Drama moldovenească

Un popor cu destulă pîine, dar mai ales un popor fără destulă pîine, are nevoie de mult spectacol. Pîinea și-o mănîncă fiecare singur, dar anume spectacolul produce trăirile comune, sincrone, emoțiile de mulțime, esențiale pentru sentimentul de apartenență la grup și identitate colectivă.

Soluțiile pe care le oferă marile națiuni pentru cererea enormă de spectacol sunt extrem de variate.

Unul din ele e sportul. Pretext ideal pentru bucurii exprimate pe străzi, mîndrii naționale și regionale sau înjurături în adresa lui Inzaghi. Finala sezonului la fotbal american – Super Bowl-ul – adună americanii în familii și grupuri de prieteni și oferă un moment unic în care națiunea discută și ia decizii. Anume din această cauză minutul de publicitate în pauza de meci costă de la 4,5 milioane de dolari, anume într-o zi de SuperBowl națiunea americană a decis că Obama e un candidat mai bun decît Hillary Clinton și și-a schimbat brusc și radical preferințele în sondaje.

Alt spectacol al marilor națiuni vine din viața virtuală a vedetelor. Acestea hrănesc visele adolescenților și ne însoțesc viețile an de an, permițîndu-ne să ne identificăm, să ne distanțăm și să ne poziționăm. Să avem ce discuta cu semi-cunoscuții, după faza cu vremea. Vedetele se căsătoresc, divorțează, înșeală, nasc, cad de pe scenă, trădează, se ceartă, se bîrfesc, se droghează, fură din magazine, se judecă, se îngrașă și slăbesc și fac tot felul de lucruri ciudate și fascinante.

Un spectacol ideal pentru o societate nesățioasă de informații sunt telenovelele sau proiectele reality-show, care nu se termină niciodată. Pentru că spectacolul este aducerea într-un timp mitologic – el e ciclic, frecvent și același. El permite celor epuizați de birou și navetă, să trăiască o altă viață, să-și relaxeze nervii întinși între o ceartă cu soțul și o frică de viitorul copiilor.

Din păcate, distracțiile de nișă – bikerismul, alergatul, modelajul sau dresatul cîinilor – nu pot acționa ca spectacole naționale. Ele nu unesc națiuni și nu aduc împreună întregi popoare, ci mai degrabă separă grupulețele pe interese. Marele spectacol ți se impune, indiferent că dorești să-l ignori, îl detestezi sau îl ocolești. În asta și constă puterea lui – în penetrarea tuturor grupurilor.

Unicul mare spectacol moldovenesc este viața politică. În lipsa de fotbal, filme, show-biz, telenovele, burse de valori sau a altei pasiuni generale, politicienii sunt nevoiți să ne acopere întreaga gamă de pofte de spectacol. Telenovela politică moldovenească este unica mare poveste paralelă vieții noastre, ce se desfășoară constant, frecvent și cu coerență internă. Crimele odioase, accidentele tragice, inundațiile, Moldova are talent, Eurovisionul și rarele concerte mari sunt simple fragmente și nu se pot uni într-un discurs interesant.

Unicul mare spectacol care ne penetrează pe toți, din toate sursele, în toate mediile, chiar dacă încercăm să-l ignorăm este politicul. Plahotniuc, Filat, Ghimpu, Chirtoacă, Dodon și Voronin sunt participanții de neschimbat al proiectului Moldomdva, se ceartă, se împacă, se trădează, își împart averi, urcă și cad într-o dramă de care nu poți scăpa. Ea te ajunge din toate paginile de ziar și dacă nu cumperi ziare, te ajunge din toate ecranele și dacă stingi ecranele te ajunge din radiouri și discuții cu prietenii și dacă te închizi în casă și tragi obloanele, te ajunge prin cursurile valutare.

Cel mai trist este că spectacolul politic grotesc nu are alternativă. Prea puțini cunosc jucătorii naționalei la fotbal, prea puțini urmăresc aventurile amoroase ale Marianei Șura, prea puțini investesc în acțiuni și hîrtii de valoare și prea puțini privesc telenovela de la TRM (cum s-o fi numi) ca să ai ce discuta cu un taxist sau cu un semi-cunoscut.

Nu-i exclus că această criză identitară și de încredere despre care vorbim atît de des este determinată nu atît de indecizia de a fi sau nu români, cît de lipsa unor povești la care să fim expuși cu toții, deficitul de locuri comune pentru întreaga națiune, în care să suferim sau să fim exaltați împreună. Din toate showurile mari care unesc țări în jurul lor, politicul este cel mai prost, pentru că oferă extrem de rar momente de emoții pozitive generale. Oamenii nu sar în sus fericiți la votarea unei legi, nu ies în stradă cu fulare colorate cînd se implementează o reformă și nu apasă pe replay cînd se termină o negociere. Cel mai des o națiune întreagă înjură politicienii. Asta e experiența noastră comună cea mai frecventă.

Din această perspectivă suntem un popor care în ultimele decenii a fost unit doar în momentele de ură. Un popor care și-a cîștigat pînea cum a putut, dar a plecat de la spectacolul național mereu învins, umilit și înjurînd.

Moldova are nevoie de un alt spectacol. De asta au nevoie atît cetățenii, pentru emoții pozitive trăite împreună, cît, mai ales, politicienii, care sunt nevoiți să producă, pe lîngă spectacolul politic; și circ, și telenovelă, și cronică criminală, și reality-show. Pentru că în Moldova, dacă vrei niște dramă, unicul buton roșu pe care îl poți apăsa este cel politic. Prea puțin.