Calitățile politicianului ideal

Să luăm acum la puricat cele cinci trăsături necesare politicianului ideal despre care am scris în articolul precedent: orgoliul, prostia, indiferența, fățarnicia și cruzimea.

Orgoliul și vanitatea sunt combustibilul politicianului. Fără deficitul cronic de aplauze și validare din jur, nici un om nu va lucra 16-20 de ore pe zi pentru a cîștiga alegerile sau – și mai dificil – pentru a se menține la putere. Dacă un politician nu are complexul inferiorității, îi va fi foarte greu să găsească motivația necesară menținerii în luptă constantă, extenuantă și fără sfîrșit pentru „putere”.

Da, dictatorii capturează statul, dar și statul capturează dictatorii. Unica remunerare pentru stres, ore nedormite, rupere totală de familie, întîlniri cu alegători, de altfel, nesuferiți și plictisitori, împăcarea lingăilor care mereu cer resurse, fac prostii și se bat unul cu altul, permanenta umbră a loviturii de palat, frica de ziua de după, toate aceste chinuri sunt răsplătite cu resurse, dar, în primul rînd trebuie răsplătite cu frică și iubire – cu aplauze și atenție.

Prostia ajută în acest sens. Și în calea spre putere și în procesul exercitării acestei „puteri”, politicianul repetă același discurs iar și iar, la adunări, întîlniri, delegații, presă, emisiuni și chiar în somn. Un politician inteligent are probleme cu disciplina asta discursivă – începe să improvizeze, să se plictisească, are prea mare încredere în propria capacitate de a se descurca și greșește.

În plus, marea majoritate a electoratului nu are timp de neologisme, fraze complicate și cuvinte cu mai mult de trei silabe. Politicienii de succes îndrugă prostii – fraze fără sens – le repetă de un milion de ori cu siguranța imbecilului hotărît și asta le aduce trofeul: Yes, we can; America Great Again; Change we can believe in. Oamenilor le place de ei. Politicianul ales e caricatura ideală a majorității electorale. Reagan, Bush, Bush, Obama, Trump – niște politicieni minunați.

Indiferența, sau mai bine zis obrazul gros ajută politicianul să reziste. Să reziste valurilor de scuipat continuu cu care sunt bombardați de cetățeni. Pentru că e una cînd inamicul tău personal te urăște pe tine concret. E una cînd un om necunoscut te urăște pentru ceea ce reprezinți (culoarea pielii, limba/accentul). Dar e cu totul altceva cînd oameni absolut necunoscuți de urăsc din toate puterile anume concret pe tine. Să duci așa ceva nu-i ușor. La fel cum nu e ușor să dormi bine noapte știind că la ordinul tău mor familii întregi sub bombardamente. Ai nevoie de multă insensibilitate să mănînci tortă și să ordoni bombardarea unei capitale. Dacă un politician pune pe inimă comentariile trolilor, ura concetățenilor sau nefericirea produsă de deciziile lui – el se va strica.

E foarte important pentru un politician să fie fățarnic. El încearcă să mențină echilibrul în vîrful unei piramide mișcătoare. O piramidă de oameni vii se mișscă, se luptă, îl trag de picioare, iar el stă pe ei și nu cade. O vreme. Pe urmă cade, dar altul se va ridica și va dansa pe oameni.

Grupuri diferite de interese luptă pentru aceleași resurse, grupuri care se urăsc între ele vin la el pentru soluții, grupul pe care îl conduce el e în conflict cu grupuri conduse de alții și el merge la negocieri. Dacă un politician nu poate minți oamenii aflați în conflict, dacă nu îi poate duce cu fofîrlica, obosi cu promisiuni – oamenii își vor tăia gîturile. Asta e firea omului – să îi sară țandăra, să își sărute părinții și frații și să meargă să ucidă alți oameni la război. Politicienii care obțin pacea, inevitabil sunt trădătorii propriului neam care abia visa să moară în tranșee cu kalașul în mînă. Lideri politici care „au trădat” poporul și nu i-au permis să moară la război are și Moldova în scurta ei istorie.

Și aici apare cruzimea. Competiția politică e extrem de dură – concurenți sunt mulți, locuri pe podium – puține, uneori doar unul. De cînd a apărut agricultura și oamenii n-au mai putut să fugă de agresor, legea e făcută de cei care bat și ucid selectiv, iar valoarea adăugată e produsă de cei bătuți și uciși. (Trebuie să recunoaștem că agricultura a făcut o lucru minunat pentru evitarea genocidului – agricultorii trebuiau mereu lăsați să trăiască, pentru a produce o nouă roadă la anul – nu prea avea sens să-i ucizi pe toți sau să le iei toată mîncarea).

Și este un anumit sens economic pentru liderul politic să fie deosebit de crud cu oponentul lui – în primul rînd pentru a preveni apariția unor noi pretendenți, în al doilea pentru a disciplina propria haită și în al treilea pentru a fascina „poporul”. Da, în politica modernă nu mai arăți mulțimii capul tăiat al oponentului, îi umilești „imaginea”. Și exercițiile din electorală te ajută în exercitarea puterii – deciziile potrivite deseori înseamnă condamnări la moarte.

Niște bani furați din achiziții, duc la morți pe masa de operații, Un sens giratoriu pus aiurea ucide a doua zi oameni pe trecerea de pietoni. Aproape toate deciziile de politici produc nemulțumiri, nefericiri și chiar scurtări de vieți. Uneori știi acest lucru din timp și inspiri adînc înainte să tai, dar cel mai des afli despre consecințe mai tîrziu, cînd taxa pentru corupție și prostie e achitată aleator cu vieți omenești pe o șosea ce taie un sat în două.

Și e foarte rar cînd aceste cinci calități se găsesc într-un singur om. Cînd asta se întîmplă, aproape inevitabil, societatea îl descoperă, îl ademenește spre putere, îl ridică în sus cu forțele impersonale economice și sociale și îl pune pe tron.

Dar nimeni nu-i ideal. De aceea și politicianul lasă o trăsătură neacoperită – fie devine prea modest, fie începe să se gîndească prea mult la sensul vieții, fie îi apare sovistea și îi aduce insomnii și ezitări, fie devine sincer cu anumite grupuri sau cu sine. Toate aceste slăbiciuni îi sapă în aura de politician și sistemul îl aruncă din piramidă.

Cel mai bun „rus” al tuturor timpurilor a fost votat Stalin, iar cel mai bun „român” – Ștefan cel Mare. Și asta nu e nici bine nici rău. Asta așa e.