Minunea Dorin Chirtoacă

S-au întîlnit odată un creştin, un musulman şi un evreu şi au început să discute despre cea mai mare minune pe care Dumnezeu le-a arătat-o în timpul rugăciunii.

Creştinul a spus: Eram pe o corbie cînd a început o furtună mare. Corăbiile se înecau una după alta, ca muştele. Am început să mă rog şi bunul Dumnezeu a făcut o mare minune – peste tot în jur era furtună, numai 10 metri în jurul corăbiei mele apa era calmă şi liniştită ca pe un lac dimineaţa.

Musulmanul a povestit: Eram cu caravana mea în pustiu cînd a început cea mai mare furtună de nisip din cîte am văzut. Am început să mă rog şi Dumnezeu a făcut o mare minune – peste tot în jur era furtună, numai 10 metri în jurul meu era linişte şi pace şi aşa am fost salvat.

Evreul însă a zîmbit şi a spus că minunea care i s-a întîmplat lui e mult mai uimitoare: Mă întorceam eu sîmbăta de la sinagogă şi văd în faţa mea un portmoneu plin cu bani. Dar e sîmbătă şi nu aveam dreptul să mă ating de ei. Şi atunci m-am rugat la Dumnezeu şi s-a întîmplat o mare minune: peste tot în jur era sîmbătă, numai 10 metri în jurul meu s-a făcut duminică. I-am mulţumit bunului Dumnezeu, am luat banii şi am mers mai departe.

În primărie este un om în jurul căruia, pe o rază de 10 metri nu există corupţie. În primărie există corupţie, o recunoaşte şi el, dar în jurul lui Dorin Chirtoacă nu există corupţie. Şi asta e minunea pe care Dumnezeu a trimis-o Moldovei.

Ieri la Fabrika, primarul a discutat aprins raportul de activitate. L-am întrebat dacă în 5 ani de activitate a reuşit să stopeze corupţia la primărie. A răspuns sincer: nu. Cred că aceste două litere erau suficiente pentru raport. Iar schimbarea lor în „da”, ar trebui să fie prioritatea principală pentru următorii trei ani.

De altfel va trebui şi noi să ne rugăm la Dumnezeu şi să se facă 10 metri în jurul nostru schimbare.