Ziua în care am încetat să-mi fac griji și am îndrăgit știrile false

Mulți cunoscuți de-ai mei au început să vorbească despre fake news. Chiar am fost la lansarea cărții lui Marian Voicu, absolut accidental. Încă n-am citit cartea, dar o recomand cu cea mai mare bucurie. Nu știu dacă ce voi scrie mai jos va ajuta pe cineva să-și umple cu conținut discursul, dar poate, cel puțin va lărgi orizontul discuției.

 

  1. Contextul discuției

Lumea trece printr-un salt tehnologic enorm, dar greu de observat. Mulți îl simt, dar puțini îl înțeleg. Dacă e să reduc la esență, tehnologia nouă este – accesul la date directe despre comportamentul real al majorității oamenilor, cu posibilitate de dezagregare pînă la o persoană, zi de zi.

Niciodată umanitatea nu a cunoscut atîtea despre fiecare om în parte. Pentru științele sociale saltul e ca de la teoria geocentrică la Einstein. Enorm.

Să explic doar un aspect. Pînă acum, ca să afli pulsul societății vizavi de homosexuali, să zicem, aveam doar date secundare. Sociologii produceau date despre ce cred oamenii că ei cred despre ei. Vine un tinerel cu planșetă la ușă și o întreabă pe cheochea Valea – cheoche Vale, da mata respecți homosexualii? Și cheochea Valea zicea – în ochi nu-i văd. Da sîngurică are la gazdă doi artiști talentați și chiar le face ceai dimineața. Îs buni băieții. Acum tineretul e așa, ce să-i faci, zice cheochea Valea. Da în schimb, ce frumos cîntă. Sau din contra – badea Gheorghe zice că tare iubește și tolerează gay-ii, da noaptea umblă prin oraș și îi bate.

De extrem de multe ori răspunsurile oamenilor diferă de la oră la oră, de la operator la operator, de cine mai este în casă, ce vreme e afară și așa mai departe. Și chiar dacă au fost absolut deschiși și sinceri, datele pe care le furnizează sunt – „CEEA CE CRED EI DESPRE EI”. În timp ce acțiunile lor pe internet trădează comportamentul lor real în foarte multe domenii ale vieții. De exemplu despre viața lor sexuală. Despre sănătatea lor. Ce le place, ce urăsc, de ce se tem. Ce venituri reale au. Nu declarate sau doar oficiale. Ce fumează și la ce ore. Și tot așa.

Acum sociologii desigur vor sări în sus ca proștii să explice că datele lor sunt conform metodologiilor, că toate erorile sunt atent eliminate prin metode tainice și chirurgicale, dar asta e bred. Nici un om care ia decizii nu va prefera date sociologice datelor comportamentului pe net. Și supărarea sociologilor e de două ori absurdă pentru că anume acum ei devin foarte importanți. Despre asta poate voi scrie altă dată că și așa mă înșir.

Dar partea asta, sociologică e floare la ureche. Mulți din voi produc date secundare de care nu am idee. Unde ați fost, cît dormiți, la ce oră vă treziți, cîți pași ați făcut, cu ce oameni contactați, fluxurile bănești – ele toate, analizate atent pot da rezultate care depășesc orice înțelegere accesibilă pînă acum. Abia urmează.

 

  1. Date la o parte

Deci. Omenirea a ajuns acum să producă un număr enorm de date extrem de exacte despre (aproape) fiecare membru al ei. Și omenirea nu prea știe ce să facă cu acest cadou din partea lui Dumnezeu. Panica din Congres, cu invitarea lui Zuckerberg, e anume despre asta. Nu despre Putin, fake news (bitch please!) sau Trump. Ci anume despre ce facem cu iaca tăt asta.

E clar că atitudinea moralisto-secoluoptsprezece că oamenii au dreptul și că amendamentul patru și așa mai departe nu merge. La fel cum nu merge cu orice interzicere a unei tehnologii noi. Nu se poate clonare la voi aici în civilizație? Va fi făcută în Somalii, pe vase în apele internaționale, în secret în toate țările. Va fi făcută. Nu vă place că datele voastre pot fi folosite – poftim, interziceți. Dar ele vor fi folosite. În Somalii, pe vase în apele internaționale, în secret în toate țările.

Și SUA și Marea Britanie anume asta au pățit. Fie din întîrziere, fie din cauza existenței statului de drept, au ajuns depășite total de una din Somalii. Și clar că aces la acceste* date acum are doar o parte a societății. Decizia mare, care urmează e – ce parte anume?

Jacek Yerka. Grădina cu patru anotimpuri.

  1. Manipularea e neutră

Manipularea nu e, apriori, nici bună nici rea. E schimbare intenționată de comportament. Fie că guvernul decide să manipuleze șoferii ca aceștia să poarte centuri și să moară mai rar. Fie că Bill Gates vrea să manipuleze părinții din centrul Africii să nu taie clitorul copilelor. Fie că tu vrei să oprești vecinul din dreliuit sîmbăta la 6 dimineața. Toate sunt manipulări.

Accesul la date face manipularea mult mai simplă. Imaginează-ți că știi că vecinul cu dreliul a furat de la lucru două scaune și un ficus. Sau că se uită la gay porn da tatăl logodnicei lui e preot. Sau că se teme de șerpi.

Politicienii mereu au colectat date despre oameni. Mereu au folosit fricile și speranțele lor. Mereu i-au mințit și mereu i-au hrănit cu fake news. Nici unul din aceste instrumente nu e nou. Ce e nou e posibilitatea de a lucra direct și individual cu fiecare om, în baza fricilor și dorințele lor profunde, despre care nici ei uneori nu știu.

Cum e, de exemplu frica de a fi manipulat de Rusia. Sau secret crush-ul pentru Natalia Cheptene. Sau frica că persoana dragă va afla că tu te piși în chiuvetă. Comportamente reale, nu opinii despre sine. Real shit. Ceva cu care se poate de lucrat.

 

  1. Iaca și fake news-ul

Toată isteria legată de fake news are, din cîte văd eu, două funcții principale. Prima – e că guvernele se află în treabă. Adică nu au idee ce să facă, dar finanțează și ei niște activități. A doua e ca sursă de frică.

Problema cu frica e că oamenii o depășesc. Fie că se deprind cu ea. Fie că rutina lucru-supermarket-televizor îi fac să uite. Whatever. De asta cu gestionarea fricilor noastre fiecare guvern serios se ocupă cu cea mai mare atenție.

Cel mai serios guvern, după ce a pierdut sperietoarea ideală – URSS, a avut marele nenoroc (așa s-a întîmplat) să apară terorismul și mai ales al-Qaida. Numa-numa s-au săturat oamenii de al-Qaida, că a apărut (țînchipui?) Statul Islamic cu filmări de cele mai bună calitate, difuzate la toate buletinele de știri. Dar iată că și ISIS, după 10 ani a dispărut. Ce dușman construim? În ce frică investim?

Nu mai e nevoie. Din moment ce se lucrează cu fiecare om individual, nu mai avem nevoie de frici de masă. O ce veste minunată! Cei care se tem de Coreea de Nord vor fi hrăniți cu frică de Coreea de Nord. Cei care se tem de Rusia, vor fi hrăniți cu frica de Rusia. Te temi de accidente – uite ce colecție faină avem. Ești paranoic? Totul în jur va fi fake news.

Fake news-ul e doar o frică. Și cei care „luptă”, o propagă ideal – ei se găsesc unul pe altul, se adună, ceva vorbesc, înțeleg că nimeni n-are idee ce e de făcut și fac toți, împreună, același lucru. Se tem.

 

Soluții?

Ca să propunem soluții, trebuie să definim problema. Eu personal nu văd nici o problemă. Dacă și merită să discutăm ceva în comentarii e anume asta. Să propuneți cum definim problema.

Eu nu văd o problemă. Oamenii au mai descoperit ceva de care nu sunt gata. Nu e prima dată. Dinamita, anthraxul sau bomba nucleară tot nu-s floricele. Omenirea merge mai departe. Adaptanții vor avea pe termen scurt mici avantaje, pe urmă restul se vor adapta și ei. Posibil că invenția va scăpa un pic de sub control și vor muri oameni. Aleator, nedrept și pe neașteptate. Oamenii altfel nici nu prea vor să moară. A mai fost, o să mai fie.

De obicei așa salturi recroiesc lumea.

Totuși.

Da dacă tu vrei să oprești fake news-urile? Să fie totul cum a fost (cînd oare)? Dacă vrei să lupți cu fake news-ul? Dacă ai grant și trebuie să scrii raport?

Iată cîteva idei:

  • Propune interzicerea utilizării emoțiilor în știri și publicitate. Orice apel la emoții este o manipulare a inconștientului.
  • Propune interzicerea fonului muzical în știri.
  • Propune finanțarea cu și mai mulți bani a poliției datelor personale.
  • Propune introducerea pașaportului digital (asta e foarte ironic)
  • Tupa produce o mulțime de materiale în care sparii oamenii cu balonul de săpun „fake news” (prefă-te că nu-ți dai seama că faci, de facto, fake news)
  • Pur și simplu spune tot felul de fraze și cere dreptate cu vocea plină de emoții (unica variantă cît de cît rațională).

 

Tu, totuși, nu ești de-acord

Chiar insist!

 

Мне не нравится лето,
Солнце белого цвета,
Вопросы без ответов,
Небо после рассвета.

Унеси меня ветер
На другую планету,
Только не на эту,
Где я все потерял.
Где я всё потерял…

Где, розовые очки
Моя ракета, где ты
Мое кривое счастье…

Все приборы врут,
Все, кто с нами, умрут,
Кольцевые дороги
Никуда не ведут.