Despre două expoziții de fotografie

La Centrul Expozițional Brîncuși au loc în aceste zile două expoziții fotografice. Prima, a școlii lituaniene de fotografie mai durează pînă la 24 noiembrie, după care pleacă la Tiraspol. A doua, un vernisaj al Asociației Fotografilor din Moldova o să mai dureze.

Ambele merită văzute, măcar pentru a fi comparate.

fotolit

Școala lituaniană de fotografie s-a dezvoltat în fosta Uniune Sovietică datorită asumării unei libertăți mai mari de exprimare și a unei expuneri la tendințele fotografice din lumea liberă, la care nu prea aveau acces fotografii din alte zone ale URSS. E greu de spus acum dacă școala a produs talentele sau dacă talentele au produs școala, cert este că fotografi ca Aleksandras Macijauskas, Romualdas Požerskis, Antanas Sutkus, Rimantas Dichavičius, Virgilius Sonta, Romualdas Rakauskas s-au format împreună și au utilizat metoda aprofundării în temă, metodă care i-a consacrat: fotograful se dedică un timp îndelungat, uneori cîțiva ani, unei singure teme pînă „o epuizează”. Pînă ajunge la punctul de saturație în care spune: „Gata, am fotografiat tot ce se putea și am ajuns la saturație.”

Rezultatul unui astfel de efort era o serie de cîteva zeci de fotografii selectate din miile făcute. Romualdas Rakauskas timp de zece ani a fotografiat acele zece zile de primăvară în care natura înflorește. Restul timpului îl dedica la proiectul „zilele de lucru din Vilnius” la care a lucrat împreună cu Sutkus. Ambele proiecte sunt reprezentate de cîteva fotografii la expoziția din Chișinău.

Desigur că efortul de a uni într-o selecție munca de o viață a zeci de fotografi este unul care reduce, modifică și ordonează oarecum forțat viziuni diferite. Evident că lucrările afișate nu pot fi „cele mai bune” și cei care cunosc școala lituaniană pot rămîne un pic dezamăgiți de selecția făcută. Cu toate acestea lipsa unui concept clar este salvată de unitatea stilistică și limitarea clară în timp, spațiu și metoda de lucru a autorilor.

Acest lucru, din păcate nu poate fi spus de a doua expoziție, cea a Uniunii Artiștilor Fotografi din Moldova. Nu-mi plac momentele cînd trebuie să critic ceva moldovenesc, pentru că știu cît de greu ne organizăm și cît de ușor dăm cu piciorul în realizările celor din jur. Voi încerca să orientez critica în recomandări de viitor, or, în Moldova se prefigurează o revenire a fotografiei, de unde și denumirea expoziției — „Revenire”.

Vernisajul este un amalgam de imagini (atît fotografii, cît și colaje și grafică computerizată) care încearcă să cuprindă toate genurile – de la peisaj la fotografie de gen, de la nud la fashion, de la street-photo la fotografie publicitară. Consumatorul de fotografie e supus unor dușuri reci și fierbinți suplimentare datorită unei varietăți mari de tipuri de print (diferite dimensiuni, diferite materiale), cît și a prezenței multor imagini de o calitate tehnică precară (fotografii posterizate, umbre scoase în photoshop mult peste limita bunului simț, suprasaturare și exagerare în jocul cu claritatea șamd).

Nu e clar principiul selectării autorilor — pe de o parte lipsesc prea multe nume cunoscute pentru a putea vorbi de o reprezentativitate, pe de alta e un grup prea mare și pestriț ca să putem vorbi de „o gașcă” sau de „o școală”.

Consumatorul de fotografie nu este ajutat mult de descrierile imaginilor. Am fost intrigat de cîteva peisaje probabil moldovenești, care, în loc să fie descrise după prindipiul „ce, unde, cînd” au descrieri de genul „Seara”, „Nostalgie” sau „Apus”. În loc să ajute privitorul să-și descopere țara, peisajiștii au decis să îi hrănească cu trăirile personale. La fel, multe fotografii care ating prin prezența unor persoane sau evenimente curioase ratează ocazia de a ne povesti istoria din spatele lor, limitîndu-se la titluri lirice de tipul „Bătrînețe”, „Metamorfoze” sau „Privire”.

Impresia cu care am rămas e că avem fotografi prea introverți, prea prinși de plăcerea procesului și prea puțin preocupați de consumarea produselor lor.

Expoziția are meritul să arate cît de debusolată, pestriță și incoerentă e fotografia moldovenească la acest moment. În acest sens ea ar putea reprezenta acel haos din care se va alege grîul de neghină și se va alege o cale care duce spre o anumită estetică. Fotografia este într-o perioadă neobișnuită cînd volumul care se produce e net peste volumul care se consumă. În lipsa unor repere critice de impact, pe o piață săracă, dominată de fotografia de nuntă, vernisajul „Revenire” arată un punct zero de la care pornește Uniunea Artiștilor Fotografi.

O Uniune care poate educa consumul fotografiei, doar dacă va afișa niște concepte cu coerență internă și va putea explica privitorului sensul demersului fotografic. În condițiile unui bombardament intens și permanent cu imagini din televizor și din internet, omul care face efortul să meargă în sala de expoziții trebuie să nimerească într-un spațiu diferit, un spațiu cu o ordine interioară și o estetică conceptualizată și bine explicată și să iasă din sala de expoziții gîndind, nu pierdut.

Aș merge cu plăcere, de exemplu, la o expoziție dedicată fotografiei RSSM din anii 50 sau la o expoziție a fotojurnaliștilor tineri care lucrează la proiecte majore (Dorin Goian, Ramin Mazur, Andrei Moraru, alții care stau ascunși). Sau chiar și a fotografilor de nuntă, atît timp cît aceasta e unica piață reală cu concurență acerbă între profesioniști.

Critica de mai sus este alimentată, probabil și de alăturarea accidentală a fotografiei moldovenești cu cea a școlii lituaniene, o alăturare care a mărit contrastul din impresii.

Recomandări:

Aleksandras Macijauskas

Antanas Suktus

Virgilius Sonta (interviu cu Romualdas Požerskis în rusă + fotografii)

Romualdas Požerskis (interviu în rusă + fotografii)

Romualdas Rakauskas (interviu în rusă + fotografii)