Reforma.md

Imaginaţi-vă că o uzină produce aspiratoare care nu funcţionează. Se adună inginerii şi decid să modifice… instrucţia. Aceleaşi aspiratoare nefuncţionale sunt puse în cutii cu instrucţii nou-nouţe. Instrucţii aproape la fel de bune ca la aspiratoarele Phillips sau LG. Sau poate chiar mai bune.

Reformele din Moldova se fac, în majoritatea cazurilor după acelaşi scenariu. Sistemul justiţiei nu funcţionează? Schimbăm legea. Şi nu contează că sistemul nu a funcţionat niciodată conform legilor actuale. Pentru că judecătorii sunt corupţi şi amînă de 10 ori pronunţarea hotărîrilor pentru a reproşa părţilor că ei ce, au lucrat degeaba. Pentru că procuratura îndeplineşte comenzi politice şi lasă neexaminate mii de dosare. El nu funcţionează pentru că ascultă de legi nescrise şi legile nescrise trebuiesc schimbate.

Aspiratoarele, nu instrucţiile.

Cum se schimbă legile nescrise? Prin putere interioară.

 

Despre putere interioară şi putere formală

Sunt oameni care cred orbeşte în semafor. Dacă e verde pentru pietoni, ei traversează fără a privi în părţi. Dacă mor loviţi de un camion în viteză, ultimul lor gînd este că au avut dreptate. Sigur că şoferul e vinovat, sigur că va plăti pentru asta, dar pe omul mort nimic nu-l mai încălzeşte.

Semaforul este o convenţie şi la fel o convenţie este puterea formală. Există preşedinţi şi prim-miniştri pe care nu îi ascultă nimeni şi există funcţionăraşi care dirijează sectoare întregi ale economiei. Dacă regina a pus pe umărul tău sabia şi te-a făcut cavaler, încă nu înseamnă că întors în satul tău nu vei primi un pumn în bot de la Jora Cardan.

Voronin a avut opt ani puterea reală. El schimba rutele microbuzelor în Chişinău, dădea drumul la apa din Valea Morilor şi repara mănăstiri, cu toate că în funcţia formală de preşedinte nu avea astfel de atribuţii. Cu toată bravada europeană a lui Chirtoacă, el nu s-a îndurat să întoarcă microbuzele pe Puşkin, unde sunt staţii şi le-a lăsat să circule pe Eminescu, cum a dorit Voronin.

Voronin a deformat regulile interne prin care funcţionează justiţia şi ea continuă să funcţioneze astfel, chiar dacă figura omului care dă un sunet a devenit impersonală şi comercială.

 

Despre factura finală

Mi se va reproşa că această discrepanţă se observă doar în democraţiile betegi, ca Moldova, în care instituţiile nu funcţionează. Parţial e adevărat. Şi intuim  că ajungerea impotenţilor în posturi de vîrf este o eroare de selecţie.

Fie că plebea alege după criterii iraţionale, fie că şefii se înconjoară de oameni insipizi care să nu le creeze concurenţă nedorită, piramida valorilor şchioapătă. Dar, dragii mei orgolioşi impotenţi, factura finală nu poate fi evitată. Ce este factura finală?

Hai să ne imaginăm un lanţ scurt de cauzalităţi. Să vorbim un pic despre iertare. Moldovenii sunt iertători. Şi văd iertarea ca un lucru bun. Ca un bine.

Un poliţist opreşte un automobil care goneşte prin localitate. Şoferul se lamentează, explică, propune să se ajungă la o înţelegere. Poliţistul îl iartă. Cu o recompensă desigur. Povestea parcă s-a epuizat. Cel puţin pentru cei doi. Riscul pe drumuri însă creşte. Şi factura finală o achită oamenii care mor în accidente.

La fel şi studentul care cerşeşte o notă de cinci. El a lipsit de la majoritatea orelor, habar nu are despre obiectul de studiu, dar profesorul îl iartă. Mai devreme decanul a văzut că planul de studii pregătit de profesor este slab şi negîndit, dar l-a iertat. Decanul conduce o facultate care produce imbecili, dar rectorul îl iartă. Rectorul conduce universitatea ca un SRL, dar ministerul îl iartă. Un lanţ mare şi scîrnav de iertare spînzură Moldova.

Cîte plîngeri la poliţie ai scris pe şoferii de microbuz sau taxi care încalcă regulile? De cîte ori ai sunat la anticorupţie cînd ai cunoscut profesori care acceptă mită?

Factura finală este inevitabilă. Iertarea este o amînare a răului. Pedepseşti următorii pasageri, studenţi, pacienţi. Cu fiecare şofer iertat poliţistul îşi adaugă în cîrcă un fragment de pieton călcat.  Cu fiecare prieten din copilărie sau neam lăsat să se bucure de o autorizaţie emisă ilegal sau de un tender fictiv, primarul contribuie la sărăcia şi urîţenia din jur.

 

Mentalitatea şi centura neagră

Mentalitatea. Cuvîntul de servici. Asta e mentalitatea şi ea trebuie, dar nu poate, fi schibată. Aşa sunt moldovenii. Nu? Ce să-i faci? Oameni să fim, lucrurile s-or aranja.

Pentru mine lumina de la capătul tunelului a apărut odată cu povestea centurii de siguranţă. Timp de 15 ani moldovenii au ignorat centura de siguranţă. Eu ţin minte acum cîţiva ani cum intram în taxi, îmi puneam centura şi auzeam replica: „Da ce te temi? Eu sunt şofer bun…” Eu chiar am ajuns să am o scuză. Că am trăit în străinătate şi am aşa reflex. O colegă britanică a ajuns să fie cunoscută şi urîtă de toate serviciile de taxi din Chişinău pentru că refuza să urce în automobile fără centură de siguranţă pe bancheta din spate.

Asta era mentalitatea. Aşa erau moldovenii.

Moldovenii însă s-au schimbat. Acum taxiştii mă roagă să-mi pun centura. Toţi o poartă. Această schimbare s-a făcut prin amendarea consecventă timp de cîteva luni a şoferilor. Pe drumuri, nu pe hîrtie. Ca să vezi, şi moldovenii sunt oameni. Şi ei pot fi dresaţi…

P. S. Ce are asta cu reforma justiţiei? Cel care va reforma justiţia va avea o privire de om putrnic. O privire care le va aduce aminte judecătorilor de Jora Cardan. Şi reforma va avea loc în judecătorii, nicidecum în Parlament. În trei luni.