Curtea Constituțională NU a declarat limba română drept limbă de stat

Azi o mulțime de resurse mediatice au titrat „Limba română declarată limbă de stat”, cu o unanimitate atît de uimitoare, încît chiar și premierul român Ponta a crezut și a salutat decizia curții.

 

Decizie care sună în felul următor:

 

„Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a hotărât că, în sensul Preambulului Constituţiei, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate. De asemenea, Curtea a statuat că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.”

(textul pe pagina CC)

 

Nicăieri în text Curtea Constituțională nu stabilește că „limba română este limbă de stat”, ci doar include textul Declarației de Independență la textul Constituției (ceea ce în sine e bizar, dar despre asta voi scrie, poate, cu altă ocazie).

 

Purcedem în căutarea limbii române în Declarația de Independență a Republicii Moldova, care menționează o singură dată limba română, și nu în partea de proclamație, ci în preambul, în fraza:

 

„REAMINTIND că în ultimii ani mişcarea democratică de eliberare naţională a populaţiei din Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naţionale de la Chişinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, prin legile şi hotarîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, şi schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;”

 

Nici Declarația de Independență, prin formularea sa nu obligă decretarea limbii române ca limbă de stat, ci doar REAMINTEȘTE că la 31 august 1989 aceasta a fost decretată limbă de stat, ceea ce conduce semnatarii Declarației la afirmațiile conținute în proclamație.

 

Dar cum arăta legea privind decretarea limbii române ca limbă de stat din 31 august 1989 despre care ne REAMINTEȘTE Declarația de Independență.

Iată cum (sursa:istoria.md)

 

legea2

 

Este evident că pentru semnatarii Declarației de Independență nu există diferență între limba română și limba moldovenească. Este evident că nici Declarația de Independență și nici Hotărîrea Curții nu obligă Parlamentul să modifice Constituția și să includă sintagma „limba română este limbă de stat”.

Nicăieri textul Constituției nu neagă expresia „REAMINTIND că…”. Peste tot Constituția e în concordanță cu faptul că Declarația de Independență reamintește că la 31 august limba moldovenească a revenit la grafia latină.

Aceste remarci sunt necesare pentru că decizia (din nou politică) a Curții Constituționale s-a dorit să rezolve prin metoda nodului gordian, nedemocratic, fără consultări, o problemă majoră a acestei țări, care ne divizează de 22 de ani. Prin metoda asului din mînecă.