La Jurnal TV despre străzi pietonale

Azi am fost invitat de Deşteptarea de week-end să vorbesc despre proiectele de străzi pietonale din Chişinău. A fost o discuţie vie cu Ion Ştefăniţă, Director al Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor din  şi Vadim Brînzaniuc, şef al Direcţiei Relaţii Publice a Primăriei Chişinău.

Am stabilit înaintea emisiunii că vom încerca să menţinem discuţia la tema străzilor pietonale, dar, desigur că pe alocuri am deraiat înspre topul aberant care pune Chişinăul în rîndul celor mai urîte oraşe ale lumii, proiectul de buget al primăriei şi altele. Cred că la moment sarcina care se pune în faţa prietenilor Chişinăului este să convingă cît mai mulţi orăşeni că nu avem nevoie de străzi lărgite şi de spaţii noi de parcare, ci anume de un transport public comod şi rapid, piste pentru biciclete şi străzi pietonale. E o sarcină dificilă.

PS. Nu am rugat pe nimeni să mă numească expert în domeniu, onoarea acordată a fost o improvizaţie a prezentatoarei.