Analiza cost-beneficiu în cazul pierderilor de vieţi omeneşti

În una din cărţile pe care le citesc acum am dat de un studiu de caz curios legat de salvarea vieţilor în trafic.

În 1974 Guvernul SUA a impus o limită maximă de viteză de 89 km/h pe autostrăzile interstatale. S-a făcut asta, declarativ, pentru a salva vieţi omeneşti, de facto pentru a economisi combustibil. Dacă în 1972 în accidente rutiere muriseră 55.000 de americani, în 1995 numărul victimelor a scăzut la 40.000. Economia de combustibil a fost de peste 1%. N-o să intru în detaliile cazului dat prea mult. Autorul a propus o evaluare alternativă a impactului acestei politici publice.

El socoate toate costurile şi beneficiile acestei politici şi ajunge la concluzia că politica a fost proastă şi limita iniţială de 105 km/h trebuia păstrată. Cum ajunge el la aşa concluzie?

La beneficii el pune numărul mai mic de accidente şi victime pe care le evaluează în total la 2,13 miliarde de USD. El ajunge la această cifră utilizînd valoarea medie a unei vieţi în 1974, care era 240.000 de USD! Tot la beneficii pune şi 13,2 miliarde de litri de benzină economisiţi, adică încă 1,85 miliarde USD. În total, deci, ar fi fost aproape 4 miliarde de USD beneficii. Costurile sunt mai mari. În primul rînd se iroseşte mai mult timp pe drum – cu 1,7 miliarde de ore. La salariul mediu de 5,05 USD/oră din 1974 valoarea orelor pierdute e de 8,59 miliarde de USD. Tragem linia – pierderile nete ale politcii sunt de 4,6 miliarde USD.

Cît costă o viaţă?

Eu ştiu că adevărul e ca un argint viu şi că modelul în care scopul guvernului e să salveze vieţi poate fi eronat. Dar nici chiar nu mă aştept ca un guvern să facă bani şi cu atît mai mult mă revolt să văd cum într-o politică publică se pune un preţ de 240.000 USD pe o viaţă cu valoare medie. Să începem cu faptul că nu există nici o metodă prin care viaţa întreruptă a unui om poate fi cuantificată în bani. Noi nu ştim ce valoare adăugată putea aduce omul care tocmai a murit în următorii 10-20 de ani. Noi nici nu avem cum să ştim cît mai avea el de trăit. Şi nici dacă unul din tinerii salvaţi de limitarea de viteză nu a fost Steve Jobs, care la sigur nu merită pe ecuson cifra 240.000. Nu avem de unde şti.

Dincolo de asta eu nu vreau ca statul să vadă în mine 240.000 de USD care umblă încolo încoace şi aşteaptă să fie economisiţi. Dar în acelaşi timp înţeleg că există o limită a deciziei între bani şi viaţă pe care foarte des o face legiuitorul. De exemplu aceeaşi limită de viteză – dacă viaţa e o valoare absolută şi trebuie să o păstrăm cu orice preţ – vom tinde să micşorăm această limită şi cu fiecare kilometru pe oră micşorat vom avea cîteva sute sau mii de vieţi salvate. Dar noi nu putem limita viteza pe autostrăzi la 4 kilometri pe oră ca să salvăm maximul de vieţi omeneşti. Asta e absurd şi chiar şi la 4 km/h se vor găsi imbecili care să moară în accidente.

Timpul mort

În continuarea temei relaţiei guvernului cu moartea, (îmi) promiteam o revenire la aspectul calitativ al vieţii. Dincolo de partea absolută a vieţii şi morţii, putem, ca experiment, să numim timpul irosit (plictiseala, de exemplu) ca timp mort, iar timpul petrecut cu plăcere, plin de viaţă, ca timp viu. Astfel, o stradă pe care circulă doar şoferi enervaţi şi care alungă toţi locuitoii în case în faţa televizoarelor e o stradă moartă, iar o stradă care e plină de spaţii publice atrăgătoare care modelează interacţiuni spontane ale comunităţii şi pe care mereu se întîmplă ceva interesant – o stradă vie.

Tighina colţ cu Ştefan cel Mare.

Exemplul de mai sus mi-a readus în memorie acest aspect al calităţii vieţii şi rostul lui în deciziile unui guvern. În cazul dat analiza cost-beneficiu ar putea să renunţe un pic la valoarea volatilă a USD-ului şi să încerce valoarea mai apropiată de absolut a timpului viu.

Să presupunem că orele pe care le irosesc şoferii şi pasagerii mai mult în drum sunt ore de adevărat chin şi plictiseală pentru aceştia – timp mort. Acest timp ar fi putut fi utilizat pentru îndrăgostit, creat de artă, descoperiri ştiinţifice şi alte chestii pe care le facem noi de obicei în timpul nostru liber (=viu?), dar nu a fost să fie. Din cauza limitei de viteză, impuse de guvernul federal, o groază de timp a fost pierdut. Da, şi în drum se întîmplă lucruri interesante, dar o să neglijăm asta.

Deci avem la costuri cele 1,7 miliarde de ore de timp mort. Şi avem la beneficii cele între 4000 şi 8900 de vieţi salvate pe an.  În SUA în 1974 speranţa de viaţă era de 72 de ani, adică de aproximativ 630,000 de ore. Cîte vieţi omeneşti încap în cele 1,7 miliarde de ore de timp ucis de lege? 27.000. Cu alte cuvinte, dacă reducerea vitezei maxime de la 105 km/h la 89 km/h salvează mai mult de 27.000 de vieţi, legea are beneficii peste costuri. Dacă chiar şi cele mai generoase evaluări spun că vom salva doar 8,900 de vieţi, atunci avem o ma-a-are problemă cu costurile.

Da, e un mare semn de întrebare dacă timpul din drum e un timp mort. Multe filme de tip „road trip” ne îmbie să mai ieşim din casă şi să ne distrăm în drum. Aşa că să comparăm întîrzierea cu moartea e un pic exagerat. Dar e mai sănătos decît să punem pe oameni preţuri de 240.000 de dolari. Între timp, oamenii de ştiinţă au mai scăzut preţul vieţii undeva între 50.000 şi 129.000 de USD. Cu toate acestea funcţionarii guvernului federal evaluează o viaţă la 6,9 milioane de USD, e drept că după o ieftinire drastică de la 7,8 milioane, cît era pînă acum. Rezultatele divergente ne sugerează că metoda evaluatorilor e scoaterea cifrelor din pod.

Hai înapoi la limita noastră de viteză.

Ambele metode de evaluare arată că pierderile depăşesc beneficiile.

Alt lucru e interesant. Spre deosebire de multe alte legi, limitarea dată de viteză a avut parte de foarte multe proteste şi acţiuni subversive. Unele state au încercat să o anuleze pe teritoriile lor, altele au setat porţiuni de drum cu limită mai mare, între 1987-1988 40 de state ale SUA au renunţat de probă la această limită, pentru ca după o luptă de 21 de ani, în 1995 legea să fie abrogată. Să fie oare în înţelepciunea mulţimilor un aparat de evaluare raţională a politicilor publice?