Categorie: Fără categorie

 

Și toți s-au bucurat

Agripina tare s-a bucurat. S-a bucurat pentru că la știri toți erau bucuroși. Și pentru că toți așteptau o schimbare și ea tot aștepta o schimbare. Spre bine. Că dacă va fi mai bine poate și oamenii vor cumpăra mai mult și poate or cere mai puțin pentru arendă. Așa că Agripina era bucuroasă. Și Aliona de la buticul de alături tot era bucuroasă. A sunat-o. Tî uvidela, Gripușca, skoliko samaliotov, a întrebat-o. Clar că o văzut.

Savelii Matveevici era tare bucuros. Era încă la lucru și a văzut că toți, fix ca el, înăuntru îs bucuroși, da pe față arătau că îs îngrijorați. Subalternii îl priveau, parcă așteptînd să ia de la el dezlegare să se bucure. Și văzînd asta, domnu primar, chiar dacă era membru de partid, a zîmbit colectivului și a zis: Nu ce, băieți? Am scăpat? Și ei și-au dat bucuria pe față. Se pare că am scăpat, i-a răspuns vice-primarul, care avea și el dosare.

Domnul Ciobanu era bucuros. S-a reținut la lucru, ca de obicei. Televizorul era deschis, de data asta cu sunet. S-a uitat peste dosarele de pe masă. Trebuiau sortate – care mai trebuiesc, care nu mai trebuiesc și care niciodată nici n-o trebuit, dar le făcuse pentru orice caz. Cam jumate pot fi aruncate, s-a gîndit domnul Ciobanu, dar în aer era atîta bucurie, încît a deschis fereastra să intre răcoarea serii și și-a aprins o țigară. Șeful lui a ieșit grăbit din clădire și a intrat în Jeep. La lumina automată din salon, domnul Ciobanu i-a zărit zîmbetul. Crede că nu-l vede nimeni, s-a gîndit domnul Ciobanu.

Carolina a răsuflat ușurată. În ultimul timp nu avea presimțiri bune. Banii puși de-o parte îi ajungeau pe restul vieții, dar să iasă din schemă băieții n-o lăsau. „Nu e cel mai rău variant”, se gîndea ea trecînd o nouă stopcă de hîrtii prin schredder. Mitea de-amu magnetizase toate hardurile, mai rămînea și acasă să verifice dacă o rămas vre-un file. Și pentru orice caz o să mai transfere odată bitcoinii ceia în alte șapte conturi. „Foarte bine”, repeta ea bucuroasă. „Foarte bine, era deja timpul.”

Domnul Vlad a închis ochii. A înțeles că gata. Știa că acest moment va veni. Din adîncul corpului, inexplicabil, i s-a ridicat prin gît spre față o caldă bucurie. A aruncat ochii peste fereastră, de-asupra orașului. Nu-i va fi dor. Oamenii ceia încă bodogăneau ceva, dar el se gîndea la a lui. Ultimele luni au fost un coșmar. În fiecare clipă menținea echilibrul și-i ținea pe toți laolaltă și ascultători. Acum era liber de ei, de luptă și de țara asta de debili, care așa și nu au înțeles nimic. „Nu și pohui”, s-a gîndit domnul Vlad. Era relaxat, pentru prima dată în ultimii ani nu avea nici o urgență. S-or lămuri ei și singuri mai departe. A zîmbit.

Ceva foarte mare s-a dezlegat. Era iunie, era cald, pe cer lumina Jupiterul și pentru cîteva clipe toți erau bucuroși. Toți au scăpat. Pînă una alta, erau liberi.

It’s always around me, all this noise, but
Not really as loud as the voice saying
„Let it happen, let it happen (It’s gonna feel so good)
Just let it happen, let it happen

All this running around
Trying to cover my shadow
An ocean growing inside
All the others seem shallow
All this running around
Bearing down on my shoulders
I can hear an alarm
Must be morning

 

Curtea Quantică

Moldova e prima țară în lume în care a fost testată în practică teoria multiversului. Pentru cîteva zile ne-am bucurat de două realități. Pentru că puține state din lume au calitatea resurselor umane și detașarea de logică necesare pentru a încerca experimente de complexitatea celui la care am fost recent martori, rezultatele sunt analizate minuțios în toate institutele atomice serioase.

(c) Alina Ponomariov

Despre ce e vorba?

La 8 iunie 61 deputați s-au adunat în Parlament și au început să vrăjească o majoritate. Curtea Constituțională a declarat „ab initio” (adică de-amu-nainte) toate deciziile acelui parlament neconstituționale. Dar Parlamentul și el a declarat instituțiile statului, inclusiv Curtea – captive și deciziile curții – ilegale.

Și aici realitatea s-a împărțit în două.

În realitatea A, Curtea Constituțională A avea tot dreptul să dea verdicte, cei 61 de parlamentari A erau uzurpatori, iar guvernul Maiei Sandu A – ilegal.

În realitatea paralelă B, Curtea Constituțională B era captivă, deciziile acesteia ilegale, iar guvernul Sandu B absolut legal.

N-o să înșir acum povestea detaliată a glorioasei revoluții, pentru că asta e irelevant la nivelul subatomic al experimentului. Doar cîteva observații.

Șase zile aceste două realități paralele au fost menținute cu efort enorm din partea moldovenilor. În realitatea A, Moldova a vîndut Stadionul Republican Ambasadei SUA și a mutat ambasada din Tel Aviv la Ierusalim.

În realitatea B a fost demis șeful IGP, s-a rechemat de la Washington ambasadoarea și s-a anunțat organizarea Marșului Poporului.

Un moment-cheie pentru experiment a fost prăbușirea realității A la 14 iunie, cînd toți savanții de acolo și-au luat eprubetele și au dispărut în gaura neagră. Se părea că realitatea B ar fi devenit unica realitate, dar quantul e quant. E imprevizibil.

Curtea Constituțională A s-a întrunit la 15 iunie și a anulat deciziile făcute în realitatea A. Un lucru absolut absurd din punctul de vedere al unicii realități rămase B.

Dacă decizia din 15 iunie este legală, atunci Curtea A activat legal în toată perioada și reiese că și deciziile inițiale ale Curții A u fost în vigoare. Și mai reiese că instituția Curții Constituționale B rusc s-a autodezcaptivat. Or, în realitatea B nu există o procedură de dezcaptivare și nici un juriu care să consemneze dezcaptivarea instituției. Poate Curtea A rămas captivă?

Dacă decizia Curții A/B din 15 iunie este ilegală (pornind de la premiza că CC A continuat să fie captivă și nu a putut, ca baronul Munchausen să se scoată singură din captivitate), atunci deciziile A nterioare rămîn legale, pînă o nouă componență descpativată și (desigur) apolitică și independentă a Curții le va anula. Dar pentru că viitoarea componență a Curții va fi absolut independentă și apolitică, nu putem încă ști sigur că deciziile vor fi anulate. Poate vor fi lăsate în vigoare? Nu știm.

În orice caz, relipirea celor două realități s-a făcut cu mai multe paradoxuri. Miniștrii B au mers să preia de la Miniștrii A (uzurpatori, desigur) fotoliile. Șeful IGP A și-a dat demisia. Marșul Poporului (B) a fost anulat, semn că instituțiile s-au descaparat, totuși.

Sunt multe întrebări irelevante în bani, dar cruciale pentru experiment. Cine din miniștri va primi salarii pentru această săptămînă? Cui i se vor socoti aceste 5 zile de muncă asiduă la stagiu? Dar la șefia IGP – ce va fi scris pentru perioada 9-14 iunie? Sunt întrebări importante pentru determinarea rolului observatorului asupra superpoziției. Dacă primesc bani miniștrii A, iese că miniștrii B sunt uzurpatorii. Dacă primesc bani miniștrii B, iese că miniștrii A sunt uzurpatorii. Dacă vor primi bani ambii (experimentele costă) înseamnă că experimentul a dus la stricarea definitivă a realității.

În tot acest vîrtej, se simte un cîmp cuantic. Așa o eliberare de gravitația constituțională. Totul devine ușor, totul plutește în aer, totul pare ireal. Pînă ne deprindem, zic optimiștii. Cu ce anume? întreabă savanții.

Vom afla. Колайдерул аге с-о заводит.

Маҥ таган аттардыҥ,
Jаражын, jаражын,
Чӧйилип барааткан,
Аргымак аттардыҥ.

Сакыгар, cакыгар,
Сакыгар, нӧкӧрлӧр,
Сакыбай мени,
Маҥ тада бердилер.

Аттар, аттар,
Аргымак аттарым.
Сакыгар, cакыгар,
Сакыгар, нӧкӧрлӧр.

Кажайган каскактаҥ,
Меҥдештӱ тӱшкилейт.
Кажы ла тӱнде олор jорыкта.
Кырлыктыҥ суузын,
Меҥдештӱ кечкилейт.

Аттар, аттар,
Аргымак аттарым.
Сакыгар, cакыгар,
Сакыгар, нӧкӧрлӧр.

Аттар, аттар,
Аргымак аттарым.
Сакыгар, cакыгар,
Сакыгар, нӧкӧрлӧр.

 

Documentarul Moldova 89-91 va fi arătat la Moldova 1

Anul trecut am lucrat la un film documentar despre independența Moldovei. Am fost invitat în proiect de regizorul Eugen Damaschin și producătorul Anastasia Primov. Treaba mea a fost să fac documentarea, scenariul și interviurile cu cei 16 oameni care apar în film. E vorba de Mircea Snegur, Nadejda Brînzan, Vladimir Voronin, regretatul Stepan Topal, surorile Osoianu, Iurie Roșca,  Igor Dînga, Lică Sainciuc, Nicolae Pojoga, Eduard Volkov, Vasile Malanețchi și Sergiu Musteață.

Asta e partea vizibilă a efortului.

În paralel au mai fost discuții și negocieri cu mai mulți protagoniști interesanți și care aveau ce povesti, dar din varii și fără motive multe negocieri au rămas fără finalizare.

S-a adunat un material enorm, bine filmat, datorită echipei de operatori conduse de maestrul Roman Canțîr. Din vreo 30 de ore de interviuri, în montaj au intrat vreo 70 de minute.

E mult de vorbit despre acest film, dar o să spun mai multe după ce o să-l vedeți.

Va fi arătat la Moldova 1, sîmbătă, 23 martie 2019, la ora 20:00.

Să nu spuneți că nu v-am spus.

Iaca trăileru:

 

Un titlu care nu atrage atenția și nu se reține

Ții minte, ziua ceea în care nu s-a întîmplat nimic și despre care am uitat absolut totul? Să fi fost acum 10 ani, sau 15 ani, poate 7 ani în urmă. Afară era un anotimp, dar în casă era dimineața tîrziu și cald, soarele deja porăia prin curte. Și eu m-am trezit, poate singur, da poate ne-am trezit doi, nu mai țin minte și am încercat să ne aducem aminte visele, dar am renunțat pentru că se întîmpla o nouă zi și ea cerea atenție.

Poate m-am mai tolănit un pic prin cearșafuri, poate am ridicat de jos cartea scăpată înainte să adorm – ce carte era? Nu țin minte. Și am umblat în chiloți, am ciugulit ceva de pe masă – bobițe de fructe? Resturi de ieri? Am făcut o cafea? Ceva s-a mai întîmplat, ceva lipsit de importanță, ceva neînsoțit de griji sau de impresii.

Și am decis atunci să plecăm, să mergem, să ne ducem în călătorie. Am intrat în apa liniștită a atmosferei de călătorie și undeva ne-am dus. Am pus ceva pe noi, primele haine nimerite sub mînă, cele mai purtate, cele mai murdare, cele mai boțite, cele mai iubite și cele mai urîte haine și am ieșit din casă, fără destinație și fără vre-o determinare să ajungem la ea.

Poate am mai sunat pe cineva, poate pe niște prieteni sau, poate, perechea ceea ciudată, întîlnită în una din zilele trecute la un eveniment în care multă lume a stat și a vorbit. Și am mers într-un loc generic, într-un loc ales pentru lipsa lui de trăsături, pentru faptul că n-are nimic deosebit. Pe drum soarele pătrundea printre nori și printre frunzele copacilor și printre geamurile mașinii și jacheta aninată de cuier și printre mîinile tale sau, poate eram singur, și printre pleoape pătrundea și se juca și nici nu știa dacă era soare de primăvară sau soare de vară sau soare de iarnă sau soare de toamnă sau soare de seară, nu mai ține minte nici el ce era în ziua ceea.

Și am ajuns și probabil ne-am hlizit sau poate am tăcut, dar la sigur am băut ceva – cafea sau ceai – ceva cald, dar nu foarte fierbinte, ceva ce a nimerit în noi la temperatura corpului, de parcă nici nu era străin. Am vorbit cu oameni generici care sunt în așa locuri și ei ne-au spus că e așa o vreme frumoasă, o zi frumoasă de anotimpul în care suntem. Și noi am fost de-acord și am zîmbit și ne-a plăcut unii de alții cu simpatia omului care o să dispară în următoarea clipă pentru totdeauna.

Și am mers mai departe, poate am văzut un loc frumos și ne-am oprit să ne vadă și el, da poate ne-a sunat cineva cu un nimic – că n-am achitat chiria sau că a venit controlorul să vadă contorul sau poate cineva tare a contat pe noi ziua ceea și am pus receptorul, m-am hlizit, un pic m-am simțit vinovat, dar mai mult pentru faptul că nu simțeam nici o vină.

Și ne-am întors și pisicile s-au bucurat și au început să ne împiedice să mergem să deschidem ușa și cîinele gelos și bucuros, în același timp, a început să alerge prin curte ca un zănatic și cumva i-am hrănit, i-am mîngîiat, le-am spus niște vorbe ceva și ei mi-au mieunat, mi-au schelălăit și m-au lăsat să intru în casă. Probabil așa a fost, pentru că nu țin minte nimic din ziua ceea.

Sunt așa zile care nu se țin minte și ziua ceea era anume așa o zi. Și ea mi-a spus asta chiar de dimineață cînd m-am trezit și era clar că azi nu se va întîmpla nimic. Așa că am intrat în casă am pus orezul la fiert sau cartofii la copt sau ceva la prăjit, am spălat niște legume sau poate am comandat o piță și m-am uitat singur sau cu tine sau cu mai mulți prieteni la un film și undeva la bucătărie s-a deschis o sticlă de vin.

Și filmul era de acela despre care oamenii au opinii. Și dacă eram doi, poate că aveam opinii diferite, dar nu cred, pentru că aș ține minte. Și ceva am mai făcut, poate m-am codit, poate am mai strîns de pe jos vre-un obiect și l-am pus în alt punct din spațiu, care era locul lui, am aruncat de pe mine hainele, m-am băgat sub cerașaf sau plapumă, am aprins lampa, am ridicat cartea și am citit, pînă am scăpat-o din mînă.

Cred că așa a fost. O zi care se uită, o zi care niciodată nu vine și niciodată nu trece.

Poate e chiar azi, nu țin minte.

 

 

 

Politicianul ideal

Politicianul e un stîlp pe care locuitorii scuipă cînd li-i ciudă. Acesta e un rol esențial, un rol fără de care circul numit țară ar degrada în teatrul numit război. De asta e atît de ușor să urîm politicienii, pentru că ei sunt selectați de forțele sociale să se potrivească urii noastre, la fel ca sacoul făcut la comandă.

Și cine urmărește de aproape selecția, promovarea și căderea politicianului, nu are cum să nu observe ironia acestui proces al croirii unei sorți politice. Se vede că așa lucrează meta prin oameni.

Am să rog cititorul să nu ia descrierea de mai sus ca pe o bătaie de joc de oamenii politici sau ca pe o răutate îndreptată contra lor – nu am intenția să-i condamn sau să mă răfuiesc aruncînd în aer cuvinte strînse-n pumn. Politicienii sunt ca preoții, ca martirii, ca aitișnicii, ca scriitorii, ca învățătorii, ca tine și ca mine – niște oameni. Și oamenii sunt așa cum sunt și ei sunt în jur și asta-i situația. Îi poți admira sau îi poți condamna, da îi poți și – pur și simplu urmări și absorbi – așa cum sunt ei.

Și evident că oamenii care se lansează în politică sunt diferiți, fiecare cu soarta lui, fiecare cu slăbiciunile, întîmplările și poverile Textul nu e despre o categorie de oameni, textul e despre o funcție socială.

Pentru că, urmărind atent miile de stomatologi din Moldova, va trebui să recunoaștem că ei sunt diferiți, dar funcția lor e să repare dinți – fie dinții oamenilor, fie, uneori, ca în cazul lui Veniamin Cojuharschi – dinții elefanților.

Și dacă e clar cu ce se ocupă stomatologii și care e funcția lor socială, va trebui să recunoaștem că, în pofida volumului enorm de atenție pe care îl atragem politicienilor, noi nu avem o claritate la fel de mare în privința naturii ocupației lor.

Cu ce se ocupă un politician? Cu lupta politică? Sau cu condusul țării? Cu guvernarea? Cu opoziția?

Toate aceste cuvinte sunt metafore frumoase.

Nu vom vedea politicieni luptînd așa cum luptă boxerii în ring. Nu vom vedea politicienii conducînd o țară așa cum un șofer conduce troleibuzul. Guvernarea și opoziția sunt iarăși codificări.

De asta, dacă vom urmări atent ce fac cu adevărat politicienii, cu ce se ocupă ei, indiferent de poziție, rang și context, va trebui să cădem de-acord cu toții că politicianul e un stîlp pe care din cînd în cînd ne ducem să scuipăm.

Și pentru ca să putem scuipa pe el, el trebuie mereu să fie în fața noastră, de aceea politicianul caută mereu să se afișeze. El ni se arată la televizor, el ni se arată pe panouri, el ni se arată de pe stîlpi, el ni se arată din ziare, el ni se arată de pe ecranul calculatorului. Și noi îl vedem și facem tfiu, chi… mă… de dihanie coruptă și trădătoare și ni se face parcă mai bine, parcă ni se face mai ușor.

Cu cît mai multă ură aruncăm în politician, cu atît ne spălăm pe noi mai bine și căpătăm strălucire albă. Pe fonul politicienilor chiar și escrocii, criminalii sau violatorii se simt buni, se simt bine, se simt mîntuiți.

Și aici, cu riscul de a merge pe o muchie ascuțită la limita binelui și răului, ajungem inevitabil la Isus, care, ajuns din zona înțelepciunii în zona luptei politice – a fost transformat de oponenți literalmente în așa un stîlp. Iar ei, la rîndul lor au primit milenii la rînd ură și scuipaturi de la credincioși. Cum să nu-ți speli mîinile?

 

Dar să ne întoarcem în albia plăcută a aiurelii conceptuale.

Ce om și-ar dori vreodată să aibă așa o funcție? Vorba lui Veniamin Cojuharschi – Dumnezeu tot nu-i prost, de aceea meta lucrează prin noi și e rînd lung-lung de oameni care vor să devină astfel de stîlp.

Pentru că stîlpul, cu cît e mai mult și mai intens murdărit de răutatea extirpată din cetățeni, cu atît devine mai negru și cu atît mai tare străluce a alb surul oamenilor. Și mulți încep să lumineze ca Gandalf și înțeleg că ei sunt alesul. Că ei sunt schimbarea. Că ei pot schimba sistemul.

Prin sistem ei înțeleg, desigur, fațada de roticele ministeriale, bugetare sau birocratice; nicidecum adevăratul sistem – de circulație a urii în natură. Și aici mai intervin cele două trăsături menționate mai sus – corupția și trădarea.

Corupția nu o voi explica, pentru a lăsa ceva neexplicat – așa că luați-o ca temă pe acasă.

Trădarea funcționează simplu și e inevitabilă. Dacă ne-am uita la oameni ca la niște bile vom observa că ei uneori se ciocnesc unul de altul. Și oamenii uneori intră în niște conflicte dure și lungi din cauza unui garaj, a unei gălăgii sau a unui accident minor de automobil. Alte ori intră în conflicte mai mari din cauza vreunei anexări, denumirii unei regiuni sau limbi sau din cauza unui gazoduct. Din persepctiva bilelor asta nu contează. Ciocnirea e ciocnire.

Și pentru că în mod ideal oamenii cu cea mai mare plăcere și-ar tăia gîtul unul altuia din vreo cauză sau alta – apare o anumită ierarhie în care reprezentanții oamenilor le trădează, inevitabil, interesele, ca gîturile să rămînă netăiate. Și atunci oamenii care din cauza unui trădător de la conducere au ratat ocazia sfîntă de a ucide și de a muri în tranșee cu kalașul la gît – se duc la stîlp și scuipă – dumnecatu mă-tii de jigodie coruptă și trădătoare. Și parcă devin mai buni.

Și rîndul la fiut politician nu contenește. Doritorii sunt mulți și sunt gata de orice numai ca să ajungă să fie stîlp de scuipat pe. Și iarăși va trebui să subliniem cu trei linii roșii că și oamenii care scuipă și oamenii-stîlpi sunt demni de neutralitatea noastră emoțională – nici ura, nici compătimirea, nici simpatia și nici desconsiderarea nu va schimba cu nimic situația. Situația e în jur și ea are loc și se derulează tot acolo.

Așadar, ne înarmăm cu liniște și calm și privim mai departe în esențe.

Sunt cîteva trăsături care avantajează mult candidații în lupta pentru funcția de stîlp. Aceste trăsături sunt – orgoliul, mediocritatea intelectuală, detașarea emoțională, fățărnicia și cruzimea. Politicianul ideal e orgolios, prost, indiferent, fățarnic și crud.

Dacă, accidental un om care nu și-a educat aceste trăsături din timp ajunge să fie politician, forțele sociale fie îl modelează, fie îl aruncă înapoi în rînd.

Dar de ce politicianul ideal trebuie să aibă aceste trăsături? La asta voi răspunde în următorul articol. Și nu vă grăbiți să condamnați în gîndul vostru politicienii, prieteni. La ce ne-ar ajuta un măcelar care nu ne livrează carne pentru că i-i milă să măcelăreacă vita? Ce face piața cu un măcelar care nu aduce carne, ci lacrimi și scuze?

Noi suntem „buni” în mare parte pentru că politicienii sunt „răi”. La ce ne-ar folosi un politician sfînt? La nimic.

Așa că tfiu – mîncate-ar rugina de dihanie trădătoare și coruptă 😉