Critica literară a anului politic 2015

Chiar și un atom e suficient pentru a descoperi legile universului și acestea sunt aceleași, de la mic la mare. Aceasta este scuza pe care o ridic în fața ridicolului inerent încercării de a analiza politica moldovenească în termeni metafizici. Dar totul e un joc, inclusiv această analiză. O aventură.

 

2015 a fost anul marilor catastrofe, al eternelor scenarii. Repetarea lor, în diferite societăți și timpuri, parcă vrea să ne spună că desenul de pe covor se unește cu începutul. Că labirintul e închis.

 

Incredibila epopee a omului-Filat dă toate semnele că a ajuns în punctul în care de obicei romanele se încheie, cărțile se închid, iar scriitorii încetează să mai scrie, pentru că personajul și-a epuizat toate transformările și soarta lui ulterioară devine irelevantă. Dar ce soartă!

 

Geniul distrugerii a dat lovitura fatală Geniului orgoliului cu o dexteritate demnă de un film despre căderea Romei, dar n-a căzut Roma, a căzut un fir de praf, un univers. Și acest spectacol uluitor s-a desfășurat gratuit pentru noi, cei care înțelegem și consumăm Republica Moldova — centrul universului, nici mai bun nici mai rău decît celelalte centre ale universului.

soimuletdeiarna-1000411

 

Parlamentul înconjurat de cerberi; deputații înhăitați simțind miros de sînge; victima zbătîndu-se jalnic spre deliciul sugrumatorului; lupta crîncenă dintre doi egali întru inteligență și viziune a lumii s-a încheiat prin mat.

 

Parazitul a căpcănit încă un organ al corpului, nu neapărat unul sănătos, ci, mai degrabă, un organ bolnav de altă boală. Parazitul a ajuns să fie mare cît corpul-purtător. În biologie corpul moare și, odată cu el, moare și parazitul. În cazul Republicii Moldova, atît corpul, cît și parazitul au urgent nevoie de surse externe care să alimenteze această piramidă. FMI! UE! Unirea! Măcar ceva…

 

Oare nu te întrebi de ce cineva, avînd cel mai popular canal Prime, ar dori să acapareze Publika? Și de ce, avînd Prime și Publica ar investi în Canal 2 sau Realitatea? Și de ce, avîndu-le pe acestea toate ar dori TV7 și Jurnalul? Și ProTV-ul? Un răspuns valabil ar fi că modelul din spatele acestor decizii este unul bazat pe creștere permanentă.

 

Sistemele bazate pe creștere permanentă mor dacă se opresc. MMM, de exemplu. Piramidele financiare. Unii spun că economia globală e într-o astfel de cursă, dar asta e o altă temă, cu un număr necunoscut de necunoscute.

 

Ca și Plahotniuc, de exemplu. Sau o furnică. Orice am pune în centrul atenției noastre, va avea părți știute și părți tăinuite, chiar și propria palmă. Cine știe ce-i în capul lui Plahotniuc, atunci cînd se rupe să devină premier? Nici el nu știe. Nici cei din jurul lui. Nici cei de departe. Să fie dorința inconștientă de a repeta întocmai soarta lui Filat cu care și-a dansat flacăra vieții? Pentru că, de departe, Filat e Plahotniuc, iar Plahotniuc e Filat. Foarte puține furnici au nume. Ce contează o diferență de 10 ani pentru eroii unui poem epic?

 

Posibilul și imposibilul sunt în inimile și mințile oamenilor. Cele mai nepătrunse ziduri sunt cele din tiparele de comportament. Așa se face, iar așa nu se face. Pînă în 2015 așa cum s-a făcut cu Filat nu se făcea. Nici chiar cu Voronin. Însă din 2015 încolo așa deja se face. Lucruri imposibile au devenit posibile, limitele au fost rupte, crăpătura din baraj se întinde în progresie geometrică, lumea veche nu mai poate fi întoarsă, suntem deja în clipa de după.

 

Țara unui singur spectacol a pierdut un reper pe care se ținea realitatea televizată.

 

Povestea se derulează, iar corpurile vecine am impresia că refuză să hrănească parazitul victorios.
O mînă l-a îmbrăcat pe Timofti, ca pe o mănușă, și scotocește în rana noastră politică. E mîna unui doctor care vrea să ne ajute? E mîna unui panicat care vrea să ne ucidă mai repede, cu tot cu parazit? Are mîna o mănușă, să nu se infecteze și ea? Uneori oamenii vor libertate, dar primesc Siria.

 

Geniul distrugerii a lăsat un gol politic în care s-au aruncat Iurie Leancă, Platforma DA, Ion Sturza și, iată, Maia Sandu. Toți se bat pentru resturile dezamăgirii, pornesc să scrie noi nuvele, dar cine le va citi, cine le va înțelege, dacă rolul de personaj le acaparează întreaga atenție? Cum transformăm cancerul în leac cu un orizont de viziune fix în vîrful nasului?

 

Laisser-faire, în practică e un generator de permanentă groază în fața eșecului aparent iminent. Și dacă trebuia de intervenit? Și dacă mîna invizibilă ne omoară? Și dacă ramuri bat în geam?

 

E ca durerea mea s-o-mpac.

 

Ce va fi?

 

Va fi haos și va fi furt, va fi sărăcie și va fi nedreptate, balanța se va îndrepta spre stînga, iar stînga va avea același cap ca dreapta, lupta va seca energii și vom lucra cu toții intens și motivați să anulăm eforturile celor din jur de a anula eforturile noastre și peste toate se va așeza nepăsarea. Oamenilor. Politicienilor. Rușilor și europenilor. Americanilor și românilor. Tinerilor.

 

Și suferința celor mici care achită biletul de a se fi născut aici. De a privi acest spectacol și nu altul. Cuminți, așezați la locurile lor. Și doar uneori, aleator, cîte unul, plictisit sau enervat, se ridică de pe scaun urlînd, aleargă suduind spre scenă și devine parte din spectacol.

 

 

Partea bună e că oricum vom muri toți. Așa că trăim, ce să mai facem?

 

Tom Waits dă politicienilor din Moldova două sfaturi pentru anul 2016:

1. Never trust a man in a blue trench coat

2. Never drive a car when you’re dead