Raţional despre negocieri 3: Dilema lui Ghimpu

În episodul trecut am văzut că mingea negocierilor a trecut de la pasivul Voronin la răzvrătitul Dodon. După Fabrika din 8 noiembrie, oferta acestuia a devenit foarte clară.

Oferta lui Dodon
Igor Dodon propune partidelor parlamentare să o voteze pe Zinaida Greceanîi, pe care el o descrie ca neafiliată la vreun partid, acceptată de Moscova şi Bruxelles, capabilă să reprezinte Moldova la nivel înalt. Dodon a dat de înţeles că această candidatură ar fi agreată de unele partide din Alianţă şi că e rîndul lor să-şi asume riscuri pentru a scoate ţara din criza politică.

În acelaşi timp este clar că lucrurile nu sunt bătute în cuie. Candidatura propusă de Dodon nu a fost agreată înainte de plecarea celor trei deputaţi din PCRM. Ei au mers la risc. Şi Dodon e gata de anticipate şi va conduce Partidul Socialiştilor de acum încolo.

Dodon a chemat politicienii să se conducă de interesul ţării şi nu de frustrările personale cînd iau decizii. Din punctul lui de vedere interesul naţional impune ieşirea din criza politică şi resetarea guvernării.

Va fi aleasă Zinaida Greceanîi?
PCRM-ul nu va vota pentru propriul candidat. Asta ar însemna recompensarea trădării şi ar transmite un mesaj contradictoriu electoratului. Voronin vrea alegeri anticipate, el nu mai poate sta 3 ani în opoziţie. Cu atît mai mult nu va putea pleca capul în faţa „trădătorului care linge kilometri de asfalt”. Comuniştii au tăiat podurile şi pot conta doar pe un nou conflict în AIE pentru a torpila guvernarea şi a merge în anticipate.

E o altă întrebare dacă se vor găsi deputaţi comunişti cu opinie separată. S-ar putea să mai fie răzvrătiţi, dar aceştia nu vor compensa ca număr vreun partid din Alianţă, de aceea soarta Zinaidei e în voturile AIE.

Partidele din AIE nu vor anticipate. Ultimul an nu a fost unul bun pentru alianţă, nemulţumirea e mare. În plus, alegerile ar veni în primăvară cînd oamenii sunt supăraţi. Şi vor veni într-o ţară fără preşedinte şi fără buget. Şi culmea, scenariul optimist al acestor anticipate ar fi repetarea scorurilor electorale trecute. Efort uman şi financiar inutil. Costuri enorme pentru (dă Doamne) acelaşi rezultat.

În situaţia în care PCRM-ul va boicota alegerile preşedintelui statului, cele trei partide din AIE sunt puse în situaţia să susţină o candidatură antipatică: anume Greceanîi coordona partea opusă a baricadei în aprilie 2009, anume ea este candidatul căruia nu i-a ajuns 1 vot în acel an, anume ea încă este candidatul comuniştilor. În plus, mai apare şi problema acordului alianţei, care împarte cele trei mari funcţii în stat.

Dilema lui Ghimpu
Contrar erorii răspîndite, dilema nu este o alegere. Dilema este o alegere care duce la acelaşi rezultat. Oricare din cele două căi o apuci, tot acolo ajungi. Cam în aşa situaţie este acum Mihai Ghimpu. În cazul în care acesta şi comuniştii refuză să voteze candidata de compromis, el dă jos guvernarea AIE şi trimite ţara în alegeri anticipate. Aceste alegeri ar putea aduce la putere comuniştii sau o alianţă de stînga şi decizia lui Ghimpu ar fi asemănătoare cu cea a lui Roşca din 2001, care a răsturnat ADR-ul.

Pe de altă parte, alegînd ca preşedinte pe un candidat apartiinic, Ghimpu îl păstrează pe Lupu în calitate de Preşedinte de Parlament şi rămîne fără funcţie importantă în stat. PL-ul a lăsat să se înţeleagă că va vota pentru Greceanîi, numai dacă aceasta este înaintată de PD şi democraţii eliberează locul de speaker pentru Ghimpu. Or, asta e puţin probabil să se întîmple – Lupu deja cedează mult şi a stat destul fără funcţie încă în primul AIE.

Mingea e la Ghimpu. Va găsi moşul o cale de mijloc printre ambiţii, frustrări, risc electoral şi interes de partid pentru a menţine AIE încă trei ani la guvernare? Va decide să trimită alianţa într-o electorală rezultatul căreia poate întoarce Moldova cu doi ani în urmă?

.