Categorie: Chișinău

 

Tăiem capul care doare-2: „problema” rutierelor pe Ştefan cel Mare

(articol publicat în ziarul Capitala la 14 martie)

Legenda spune că Voronin, cînd era preşedinte, s-a enervat pe ambuteiajele de pe Ştefan cel Mare şi a spus microbuzelor de rută „Nahren s pleaja”. Legenda e legendă, dar realitatea este că microbuzele au fost într-adevăr evacuate brusc şi definitiv de pe bulevard şi de pe strada Puşkin pe străzi paralele. S-a întîmplat brusc, pe neaşteptate, fără dezbateri publice, fără mare zarvă. Chişinăuenii au înghiţit găluşca şi au continuat să se bucure de viaţă în pofida eforturilor autorităţilor.

Aceasta este pur şi simplu o nouă maşină a poliţiei rutiere parcate neregulamentar, fără mare legătură cu tema articolului.

Înţelepciunea populară mai mult sau mai puţin a susţinut acest abuz, pe care l-a văzut ca pe o răzbunare asupra „marşrutnicilor”. Şi cine, spuneţi-mi, vă rog, iubeşte şoferii de microbuz? Numai soţiile lor şi stăpînii rutelor.

Percepția populară este că majoritatea şoferilor

  • fumează,
  • se răstesc la pasageri,
  • nu sunt atenţi la trafic,
  • opresc brusc şi unde vor,
  • depăşesc în viteză pe străzi înguste pentru a cîştiga 3 lei,
  • gonesc prea repede,
  • ascultă muzică aiurea,
  • iau pasageri pînă nu rămîne loc pentru aer,
  • îngustează locurile pentru scaune ca să mai bage 2 scaune,
  • nu permit deschiderea ferestrelor,
  • nu menţin transportul curat,
  • nu dau bilete şi
  • încă mai cer, din cînd în cînd măriri exagerate a preţului călătoriei.

Nu mai spun deja de faptul că ei achită doar 20-30 de lei pe zi taxa la primărie sau că ei nu asigură cetăţeanului opțiunea de a cumpăra abonament. Chişinăuenii nici nu se mai încumetă să mediteze la ultimile două teme.

Aşa că decizia lui Voronin a fost acceptată într-un final, ca o răzbunare pe şoferi. De fapt a fost o răzbunare pe pasageri. De ce?

Răzbunarea pe pasageri

Rutierele sunt transport public. O rutieră transportă cel puţin 30 de persoane în centru şi 30 de persoane din centru. Ea face asta de vreo 10 ori pe zi. Ea duce în centru şi aduce de acolo cel puţin 300 de persoane. Plus cei care circulă între raioane. Şi ea nu ocupă loc de parcare – ea permanent circulă. Dacă persoanele care circulă cu o rutieră ar decide să cumpere maşini, ei ar veni în centru cu vreo 200 de maşini, le-ar parca pe 8 ore şi 200 de maşini ar sta parcate şi ar bloca centrul oraşului.

În toate oraşele care nu vor ambuteiaje, primăriile fac maximum posibil să ofere avantaj transportului public, ca acesta să fie mai atractiv şi mai rapid decît transportul privat. Pentru asta oraşele instituie benzi dedicate pe care le curăţă sistematic de automobile cu amenzi usturătoare. Pentru asta oraşele investesc în transportul public şi fac rute expres ca să transporte cît mai rapid maximum de cetăţeni aolo unde au nevoie. Pe de altă parte ele fac tot ce-i posibil ca să limiteze accesul transportului în centru – fac locurile de parcare cu plată, iniţiază abonamente pentru acces în centru şi pur şi simplu interzic accesul transportului private pe anumite străzi.

În schimb, Chişinăul are următorul mesaj pentru cetăţeni: dacă voi folosiţi transportul public, noi vă vom face viaţa iad. Noi vom trimite acest transport pe străzi înguste, fără infrastructură elementară pentru pasageri, fără undă verde şi fără semafoare cu intersecţii. Iar dacă tu mai eşti şi din cel mai populat raion al oraşului – Botanica – tu vei circula cu rutiera pe lîngă Piaţa Centrală, unde sunt cele mai mari ambuteiaje din oraş.


Şi voi face tot ce-i posibil ca tu să-ţi cumperi automobil personal şi să circuli prin Chişinău cu maşina. Noi vom elibera pentru tine cea mai largă stradă şi îţi vom organiza parcări pe trotuare. Iar cînd din ce în ce mai mulţi chişinăueni vor cumpăra maşini, noi vom face parcare chiar şi în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Pentru că noi vrem cît mai multe automobile să vină în centrul Chişinăului.

Decizia dată e una din seria tăiem capul care doare. Exact ca şi în cazul cu judecătorii corupţi. În loc să disciplineze şoferii de microbuze pentru că opresc neregulametar, nu opresc în staţii şi creează permanent situaţii de accident, guvernul (central şi local) a decis să aplice o pedeapsă colectivă şi să exileze şoferii. Doar că cei mai pedepsiţi au fost pasagerii.

În ultimii zece ani calitatea transportului în rutiere nu s-a îmbunătăţit. Supărarea primarului pe condiţiile din acest mijloc de transport este legitimă. Şi schimbările sunt necesare. Un exemplu care ar putea fi implementat pentru rutele care trec prin centru este cel al nr. 122. Înlocuirea treptată a microbuzelor cu autobuze ar mări capacitatea de transport şi ar diminua numărul de ambuteiaje şi de accidente pe străzi. Şi ar fi o condiţie pentru transportatorii privaţi pentru a se întoarce pe străzile amenajate.

Reducerea locurilor de parcare, în special pe str. Puşkin şi implementarea în realitate nu doar pe hîrtie a bandei dedicate transportului public ar fi nişte paşi care ar transforma primăria dintr-o instituţie care se plînge în una care acţionează.

 

Puşkin şi vai #1

Ieri nişte tipi ciudaţi plombau strada Kogălniceanu, de la Puşkin înspre Botanica. O făceau în ora de vîrf – au început pe la 16:30 şi au tot reparat-o pînă după 20:00. Nu aveam aparatul de fotografiat cu mine aşa că i-am înveşnicit cu telefonul.

Nu-i greu de înţeles că jumătate de centru a fost blocat. Şoferii care veneau dispre Bodoni nu au fost nicicum anunţaţi că strada e închisă. Urmau să cotească pe Puşkin la vale şi să caute căi pe 31 August sau Ştefan cel Mare. Kogălniceanu era o stradă foarte populară vineri la 17:10:

 

Semaforul şi-a pierdut sensul. Şoferii negociau intersecţia în bază de principii şi valori.

 

Mai la deal pe Puşkin şoferii de troleibuz se iţeau căscînd din scorburi.

 

Ambuteiajul s-a extins uşor pe Mateevici:

 

Unde şoferii mai krutîie încercau să se salveze pe conbtrasens agravînd şi mai mult situaţia.

 

Şarpele de maşini a ajuns uşor la Bănulescu-Bodoni. Cum mă aştepta cineva la intrarea în parc am decis să mă opresc aici, dar nu înainte de a intra într-un troleibuz să cer numărul de telefon al şoferului. Era 17:20 şi i-am spus că-l voi suna la 18:00 să văd unde a ajuns. La 18:00 troleibuzul era deja la Gemenii, după intersecţia cu Ştefan cel Mare. Am întrebat şoferul cît trebuie să dureze conform graficului călătoria de la staţia Universitatea de Stat pînă la staţia Ştefan cel Mare. A spus că 6 minute.

 

Acasă am măsurat distanţa. Troleibuzul s-a deplasat cu 1,7 km/oră. Eu m-am primblat agale prin Valea Morilor cu 5 km/h. Pe lîngă mine chişinăuenii mai harnici făceau jogging cu 20 km/h. Cît a costat oraşul întîrzierea cu 30-40 de minute a troleibuzelor? Cîtă energie electrică, combustibil, timp şi nervi a pierdut Chişinăul vineri seara?

Normal. Normal repară băieţii.

 

La Jurnal TV despre străzi pietonale

Azi am fost invitat de Deşteptarea de week-end să vorbesc despre proiectele de străzi pietonale din Chişinău. A fost o discuţie vie cu Ion Ştefăniţă, Director al Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor din  şi Vadim Brînzaniuc, şef al Direcţiei Relaţii Publice a Primăriei Chişinău.

Am stabilit înaintea emisiunii că vom încerca să menţinem discuţia la tema străzilor pietonale, dar, desigur că pe alocuri am deraiat înspre topul aberant care pune Chişinăul în rîndul celor mai urîte oraşe ale lumii, proiectul de buget al primăriei şi altele. Cred că la moment sarcina care se pune în faţa prietenilor Chişinăului este să convingă cît mai mulţi orăşeni că nu avem nevoie de străzi lărgite şi de spaţii noi de parcare, ci anume de un transport public comod şi rapid, piste pentru biciclete şi străzi pietonale. E o sarcină dificilă.

PS. Nu am rugat pe nimeni să mă numească expert în domeniu, onoarea acordată a fost o improvizaţie a prezentatoarei.

 

La ce bun Planul Urbanistic?!

Public aici opinia consilierului municipal Ghenadie Ivaşcenco, exprimată pe facebook vizavi de articolul Chirtoacă va continua lucrarea arhitecților sovietici de eradicare a urmelor tîrgului medieval:

Ideea „trasării bulevardului Cantemir prin partea de jos a centrului istoric al Chisinaului” este un bluf, un vis urât şi un proiect ne-fezabil din punct de vedere economic. Nu realizarea acestui proiect ar trebui sa deranjeze, ci calitatea si fezabilitatea planurilor elaborate si promovate cu finantare publica. Aici o concluzie care s-ar cere: Chisinaul de 20 de ani nu are un arhitect sef. Nu este vorba de un birocrat care ocupa aceasta functie, ci de o personalitate cu vocatie, care ar iubi si ar sluji destoinic orasul nostru.

Vin cu cateva explicatii:

(1) Ideea extinderi bd. Cantemir pana la str. Mihai Viteazul a fost inclusa in Planul Urbanistic General al Chisinaului din 1989 la insistenta urbanistilor moscoviti. De fapt, moscovitii propuneau 2 noi bulevarde largi in centru – dublori pentru str. Lenin: Cantemir (Cosmonautilor) si Bucuresti (Iskra). Respectiv, centrul Chisinaului urma sa fie „re-sistematizat” in totalitate conform SNIP-urilor, iar orasul urma sa ia infatisarea unei urbe sovietice exemplare. Planurile au fost „stricate” de Perestroika, Glasnosti si Miscarea de Eliberare Nationala. Comunitatea sovietica a urbanistilor incepu sa-si recunoasca greselile. Sub presiunea vremurilor, s-a dezis de ideea largirii str. Iskra (azi Bucuresti) si demolarile masive aferente acestui proiect in partea de sus o centrului istoric. In schimb, in calitate de compromis (!), a fost lasata ideea „bd Cantemir”. Deja in 1989 era clar ca bd. Cantemir este „proiect ideologic”, dar nu un „proiect urbanistic” (urma sa stearga memoria Chisinaului de pana la 1812).

(2) Proiectul „Bd. Cantemir” a nimerit in Planul Urbanistic General din 2007 in urma unei puternice influente politico-administrative din partea celor care au guvernat orasul in acea perioada (Primarii Ursu & Iordan). De fapt, daca se va analiza PUG/ul in 2007 se va vedea ca partea scrisa exclude bd. Cantemir si pune accentul pe revitalizarea centrului istoric. De fapt, a fost o decizie a CMC prin care elaboratorii au fost „obligati” sa prevada includerea bd. Cantemir in PUG (prea mare era rezistenta autorilor).

(3) Argumentul de astazi ca Bd. Cantemir, in caitatea sa de dublor al bd. Stefan cel Mare, ar descongestiona traficul in centrul orasului este un fals! Astazi, cca 60% din traficul pe bd. Stefan cel Mare este reprezentat de tranzit (incl. Pentru cei care vin de la Straseni si se indreapta spre Aeroport!). Zeci de urbanisti (inclusiv toti strainii) s-au expus deja ca finalizarea centurii de ocolire a centrului istoric este adevarata solutie pentru descongestionarea traficului in centrul Chisinaului + folosirea la maxim a capacitatii str. Albisoara.

(4) Costurile estimative aferente realizarii proiectului „Bd Cantemir” constituie min €200 mln (investii publice pentru infrastructura + exproprieri + asigurare cu locuinţe a celor cărora li se vor demola locuinţele). Chisinaul nu are resurse nici pentru a repara (plomba) strazile si bulevardele existente.

Isi poate cineva inchipui in sec. XXI cum intr-o capitala europeana buldozerele demoleaza cateva zeci de hectare de tesut urbanistic istoric pentru un bulevard gandit de sovietici? Intr-un oras condus de un primar pro-European… Eu nu cred. Si exlud in totalitate un asemenea scenariu…

#citat încheiat#

Mă bucur că sunt consilieri municipali care citesc acest blog. Sper că o face şi Primarul General.

Nici nu ştiu – să mă bucur că bulevardul nu va fi construit sau să fiu trist că primăria investeşte timp, bani şi efort într-un plan urbanistic ce va exista doar pe hîrtie. Cred că o să mă bucur. Cel puţin planul poate fi refăcut.

Duminică la Vox Publica s-a discutat problema centrului Chişinăului. A fost o discuţie fără parteneri – nici un arhitect al primăriei nu a binevoit să vină. Păcat.

 

Al cui e oraşul?

(editorial publicat azi în ziarul Capitala)


E ianuarie şi gustul de an nou încă se citeşte pe feţele chişinăuenilor. Anul Nou este cea mai mare sărbătoare a moldoveanului urbanizat. Crăciunul poate mai ţine pieptul la sate, dar odată cu diluarea lui în Crăciun pe vechi şi Crăciun pe nou pierde şi acolo din poziţii.

Anul Nou e una din moştenirile culturale sovietice de care nu scăpăm şi nici nu ştiu dacă are sens să vrem să scăpăm. Să decidă oamenii. O altă moştenire culturală sovietică este privitul, an de an, al filmului „Ironia sorţii”. Un fel de concert vienez de crăciun a-la-russe. Eroul principal încurcă oraşele şi ajunge într-o clădire identică, pe o stradă identică dintr-un oraş fără identitate, un oraş sovietic – un muşuroi al omului muncii, egal în toate.

Berlinul de est încă luptă cu amprenta gosplanului de pe faţa sa. E greu să scapi de cicatricile socialiste care taie un oraş vechi cu bulevarde late împrejmuite de case-cutii de carton, de nouă etaje. Nemţii au încercat să vopsească aceste cutii în culori diferite, le adaugă pe alocuri detalii, ţărţămuri, dar oricum, apartamentele din blocurile de tip sovietic nu sunt populare şi costă mult mai ieftin decît cele din alte regiuni.

În timp ce Berlinul, Chişinăul şi Harkovul construiau raioane-tip şi se înfrăţeau arhitectural pînă la pierderea identităţii, în Copenhaga anilor 1960 tînărul arhitect Jan Gehl număra pietonii. Lui i-a părut straniu că toate marile oraşe ştiu care e numărul de maşini care circulă pe străzi, dar habar nu au cîţi pietoni circulă pe trotuare. Şi a organizat o echipă care a stabilit fluxurile principale de pietoni în capitala daneză.

În următorii 40 de ani (!) Gehl a transformat prin intervenţii minore, atente şi bine calculate oraşul Copenhaga dintr-un oraş dominat de automobile, într-un oraş orientat pe pietoni. El a reuşit asta în pofida unei opoziţii permanente care opera cu clişee: „Danezii nu sunt italieni, ei nu vor să meargă pe jos”, „În Danemarca e frig, oamenii nu vor merge cu bicicletele”, „Copenhaga şi aşa are multe maşini, dacă vom limita accesul  se va crea un ambuteiaj enorm” şamd.

Acum Copenhaga e cunoscută pentru cea mai mare zonă pietonală din Europa – Strøget, un loc atît de popular încît toate magazinele şi cafenelele îşi doresc spaţii în el. Danezii nu sunt italieni, dar ei au acceptat cu plăcere cultura urbană orientată pe pietoni. În Danemarca e frig, dar chiar şi pe zăpadă oamenii circulă cu bicicletele prin oraş.

În întreaga lume oraşele se transformă radical. Ele au apărut ca centre comerciale – pieţi. De asta şi se numesc în română tîrguri – pentru că oraşul e acolo unde se face tîrg. Între timp ele s-au transformat în centre industriale, în care erau amplasate marile fabrici şi uzine. Aglomeraţiile urbane sunt legate strict de necesitatea acumulării unui număr mare de oameni în zonele de producere. Între timp oraşele s-au mai schimbat o dată şi au devenit centre de servicii şi spaţii în care oamenii îşi duc viaţa. Muncitorii din uzine nu mai reprezintă majoritatea orăşenilor, acum majoritatea sunt încadraţi în sfera de deservire. Oraşele încetează să fie centre de producţie industrială şi încep din ce în ce mai mult să fie mediu de trai pentru oameni care-şi cîştigă pîinea cu mintea.

Inerţia gîndirii arhitecturale moldoveneşti îmbibă planul urbanistic al oraşului cu un anacronism şocant. E greu de crezut că după 20 de ani de independenţă şi de revenire la valorile „adevărului istoric”, o primărie democratică şi orientată pe valori europene poate propune eradicarea unei porţiuni de Chişinău istoric pentru construcţia unui nou bulevard sovietic. Chişinăul dă în continuare prioritate automobilelor. Pietonii să facă bine şi să se ascundă în mall-uri. Unica zonă pietonală din capitala noastră europeană va rămîne Piaţa Centrală.

Noul plan al Primăriei continuă construcţia socialismului în centrul Chişinăului anilor 2010-2020. Reţeaua tîrgului medieval va fi ştearsă de o linie dreaptă şi blocuri noi de parcă nici nu a fost 1989, de parcă nici nu a căzut zidul Berlinului. Zidul Berlinului e în capul fiecăruia din noi şi Ironia sorţii nu este unicul atavism cultural sovietic ce ne determină comportamentul.

Voi reveni la temă şi tare sper că vor scrie şi cei care în mod natural trebuie să se ridice cu toată firea contra distrugerii oraşului vechi – bravii arhitecţi din Moldova.

Berlinul de est (în imagine) marchează începutul continuumului arhitectural sovietic ce păşeşte dintr-un oraş identic în altul pînă în Vladivostok.