Identitatea moldovenească

Ceea ce face moldovenii unici e o mazăre mică, peste care au fost așternute patru saltele de violență. Marea majoritate nu simt bobul de mazăre și dorm liniștiți pe cele patru saltele. Alții chiar se laudă cu cele patru saltele, zicînd că unici ne face anume combinația aceasta succesivă de saltele. Trauma. Majoritatea aleg una din saltele și spun că ea e salteaua preferată și adevărată care asigură somnul cel mai dulce și răspuns la toate întrebările. 42. Dar sunt și oameni care simt bobul de mazăre. Și ca să simți bobul de mazăre trebuie să te foiești. Și să nu poți dormi.

Ca să descoperim bobul de mazăre, care este o deșărtăciune, va trebui să scoatem, rînd pe rînd saltelele. Și e greu. Din mai multe motive. În primul rînd, noi stăm pe saltele, precum pămîntul pe balene. Într-al doilea rînd, saltelele sunt întrețesute și încîlcite și niciodată nu vom putea elimina toate firele din care sunt făcute. Trebuie să vedem acul din stog cu bîrna în ochiul nostru. 

De aceea ne vom juca.

Salteaua cea mai superficială este, desigur cea așternută după independență. E o saltea greu de înțeles, pentru că încă lucrăm la ea. Nu e finalizată, nu știm ce ațe vor fi tăiate, care vor continua? Nu știm ce culoare va ieși de-asupra, în selecția istorică. Dar, în linii generale, o putem numi salteaua globalizării consumeriste.

Salteaua globalizării e una în care mobilul general este îmbogățirea rapidă. Nimic nu vor acum moldovenii mai mulți și mai tare decît îmbogățirea rapidă. Asta e valoare supremă și ea se manifestă în fațade, garduri, porsche-uri, pristroici, selfiuri pe fonul monumentelor. Ea se manifestă în religie – toate bisericile trec de la acoperiș albastru la acoperiș de aur. Ea se manifestă în artă – videoclipurile sunt doldora de abundență. Ideologia se conturează în lupta dintre agenda liberală – toleranță, drepturi, educație sexuală, locuri de muncă, minorități și reacția conservatoare – pseudo-ortodoxie, familie tradițională, naționalism economic, conspiraționism. Sfîrșitul lumii, în această pătură e unul ecologic – încălzirea globală ne va ucide. 

Dacă privim sub ea o să descoperim salteaua sovietică. E o saltea mai clară, distanța o face mai lesne de cuprins, mai închegată, mai acceptabilă. E atît de vizibilă și reală, încît mulți o văd numai pe ea în toate manifestările moldovenilor – am avea „mentalitate sovietică”, „am moștenit infrastructura sovietică și nimic nu am făcut mai departe”, Moldova ar fi „o invenție stalinistă” șamd. Salteaua culturală sovietică era una a realismului socialist, ateismului științific, economiei planificate, frăției dintre popoare, a luptei de clasă (și incluziunii), a unui socialism responsabil, al creației poporului, cenzurate de uniunile de creație și jertfei poporului sovietic în marile războaie victorioase. Ideologia era colectivistă – individualismul era mustrat, bogăția era o vină. Sfîrșitul lumii era nuclear – inevitabilul război mondial urma să șteargă viața pe pămînt.

Dar sub salteaua sovietică se așterne păturicea subțire românească. Partea asta de Moldovă a prins naționalismul doar un pic, două decenii, dar ce decenii! Cele mai crude decenii ale naționalismului – împingerea lui spre absolut, cu soluții finale, Holocaust, măsurări de cranii, schimb de populații și escatologie colectivă. Naționalismul a instrumentalizat toate manifestările culturale și le-a pus în slujba elitei naționale – arta, știința, justiția, etica, educația, armata, slujba la stat – toate erau condiționate și îmbuibate cu aderări la ideologia corectă. E epoca epurărilor – etnice, întru curățirea de elemente „străine”, lingvistice întru purificarea limbii, economice, întru întoarcerea resurselor adevăraților stăpîni. Sfîrșitul lumii naționalist este degradarea și moartea națiunii.

Sub salteaua românească, stă un strat gros imperial țarist rus. Multe ițe culturale încep anume aici – primul teatru, primele licee, primele muzee, primele colecții și galerii de artă, primele violențe colective organizate de stat. Stratul acesta e adînc îngropat și a fost intens șters atît în perioada de pînă la 1945 – cu emigrări și epurări masive, cît și după 45, prin ștergerea foarte intensă și violentă a amintirilor, cărților și elitelor țariste. Dar el se vede încă lesne în arhitectură și planificarea orașelor, în cîteva monumente – Pușkin, Vulcănești, cîteva drumuri de caldarîm, parcuri în stil francez și urme de tramvai. Sfîrșitul lumii era revoluția și căderea monarhiei și e unicul sfîrșit al lumii care chiar s-a manifestat.

Este posibil să ne relaxăm ochiul minții într-atît încît să zărim sub aceste patru straturi? Nu știu. Ce a rămas în noi din ce a fost creat pînă la 1775? Dacă vedem ceva de dincolo de acest an – e oare datorită vederii bune sau datorită imaginației? Priviți în jur – ce aveți de dincolo de 1775? Nu colecționat – moștenit?

Iată răspunsul.

În pofida tradiției locale de a arunca și distruge tot ce e vechi (de la șiutor la icoane) și de a îmbrățișa ușor și rapid tot ce e nou – cîte ceva a rămas. Un bob de mazăre. Niște icoane în mănăstiri și la Muzeul de Arte. Niște biserici vechi, unele cu fresce (la Căușeni). Niște cîntece, niște legende și multe cuvinte. Cuvinte vechi, pline de tîlc.

Și să fiu înțeles corect – nu vorbesc defel aici doar despre etnicii moldoveni. Nu doar moldovenii au în Moldova o continuitate ce străbate dincolo de 1775. Evreii, rutenii, staroverii, țiganii, armenii – mulți au firele neîntrerupte pînă după 1775, dar la fel de vagi și greu de deslușit. La fel de șterse și acoperite cu saltele. Unele popoare au lăsat în bobul de mazăre doar denumiri și au plecat de pe aceste meleaguri – tătarii, turcii, polonezii. Repet – bobul de mazăre nu e unul naționalist.

Lista de mai sus, cu țăndări rămase dinainte de 1775, este una subiectivă. Subversivă. Este una personală. E rezultatul propriei mele foiri pe cele patru plapume. Și care e problema în plapume? Plapumele sunt proiecte ideologice construite, impuse cu violență peste cultura locală. Ele sunt inevitabile – toate populațiile lumii, cu excepția cîtorva triburi din Amazonca au fost acoperite de proiecte totalitare care au salvat oamenii de propria cultură. Plapumele nu oferă soluții profunde. Profunzimea necesită timp și cele mai valoroase și unice elemente de identitate sunt cele care au o continuitate în secole.

Care e continuitatea cea mai veche care ne face unici și valoroși la nivel global? E bobul de mazăre – un pic de folclor, un pic de un fel de a fi, un pic de cuvinte vechi, un pic de credințe și legături cu natura și locul, un pic de morminte, ritualuri, credințe și neamuri. Bobul de mazăre e mic. Și e din ce în ce mai mic. Dar el e tot ce avem mai valoros. Și tot ce avem mai periculos pentru producătorii de pături totalitare. De aceea, dacă nu puteți dormi nopțile în căutarea inspirației, foiți-vă. Sub clișee e înfundată deșertăciunea plină de potențial a strămoșilor.

Dar de ce anume 1775? Și de ce mazăre nu e saltea? Și de ce saltelele adorm? Despre asta în următoarea postare, că și așa am lungit-o. 

Hear the drummer, get ready
We watch the sun rise
Can there ever be forever
Or is it just a lieSo look into the well


The waters will caress your soul
And search and tell you what you’re looking for
Think your missing out lately
Coz you’re insatiable baby

Deep into the well
The waters will caress your soul
And search and tell you what you’re looking for
Think your missing out lately
Coz you’re insatiable baby

Hear the drummer, get ready
We watch the sun rise
Can there ever be forever
Or is it just a lie

So look into the well
The waters will caress your soul
And search and tell you what you’re looking for
Think your missing out lately
Coz you’re insatiable baby

So deep into the well
The waters will caress your soul
And search and tell you what you’re looking for
Think your missing out lately
Coz you’re insatiable baby

Hear the drummer, get ready
We watch the sun rise
Can there ever be forever
Or is it just a lie