Sistemul

Ploua. Oamenii din stație s-au înghesuit sub acoperișul neîncăpător. Iura s-a gîndit dacă să se bage sau să stea sub ploaie. Drumul era liber, nu era nici urmă de troleibuz, așa că s-a băgat între două fete și a privit în sus. Acoperișul era din plastic transparent și picăturile de ploaie formau șuvoaie mici, care ba se uneau, ba se despărțeau și curgeau la vale.

Linia ploii trecea exact pe strada Izmail. Pe partea cu UNIC era soare și uscăciune, iar pe partea spre Brîncuși deja picura binișor. Lîngă Academie în genere era potopul.

Vsevolod Alexeevici mergea prin subterana întunecată, cînd a observat ceva mișcîndu-se spre el. Vsevolod Alexeevici nu vedea bine, dar ceea ce deslușea nu era din această lume. Spre el venea lumină, dar lumina se împrăștia ciudat pe jos. Subterana era pustie. Moșul s-a apropiat de entitatea extraterestră și a răsuflat ușurat – era apă. Apa pătrunse în subterană și reflecta ciudat lumina, ca un organism viu. De bucurie, Vsevolod Alexeevici s-a pus în pirostrii și a început să plesnească apa cu palmele, ca un băiețel.

Sofia mergea pe marginea ploii. Linia nu era chiar exactă, picăturile fine cădeau pe pavajul fierbinte și se uscau aproape imediat, dar veneau altele. Ploaia înainta și se retrăgea în valuri, iar Sofia mergea pe malul valurilor, ca la mare. Frontul de apă era nemișcat – oamenii din stația de vizavi erau sub duș, iar aici era uscat. Din rucsacul ei se auzea boxa și din boxă se auzea plăilistul. Sofia tocmai a dat mai tare, ca să nu audă nimic, cînd în fața ei, din subterană a apărut un bătrîn gîrbovit, cu ochelari, ud leoarcă.

Vsevolod Alexeevici s-a jucat cu băltoaca, pînă aceasta i-a ajuns la genunchi. Ochii i s-au deprins cu reflecțiile apei neliștite și a început a zări în ea lumini, culori, obiecte. A observat cu bucurie că dacă lovește în același fel apa, ea îi arată aceleași imagini. Într-un moment de sus s-a auzit o melodie ciudată și Vsevolod Alexeevici, ca un șobolan din poveste, a ieșit să o vadă. Melodia ieșea dintr-o fată cu rucsac, care traversa strada printre mașini și se ducea spre stație. Vsevolod Alexeevici a intrat și el în ploaie, și s-a înghesuit printre oameni, să asculte melodia.

Iura privea acoperișul lovit de ploaie. Sofia privea plaja din marea de ploaie. Vsevolod Alexeevici privea absent fața unei femei care mișca foarte ciudat buzele. Ba le țuguia încordată, ba schița un zîmbet, strîngînd din maxilar, ba își mușca buza de jos. Erau toate semnele că femeia e enervată, obosită și grăbită.

Dintr-o dată, din fundul stației s-a auzit o voce, care a pronunțat clar și cu hotărîre: „De vină e sistemul!”

Toți s-au întors să vadă cine vorbea, dar, acolo nu era nimeni.

De stație se apropiau încet trei troleibuze goale.