Categorie: Management

 

Trei eurocenți despre mame și îndemnizații

(Am vrut să scriu mai larg despre protestul mamelor, dar sunt alte priorități la moment, așa că – punctat și laconic).

 

1. Și legea veche și legea nouă sunt proaste:

 

1a. …pentru că ambele permit abuzuri de sistem – mămicile care își permiteau 6 luni să aibă salariul mare își vor permite să aibă și 12, majoritatea nașterilor se planifică la mămicile cu salarii.

 

1b. …pentru că ambele discriminează cetățenii după venituri – statul achită mai mult familiilor înstărite pentru nașteri și mai puțin familiilor fără loc de muncă sau sărace. Din cîte știu, pamperșii costă la fel și pentru părinții cu salarii mari și pentru cei cu salarii mici.

 

1c. …pentru că și sistemul actual și cel „nou” creează stimulente pentru mamă să nu se întoarcă la muncă pentru o perioadă cît mai lungă, de dorit maximă, o practică păguboasă atît pentru societate, cît și pentru femei. Or, dacă decide să se întoarcă la locul de muncă, mama își pierde îndemnizația.

 

2. În cazul politicilor de suport al natalității sunt trei probleme distincte ce trebuie abordate:

2a. Descreșterea demografică este o problemă majoră de lungă durată a statului.

2b. Necesitățile de îngrijire și educație a copilului.

2c. Nașterea ca element generator de puternici inegalități între sexe – femeile sunt mult mai afectate de naștere.

3. Opțiunile de politici pentru problemele de mai sus sunt variate, dar din bunele practici mondiale, menționez în fugă:

 

– Pentru problema 2a o politică mai eficientă este acordarea unui suport financiar fix, indiferent de venituri. Nu văd de ce familia și copilul șefei unei agenții de stat trebuie să primească de la plătitorii de impozite 24.000 de lei pe lună, iar familia unei femei de serviciu – 800. Copilul nu e vinovat. Acest suport financiar fix trebuie oferit mamei lunar și însoțit la al doilea și următorul copil de un suport financiar unic mare, însoțit de posibilitatea luării unui credit ipotecar la 3 ani după nașterea celui de-al doilea copil. Asta pentru a evita riscul nașterii cu scopul luării sumei fixe și abandonarea copilului.

 

– Pentru problema 2b una din cele mai bune practici mondiale este Cutia Finlandeză, care include nu doar toate necesitățile de bază pentru creșterea copilului, inclusiv locul pentru somn, ci și instrucții clare de îngrijire. O politică testată cu succes de 65 de ani. De asemenea trebuie fortificată capacitatea statului de a ridica drepturile părintești în cazurile de abuz sau neglijență.

babybox

 

– Pentru problema 2c, soluțiile propuse mai sus deja ameliorează situația. Mamele trebuie să-și păstreze suportul financiar fix lunar dacă decid să se întoarcă la locul de muncă în perioada de 3 ani. Este absurd ca statul să pedepsească părinții care vor să muncească, or acum anume asta se întîmplă.

 

Cît despre modificarea care a generat protest. Este evident că modificările propuse de ministra Buliga țintesc limitarea abuzurilor din sistem. Evident că nu e normal ca banii plătitorilor de impozite să fie furluați de persoane care își umflă salariul artificial pentru a parazita pe seama celor din jur. Aici avem de-a face cu abordarea tradițională în guvernarea moldovenească: „dacă legea nu este implementată, trebuie de schimbat legea”. Nu. Ea trebuie implementată.

Umflarea artificială a salariilor înainte de naștere este escrocherie. Cîteva cazuri cu scandal mediatic în care companiile (cum spune ministra – „unele S.R.L.-uri”) prinse cu o astfel de practică sunt amendate serios și practica se va diminua cu 80%. Companiile fac acest lucru pentru că nu se pedepsește.

 

Dar asta e deja o recomandare de implementare mai bună a unui sistem principial prost. Atît în versiunea veche, cît și în cea nouă. Și abuzurile vor continua.

 

Ca să ne descrețim frunțile emit o altă ipoteză. Nu-i exclus că Guvernul a decis „să complice viața mamelor” pentru a scădea natalitatea și astfel să evite descreșterea demografică. Mai devreme explicam de ce nașterea unui copil duce la scăderea populației Moldovei. Poate ministra Buliga a citit postarea și a decis să salveze tinerii moldoveni de la calea sigură spre emigrare – conceperea unui odoraș.

 

P.S. Ultimul eurocent. Este minunat că mămicile și tăticii se activizează. Aștept cu nerăbdare marșul cărucioarelor pe străzile Chișinăului. Pentru că a fi părinte mai înseamnă ceva în Moldova:

să nu ai acces pe trotuare și

carucior2
– să nu poți traversa strada fără a face cîteva flotări.
carucior1

 

Agricultura, seceta şi cernoziomul

Rîndurile şi imaginile de mai jos sunt doar nişte impresii întîrziate de călătorie şi mi-au revenit în memorie în legătură cu „seceta”.

Acum doi ani am fost în Maroc, o ţară care a făcut “marea unire” / “a ocupat” Sahara Orientală. Alegeţi voi versiunea, că lumea nu a ajuns la unanimitate. În orice caz guvernul marocan controlează cea mai mare parte a acestui teritoriu. Partea aceasta a globului arată cam aşa:

Maroc6

Un fel de plajă perfectă. Nisipul Saharei inundă, în valuri, Oceanul Atlantic. Doar că…

Maroc7

Facem zoom out: această plajă ideală se întinde pe sute de kilometri.

Maroc5

Şi mai sus:

Maroc4

Mai urcăm un pic, să vedem cît se întinde “plaja”:

Maroc3

Un ultim pas:

Maroc8

Şi, ca să ne dăm seama despre ce plajă a încăput pe ecran, să adăugăm Republica Moldova în raport 1:1 faţă de acest teritoriu:

Maroc

Noi am mers pe peninsula lungă care intră în ocean. Acolo se află capitala administrativă a regiunii/ţării: Dakhla.

Dakhla1

Funcţionarii locali ne-au dus în excursii la cîteva întreprinderi din oraş, inclusiv pătratul cela suriu din nord – sere de producere a roşiilor. Serele arată cam aşa:

Dakhla2

Cu galben e marcată lungimea unei sere – 100 de metri. Suprafaţa totală a serelor din această unitate de producere este de aproximativ 65 de hectare. Prin 2010 suprafaţa totală a serelor din Moldova nu depăşea 200 de hectare, dacă nu mă înşeală memoria. Adică exact de trei unităţi de producere din astea.

Compania este marocano-franceză, are angajaţi inclusiv din România, dar majoritatea sunt localnici şi africani subsaharieni. Salariile sunt mici – 500-800 de euro, dar este asigurată cazarea, mîncarea şi securitatea. Eu cred că muncitorii mor de plictiseală.

Producerea roşiilor e stabilă, timp de 12 luni. Sunt culese, selectate (mărime, culoare, calitate), ambalate, răcite, încărcate în avion şi trimise direct în Franţa, unde se vînd în supermarkete. Apa pentru irigare se ia din ocean şi se desalinizează. De asta şi probabil sunt aşa de… puţine sere în regiune.

Să mergem un pic mai la nord, în oraşul Agadir. Acolo curge un rîu. Ceea ce înseamnă că apa pentru irigare e mai ieftină. Aceeaşi situaţie cu unităţi mari de producere a legumelor în terenuri protejate:

Agadir1

Doar că sunt mai multe:

Agadir3

Mult mai multe:

Agadir4

Foarte multe:

Agadir5

În Maroc nu există secetă. Pentru că există agricultură. Agricultură performantă, competitivă, în permanentă dezvoltare şi foarte clar integrată în lanţul de marketing. Marocanii hrănesc Europa trăind în pustiu.

În Moldova foarte mulţi lideri agricoli se aşteaptă ca cernoziomul şi ploaia să le compenseze incapacitatea managerială. Şi, pînă una alta, le merge. Doar că odată cu creşterea cererii de produse agricole presiunea asupra pămîntului moldovenesc o să crească. Şi va trebui fie să ne învăţăm să facem agricultură, fie să-i lăsăm pe alţii să o facă şi să culeagă profiturile.

Şi aici patrioţii care ne cheamă să consumăm produse moldoveneşti, trebuie foarte bine să ne explice cît ne costă patriotismul. Moldovenii ştiu că plătesc mai mult pentru majoritatea produselor alimentare, dar nici statul, nici companiile şi nici ONG-urile nu le-au putut explica argumentat de ce.

Între timp, manageri buni în agricultură apar. Am scris despre Tatiana Pavliuc din Bîrlădeni. Ca ea mai sunt cîteva zeci. Eu cred că marele avantaj al dnei Pavliuc este că ea nu este din domeniu. Ea era specialist bancar în anii 90 cînd consătenii au rugat-o să preia gospodăria agricolă falită. Şi a venit fără clişee de tipul “nu mă învăţa tu pe mine agricultură că eu toată viaţa am făcut agricultură” şi “nu cred eu în tehnologii noi, mai bine ne-aţi da granturi şi subvenţii”. Ci cu mintea deschisă şi înţelegerea că are foarte mult de învăţat. O atitudine de cîştigător.

Din ce în ce mai mulţi agricultori din Moldova merg la seminare, caută să facă schimburi de experienţă, citesc şi adoptă noi tehnologii. Pînă absolvesc ei şcoala dură a competiţiei globale alegem: mîncăm roşii ieftine din Turcia, Siria şi Maroc sau plătim mai scump producătorului local pentru că e închis la minte şi aprig la şantajat autorităţile?

 

Beyond business cu John Browne

Timp de 41 de ani John Browne a lucrat pentru compania petrolieră BP. I-a luat o lună de stat în Venezia pentru a-şi scrie autobiografia. L-a ajutat de scriitoarea-fantomă Philippa Anderson. Timp de 12 ani John Browne a fost Directorul Executiv al companiei în care s-a înrolat în 1966 ca xeroxist asistent.

Cartea e structurată după ţările/regiunile în care Browne a administrat proiecte.

  1. Iran
  2. Alaska
  3. Scoţia
  4. SUA
  5. California
  6. Columbia
  7. De la Agola la Libia
  8. Rusia
  9. Azerbaijan
  10. China
  11. Marea Britanie
  12. SUA
  13. Londra
  14. Veneţia
  15. Epilog: Brazilia

 

Cîteva citate:

foto-4

“De ce trebuie de investit într-o ţară sau alta? Şi, mai ales, de ce nu merită să investeşti? De ce să rămîi în China, dar să nu depui efort în Sudan? Desigur, din cînd în cînd unor ţări li se impun sancţiuni sau embargo şi atunci alegerea a fost făcută fără implicarea ta. Dar dacă nu sunt sancţiuni, care sunt obiectivele investitţiei?

Eu cred că principalul e rentabilitatea şi stabilitatea. Şi cel mai important aici este „anume stabilitatea. Asta înseamnă că [investitorul] trebuie să se asigure că conducerea ţării e fermă în respectarea drepturilor, în creşterea bunăstării pentru poporul ei, dar, de asemenea are grijă de îmbunătăţirea legilor şi respectarea lor strictă.”

foto-1-14

”Obligaţia managerilor este [a] să delege responsabilităţi şi [b] să organizeze lucrul astfel încît resursele umane şi financiare să fie utilizate cu eficienţă maximă.”

foto-3

foto-5

“Pentru că oamenii des nu rezistă stresului şi au tendinţa să se abată de la direcţia stabilită, liderul trebuie iar şi iar să indice direcţia – eu numesc asta pilotare. În asta constă una din principalele responsabilităţi. Trebuie să înţelegi unde vrei să îndrepţi oamenii într-atît de bine încît explicaţia să încapă pe o carte poştală.”

foto-6

Cărţile mai sunt şi surse importante de referinţe. Cam aşa ar trebui să arate şi rapoartele Guvernului sau Primăriei Chişinău (PDF 2 MB) în Moldova de vis.

foto-7

Apropo, cine îmi recomandă o carte bună-bună despre istoria Veneţiei?

 

Chemarea mamei

(publicat în Capitala de azi)

Vitalie Bugaian s-a întors în Ştefan Vodă după 10 ani de studii şi carieră de succes în România, Cehia şi Statele Unite pentru că l-a chemat mama.

Mama l-a sunat pe Vitalie Bugaian acum doi ani şi l-a chemat acasă. Şi el a venit. S-a întors în Ştefan Vodă după o carieră de succes care l-a primblat timp de 10 ani prin România, Cehia şi SUA. Vitalie a construit o carieră în companii multinaţionale de IT şi consultanţă, dar a ales să se întoarcă în oraşul natal.

„Cehia are cea mai frumoasă arhitectură din lume – oraşe vechi, castele ridicate pe vîrfuri de munţi, dar eu am înţeles că nicăieri eu nu pot să mă simt acasă decît lîngă rîpa pe care în copilărie am păscut vaca. Am stat 3 ani în Cehia, 2 în Statele Unite şi decisesem să mă stabilesc iarăși în Cehia, cînd m-a sunat mama. Atunci am simţit că în mine s-a schimbat ceva şi am decis să mă întorc. Cînd voi mai avea ocazia să stau lîngă părinţi şi prieteni, pe locurile în care am crescut?”

Vitalie a lucrat pentru companii multinaţionale ca IBM şi Accenture. El e mîndru de numeroasele diplome care atestă calificarea sa înaltă în implementarea soluţiilor informaţionale în managementul companiilor. Acum intenţionează să transmită cît mai multe din cunoştinţele lui antreprenorilor din Ştefan Vodă. A deschis o companie împreună cu soţia şi e plin de încredere în viitor.

„Soţia mea e româncă din Braşov. Imaginaţi-vă ce şoc cultural a avut în prima perioadă după mutarea noastră la Ştefan-Vodă. Dar s-a deprins şi îi place. Ea tot e specialist IT şi mă va ajuta să administrez compania.”

Vitalie Bugaian a pornit-o de la început, dar nu de la zero. El gestionează în continuare cîteva proiecte online pentru clienţi de peste hotare şi asta îi asigură un suport suficient pentru a porni noua afacere relaxat şi încrezător.

„Eu cred că viitorul este în Europa de Est. În toate companiile în care am lucrat, cei mai buni ingineri şi tehnicieni erau români, ucraineni, polonezi, ruşi. Partea asta a lumii naşte cei mai talentaţi oameni. Odată și odată ei vor înțelege că nu are sens să lucrezi pentru companii străine. Poţi face compania ta şi să cîştigi maximum din munca şi talentul pe care îl ai. Sunt sigur că tot mai mulţi moldoveni se vor întoarce acasă şi vor cîştiga banii aici.”

Vitalie Bugaian e unul din antreprenorii care au fost admişi în Incubatorul de Afaceri din Ştefan Vodă. Un incubator de afaceri este o şcoală practică de business, în care deschizi o companie şi o dezvolţi în timp ce înveţi de la consultanţi cu experienţă. Incubatorul de Afaceri din Ştefan Vodă a fost deschis ieri, 12 aprilie şi are la moment 10 beneficiari. Alţii 9 se vor alătura în următoarele luni.

Un incubator de afaceri similar funcţionează de peste 2 ani în Soroca cu suportul financiar al Norvegiei, prin proiectul Entranse. Cele 16 companii crescute la Soroca au creat 119 locuri de muncă. Guvernul Republicii Moldova şi Uniunea Europeană vor finanţa crearea unei reţele de incubatoare de afaceri în mai multe centre raionale. Următorul oraș pe listă este Leova.

Nu toţi moldovenii plecaţi peste hotare ascultă de mama, aşa cum a făcut-o Vitalie Bugaian. Din ce în ce mai mulţi încep să se întoarcă din ţările cu economii lovite de criză – în special din Grecia. Comunităţile locale şi guvernul pot transforma acest reflux într-o oportunitate de dezvoltare.