 2020. Eu ştiu că tu habar nu ai cum vei fi atunci. Dar tu ştii cum ai vrea să fie.