Schimbarea mecanică, nemiloasă, fără speranțe și fără entuziasm

Articolul ce urmează e din seria 50%.

  • Care-s șansele să ieși din casă și să vezi un dinozaur?
  • 50% – sau ai să vezi un dinozaur sau n-ai să vezi.

Uneori, poporul se satură de o anumită clică de la putere. Motivele pot fi multe. Sau clica ceea fură, sau s-a reținut prea mult la treucă, sau nu are nici o soluție pentru problemele reale ale țării, sau pur și simplu nu știe să comunice bine cu oamenii, pot fi multe cauze.

Și fie că vin alegerile, fie că vin revoltele violente, dar poporul decide să schimbe puterea. De obicei poporul – voi îl știți – toți oamenii ceia din troleibuze, piața centrală și de pe cîmpuri, pe care nu-i cunoașteți și mereu vă întrebați oare de unde s-au mai luat și aiștea – iaca ei sunt poporul; poporul are în față două căi.

2016_08_moldovabirds-8080

Prima, extrem de rară, este să înlocuiască puterea de care s-au săturat cu o putere mai bună – cu un lider sau o echipă de oameni de stat cu experiență, plan și viziune pentru țară, necorupți, iubitori de pace, investiții și capabili să convingă oamenii să se lase de deprinderile rele și să îmbrățișeze reforme de modernizare care să le facă țara mai competitivă și mai comodă, iar viața mai lungă, mai plină de bucurii și oportunități. Repet, așa situații sunt extrem de rare.

A doua situație, mult mai frecventă, în care nimerește poporul, este să înlocuiască puterea de care s-a săturat cu o putere și mai proastă – cu niște imbecili înfumurați care se ceartă pentru blana iepurelui, care sunt legați pînă peste gît cu actuala putere sau cu structuri mafiote, care în trecut au la activi delapidări, saune romantice și bătăi în club, niște diletanți după care ambasadorii își fac cruce, iar jurnaliștii străini bat mătănii recunoscători că sunt jurnaliști străini și nu locali. Cunoașteți bine situația. La noi doar schimbări din astea s-au produs. Și nu numai la noi, amintiți-vă de Constantinescu, Sarkozy, Iușcenco sau Ivanișvili.

Mulți tirani cunosc foarte bine repulsia poporului față de asemenea personaje și joacă abil pe acest sentiment pentru a se menține la putere. Foarte bine folosește această situație Lukașenco. Ah, jalnica imagine a liderilor opoziției belaruse… Sau Putin! Opoziția rusă, care din toată intelighenția de valoare pe care o produce matușca poate genera doar Iavlinski, Nemțovi, Berezovși și Navalnîi. Ah, ce opoziție de vis are Putin.

Asta e micul secret al tiranilor – ei știu să pară mai albi și mai pufoși decît opoziția. Și e ușor să pară astfel – de partea lor e bugetul, funcțiile în instituții, acțiunile cu impact asupra cetățenilor, presa, aura diplomației internaționale și trecutul plin de fapte.

Opoziția nu are buget, nu are armată de funcționari, nu poate schimba încă viața cetățenilor și nici nu au aura ceea a omului de la putere, aura sacralității. Uneori opoziția nu are nici măcar costum și cravată, scrie cu greșeli gramaticale și (aracan și vai de mine!) se bălbîie și tremură în fața camerelor de filmat.

De asta e foarte ușor pentru tiranii șmecheri să dezbine și să defăimeze opoziția. Să o facă să pară preocupată de nimicuri, certăreață, coruptă și lipsită de prestigiu.

Popoarele șmechere înțeleg foarte bine în subconștientul colectiv momentul cînd cei vechi trebuie pur și simplu luați și aruncați la gunoi. Și în locul lor de pus pe oricine. Chiar și pe Iohannis. Chiar și pe Poroșenco. Chiar și pe Băsescu. Chiar și pe Voronin, cel din 2001.

Da, la început ei sunt țărănoși, ciudați și preocupați de nimicuri. Da, ei par neserioși, îngîmfați și incapabili să conducă o țară. (Of Voronin la ORT în 2001, țineți minte? Da pe dna Ostapciuc?!) Dar însăși schimbarea lor deja produce o măturare și revigorare a sistemului. Schemele vechi se modifică, lupta dintre noile grupulețe creează breșe, iar competiția generează noi idei și noi posibilități de reformare.

Și chiar dacă se adeverește că noua putere e cu mult-mult mai rea decît cea precedentă, fiind venită recent la putere, ea poate fi schimbată și influențată mult mai ușor decît cea veche.

De asta poporul șmecher știe foarte bine sensul „schimbării politicienilor din motive de igienă”. Politicienii sunt ca apa de la flori – dacă nu îi schimbi des – se bîhlesc. Asta e natura puterii – toți liderii, chiar și cei luminați, cu timpul ajung să se corupă, să abuzeze, să se creadă mari semi-zei. Prietenii lui Mandela pot să vă confirme.

Realitatea e că politicienii expiră. Ca niște produse pe rafturi.

Acestea sunt cele două situații tipice în care nimerește un popor obosit de mîrlanii de la putere. În prima situație poporul schimbă mîrlanii pe niște oameni de stat; în a doua, poporul schimbă mîrlanii pe alți mîrlani. Pentru că poporul are nevoie de apă proaspătă. Dar și oamenii de la putere au nevoie de o aterizare. De o oglindă în care să vadă că regele e gol și e timpul să se ocupe cu grădinăritul, publicarea memoriilor și creșterea nepoților. E mai sănătos pentru ambele tabere.