Raţional, despre negocieri

PCRM are în negocieri un obiectiv major – să nu permită alegerea preşedintelui. De ce? Pentru că asta i-ar trimite pe 3 ani în opoziţie. Iar lor deja li se termină banii, răbdarea, coeziunea şi, încet, încet electoratul. PCRM are nevoie de acces la guvernare pentru a se menţine ca cel mai mare partid. Alegerea unui preşedinte doar îi va îndepărta de putere.

Pentru că acestea sunt datele problemei, conducerea PCRM are două bătăi de cap – cum să evite blamarea de către societate şi cum să evite evadarea unor deputaţi.
Problema alegerii preşedintelui este una din ce în ce mai mare pentru moldoveni. Ştiu că e straniu, dar lumea se înăduşă fără stăpîn în ţară. În aceste condiţii nimeni nu vrea să se facă vinovat de criză şi declanşarea alegerilor anticipate. Chiar şi Filat, care părea a merge va-bank contra procurorului şi păpuşarului s-a liniştit odată cu stabilirea datei. Cu atît mai mult PCRM-ul va încerca să găsească tot felul de pretexte ca să dea vină pe alianţă. Aceste pretexte se numesc condiţii. Să fie stabilită data. Să discutăm cu fiecare partid aparte, nu cu alianţa. Să fie semnat acordul vamal cu Rusia. Să nu ştiu ce… Condiţii din ce în ce mai imposibile, pentru a ieşi la urmă cu degetul arătător spre AIE – iată vinovaţii.
Evadarea unor deputaţi e o problemă mai lunecoasă. Interesul partidului nu coincide neapărat cu interesul tuturor deputaţilor. Da, în cazul alegerilor anticipate PCRM îşi crează şanse (mici) să vină la putere, dar pentru cîţiva deputaţi concreţi acestea ar însemna şanse (sigure) să nu mai rămînă în parlament. E în interesul partidului să nu fie ales preşedintele, dar e şi în interesul deputaţilor ca acesta să fie ales şi ei să mai fie deputaţi trei ani fără cheltuieli, umblăraie şi surprize electorale. E un conflict intern pe care nu l-a luat în calcul Urecheanu în 2005.
Ce dorinţă va fi mai puternică aici? În ce măsură grupările interne ale partidului vor reuşi să impună liderilor o atitudine mai tolerantă în negocieri? E posibilă o cedare a lui Voronin în faţa ameninţării cu scindarea? Vor rămîne comuniştii uniţi pe baricade pentru a pleca la fel de uniţi din parlament în sate şi orăşele să explice de ce nu au votat preşedintele?

De cealaltă parte AIE-ul pare mai unit ca niciodată. Virajurile şi bătăile de cap ale scurtelor colaborări cu PCRM-ul i-a unit pe liderii AIE. Ei au înţeles fiecare în parte că Voronin e un partener de coaliţie pe care nu şi-l pot permite (Lupu mai devreme, Filat recent, Ghimpu chiar săptămîna trecută). Ei au mai înţeles că revendicările comuniştilor vor merge in crescendo pe măsură ce le acceptă.

Şi liderii au decis să se oprească din cedări şi să rămînă la candidatura Lupu. O candidatură pe care comuniştii nu au cum să o accepte. Deci, mingea e la comunişti. Ce va face Voronin?