Categorie: Politica.md

 

Pentru ură, tastați 3

N.B. Eu nu mai scriu demult la teme de actualitate. În primul rînd, actualitatea e plictisitoare și în al doilea mi-s indiferente spectacolele politice din ultimele două sezoane. De aceea prefer să scriu despre cele veșnice. Sau despre Veniamin Cojuharschi. Azi e excepție pentru că azi tăcerea tot răsună. Cum văd eu lucrurile:

Decizia primei instanțe de a anula alegerile din Chișinău e absurdă din aproape toate punctele de vedere.

În primul rînd e absurdă din punct de vedere juridic. Dacă acțiunile unui concurent electoral pot duce la anularea de tot a alegerilor, orice concurent electoral care simte că va pierde în turul 2 va fi foarte motivat să încalce legea și să anuleze alegerile. Adică? Adică #naprimer Vasile ajunge în turul doi contra Elizavetei. Și știe că Elizaveta are 60% din intenția de vot și el, Vasile, pierde. Sîmbăta înaintea votului el va face agitație, va publica fotografii cu Jacinda Ardern sau Camila Vallejo și gata. Alegeri anulate. Serios?!

Poți sancționa concurentul, dar nu anulezi din cauza acțiunilor lui de tot alegerile. Cu același succes dacă un șofer încalcă regulile ai putea dispune închiderea drumului.

Într-al doilea rînd e absurdă din punct de vedere al interesului politic al puterii. Alegerile neașteptate – prezidențiale, locale anticipate – au avut tot timpul în sistemul lui Plahotniuc rolul de a slei partidele cherite de opoziție de energie și puteri și menținerea lor într-un joc energofag cu sumă zero. Și coordonatorul numai-numai s-a lăudat la toată lumea că Moldova e democrație pentru că primele „alegeri” le-a cîștigat „opoziția” de stînga, iar secundele „alegeri” – „opoziția” de dreapta. Și acum baț! – și acest instrument de calmare a spiritelor nu doar că e anulat, dar chiar transformat în catalizator de protest.

Gibisiul e în jocriză.

Dar acum apare întrebarea – greșeala asta absurdă, odată făcută (inițiată de vreun „strateg” pedejos din zona femidei) – devine o oportunitate? Pentru că toată Europa deja e în capul lui Plahotniuc, toți cer direct acestuia să intervină în justiție să facă dreptatea înapoi (sceneta asta în sine e adorabilă, desigur) – mulțimea s-a trezit, chiar și Viorel Mardare s-a enervat – orice ar face puterea deja nu va putea atenua pierderile.

Și cine nu adoră momentele cînd poți să faci orice? Eu aș vrea să pot să fac orice.

Situația singură cere agravarea crizei. Menținerea deciziei evident injuste, evident aberante, evident nedrepte și intrarea în regim de criză politică. Regimul preferat de acțiune al gibisiului – cînd totul e alb-negru, toată lumea se împarte în dușmani și aliați, cînd e clar ce înseamnă victoria și war-roomul are luminile mereu aprinse.

Și cam demult nu a fost război politic, chiar dacă Lupu nu îl oprește.

Și cine vor fi oponenții? Cîțivaisprezece ambasadori leșinați de cald, cu staffuri în concedii, două partiduțe și șase onegeuri? De-o plăcere. Mai ales că pînă la urmă este ieșirea pe din dos – sabia damocliană a căderii Moldovei în sfera de influență a Rusiei. Dar asta e decizie prea extraterestră, chiar și pentru jucătorii de poker.

Unicul cîștigător clar este primarul ales Năstase. În loc să stea acum în primăria pustie, încercînd să convingă oamenii să îl ajute, în cîteva luni rămase să înțeleagă pe ce lume se află, el e în centrul atenției europene, în rolul pozitiv de luptător cu mafia, cu tirania și corupția. Cel mai bun rol posibil pentru calitățile de care dispune.

Față de protestul trist din timpul conferinței Parteneriatului Estic cu Provocările de Securitate Externe, cel de ieri a avut un iz puternic de 6 aprilie 2009. Și un număr admirabil de oameni enervați.

BEFORE (sursa foto – Ziarul National)

 

AFTER (sursa foto pagina FB a Maiei Sandu)

Dar cum a fost posibil ca mecanismul „statului capturat” să eșueze de atîtea ori la rînd – cu stabilirea alegerilor, cu candidatul „independent”, cu interceptarea cu mama, cu victoria celui mai nesuferit oponent în turul doi și apoi, iată!, cu această decizie absurdissimă a primei instanțe?

Verisiunea de serviciu, cea mai importantă, desigur este prostia și incompetența. Nouă ne place să credem că acolo sus stă un computer mare-mare, care e tare deștept, dar cînd vezi cum se face salamul nu mai ai iluzii privind IQ-ul. Sus ajung luptătorii, nu gînditorii. Și cînd ajung sus, luptătorii trebuie să caute creierul și să-l folosească. Și e tare greu. Mai ales într-un sistem ultra-centralizat, unde nimeni în jur nu-și asumă nimic fără APROBAT DE SUS. Și Cel de Sus obosește. El are capacitatea de a lua 5-7 decizii pe zi, dar vin cîte 25-30. Omul obosește, aiurește, se enervează, ia decizii alehamite, ia decizii proaste.

Asta-i situația.

E în interesul opoziției ca validarea să întîrzie cît mai mult. Recuzarea, amînarea, toate instrumentele vor fi folosite. Puterea, din contra va încerca să urgenteze validarea ca să stingă rugul, cît mocnește. Și să intrăm în vară cu status-quo. Pînă la alegeri, cine va mai ține minte numele Berdilo?

P.S. Curtea de a Apel a menținut decizia primei instanțe și nu a validat mandatul de primar al lui Andrei Năstase.

 

 

Viața de după moartea politică

Nu intenționez să te jignesc, dragă politician. Tu ai dus în cîrcă ura și dragostea unui popor balcanic, manifestarea colectivă preferată a căruia e bășcălia. Nu e o soartă ușoară. 

Dar, vai! Ai murit politic. Ratingul tău, cîndva falnic și măreț, acum se zbate între zero și zero întreg și unu procente. Jurnaliștii trec pe alături, alergînd după alte capete vorbitoare. Colegii de politică ling alte funduri. Oamenii de afaceri zîmbesc curtenitor, dar nu se rețin lîngă tine.

Ce-i de făcut?

Calea durerii veșnice a rămînerii în politică

Dacă nu te-ai născut nemuritor și indestructibil, ca Iliescu sau Diacov, insistența rămînerii în politică va arăta jalnic. Snegur, Tarlev, Băsescu, Sakașvili și mulți-mulți alții ne-au demonstrat cît de lungă poate fi moartea. Vei încerca să ridici ratingul din toate puterile, vei epuiza lista de telefoane, poate chiar vei umbla la rezerva financiară, dar degeaba. Oamenii nu te mai votează, puterea nu se mai întoarce în mîinile tale puhave. Tu, care erai cîndva viitorul, te-ai prefăcut în trecut. Brusc și nemilos.

Da, în jurul tău au rămas 3-4 oameni extrem de loiali care dau din cap, aidoma cățelului de lîngă parbriz. Da, ei repetă că totul e bine sau că acest bine e la orizont. Nu-i crede.

Dacă nu poți face nimic-nimicuța în afară de politică, e timpul să devii vasalul cuiva. Tu știi al cui. Al celui care are viitorul. Care împarte promisiuni, funcții. Care adună acum voturi, resurse, speranțe de la cetățeni. El e la modă. Gîdilă-i orgoliul.

Îi va place să îți simtă gudurarea. Va dori să te poarte, ca pe o bijuterie. Va aprecia faptul că tu deja știi ce și cum, că oamenii te cunosc, că „tu poți mobiliza un anumit segment”. (Noi cu tine știm că nu mai poți mobiliza nici măcar un punct, nu încă segment, dar asta e formula politicoasă în discuția despre morții politici). Convinge – obține locul cela de ministru, ambasador sau vice-ceva pe reforma unui domeniu aleator vital pentru parcursul.

Înghite mîndria și fă asta. Poate, cu timpul, poate cu anii, poate oamenii vor înțelege… Speră. Rămîi în politică și fugărește-te după stafia puterii. Cel puțin, în grămăjoara instituțională mică oferită, vei sta în vîrfuleț, o să fii șeful.

 

Calea revenirii în rai

Hai să recunoaștem – politica e iadul. Tu ai ales, cîndva, în tinerețe sau în criza vîrstei oarecare această cale, ai călcat greșit și ai lunecat în imoralitate, corupție, fățărnicie, cruzime și mîndrie. Ai descoperit că poți face lucruri rele și să dormi liniștit. Că nu ești cel care erai. Că unii știu despre tine ceea ce nu ai dori să afle părinții sau copiii tăi. Și parcă nu ai făcut mari crime, nimic deosebit de alții, dar poveștile care nu vor intra în biografie ar ocupa mai multe pagini ca biografia. Știi asta.

Există  întoarcere în rai?

Moldovenii nu au inventat politica. La fel ca multe alte lucruri. Aproape toate lucrurile. Așa că e bine să ne uităm la potlogarii din țările dezvoltate ca să vedem ce fac ei după ce Zeița Puterii dă drumul la apă.

Calea Academică

Președinții SUA, după mandat, nu se prea zbat pentru locuri în senat sau congres, precum o fac colegii lor balcano-caucazici. Ei și-au atins apogeul și nu vor să eclipseze prostiile spuse în calitate de președinți cu prostii spuse în altă calitate.

În primul rînd, construiesc o bibliotecă. Pentru că oamenii uită, iar momentele tale de glorie au trecut. Dacă nu te vei ocupa tu de documentarea, colectarea, stocarea, arhivarea și punerea în valoare a informațiilor și documentelor despre activitatea ta – nimeni nu o va face. Și asta chiar e util.

Poate noi nu putem aprecia acum apariția unei Biblioteci Prezidențiale cu Colecția Snegur, Colecția Voronin sau Colecția Lucinschii, dar după 25-50 de ani, cînd generația urii va fi înlocuită – Domnului să ne rugăm – cu generația relaxării – cuiva îi va fi foarte interesant să urmărească viața noastră, a dinozaurilor.

Mergi în aule. Mergi la studenți, povestește-le despre succese, aprinde-le ochii, motivează-i. Răspunde-le la întrebări, povestește-le despre eșecuri – spune-le ce ai învățat în viața politică. În ce rahaturi să nu calce.

Creează sau alătură-te unor centre de cercetare sau de consultanță în politici publice. Nimeni nu se așteaptă să excelezi în aceste domenii. Știm bine că nimic nou nu mai poate fi stors din neuronii tăi trecuți prin politică, dar prezența ta acolo va da seriozitate, statut și va permite, poate, să fie evitate unele erori sau iluzii.

 

Calea Afacerilor

Da, viața s-a aranjat așa încît nu ai, de fapt, o profesie. Nu poți ciopli în lemn, nu poți instala un Windows, nu poți fi șofer de macara. Nimeni nu angajează în funcția de politician. Experiența ta nu trebuie nimănui.

Dar tu ai anumite abilități în management. Nu mari, dar tot ceva. Știi cum se alocă bugete. Cum se fac achiziții. Cum se acoperă cheltuielile nejustificate. Și mai ales – știi oamenii din sistem. Multe companii au nevoie de tine. Nu lăsa pauza să se lungească. Acum, cît încă oamenii țin minte că ai fost președinte, premier sau primar – încă mai poți găsi un naiv care crede că știi chestii. Că te pricepi la lucruri.

Mergi în compania ei sau a lui ca director pe dezvoltare. Și cînd nimeni nu te vede, pe ascuns – învață. Află cum funcționează compania, ce cere piața, ce face competiția – tu poți învăța asta. Vezi cum și cui anume face compania vînzări. Încearcă să ajuți compania înainte ca toți să înțeleagă că ești un balast.

Nu deschide propria afacere imediat după ce ai fost demnitar! Este un mic secret pe care îl știi, dar preferi să îl uiți. În companiile private cheltui cît mai puțini bani și cîștigi cît mai mulți. Exact invers decît instituțiile de stat. Acolo cît mai mult cheltui cu atît mai mult primești în bugetul viitor. Tu nu ai nici o șansă în business, dacă faci trecerea brusc. Învață.

Calea Salvării Lumii

Mai este calea decentă a binefacerii. Fondul Numelui Prenumelui tău poate salva lumea. Poate aduce apă potabilă acolo unde nu e. Poate aduce dragoste copiilor orfani. Pote aduce locuri de muncă persoanelor dezavantajate. Poate salva Șoimul Dunărean de la dispariție. Poate reanima limba găgăuză. Tu ai numele, credibilitatea și relațiile să salvezi bucățica ta preferată de lume.

Și culmea – pe banii altora! Exact cum te-ai obișnuit.

Dar indiferent de calea decentă aleasă – revino la tine. Viața politică nu e viață. Citește, călătorește, fă prostii, reconectează-te cu prietenii de pînă la, mergi în locurile care. N-a rămas mult. Învață din prima moarte.

P.S. da tu inițial nu ai pus un alt muzon la urmă?

 

 

Calitățile politicianului ideal

Să luăm acum la puricat cele cinci trăsături necesare politicianului ideal despre care am scris în articolul precedent: orgoliul, prostia, indiferența, fățarnicia și cruzimea.

Orgoliul și vanitatea sunt combustibilul politicianului. Fără deficitul cronic de aplauze și validare din jur, nici un om nu va lucra 16-20 de ore pe zi pentru a cîștiga alegerile sau – și mai dificil – pentru a se menține la putere. Dacă un politician nu are complexul inferiorității, îi va fi foarte greu să găsească motivația necesară menținerii în luptă constantă, extenuantă și fără sfîrșit pentru „putere”.

Da, dictatorii capturează statul, dar și statul capturează dictatorii. Unica remunerare pentru stres, ore nedormite, rupere totală de familie, întîlniri cu alegători, de altfel, nesuferiți și plictisitori, împăcarea lingăilor care mereu cer resurse, fac prostii și se bat unul cu altul, permanenta umbră a loviturii de palat, frica de ziua de după, toate aceste chinuri sunt răsplătite cu resurse, dar, în primul rînd trebuie răsplătite cu frică și iubire – cu aplauze și atenție.

Prostia ajută în acest sens. Și în calea spre putere și în procesul exercitării acestei „puteri”, politicianul repetă același discurs iar și iar, la adunări, întîlniri, delegații, presă, emisiuni și chiar în somn. Un politician inteligent are probleme cu disciplina asta discursivă – începe să improvizeze, să se plictisească, are prea mare încredere în propria capacitate de a se descurca și greșește.

În plus, marea majoritate a electoratului nu are timp de neologisme, fraze complicate și cuvinte cu mai mult de trei silabe. Politicienii de succes îndrugă prostii – fraze fără sens – le repetă de un milion de ori cu siguranța imbecilului hotărît și asta le aduce trofeul: Yes, we can; America Great Again; Change we can believe in. Oamenilor le place de ei. Politicianul ales e caricatura ideală a majorității electorale. Reagan, Bush, Bush, Obama, Trump – niște politicieni minunați.

Indiferența, sau mai bine zis obrazul gros ajută politicianul să reziste. Să reziste valurilor de scuipat continuu cu care sunt bombardați de cetățeni. Pentru că e una cînd inamicul tău personal te urăște pe tine concret. E una cînd un om necunoscut te urăște pentru ceea ce reprezinți (culoarea pielii, limba/accentul). Dar e cu totul altceva cînd oameni absolut necunoscuți de urăsc din toate puterile anume concret pe tine. Să duci așa ceva nu-i ușor. La fel cum nu e ușor să dormi bine noapte știind că la ordinul tău mor familii întregi sub bombardamente. Ai nevoie de multă insensibilitate să mănînci tortă și să ordoni bombardarea unei capitale. Dacă un politician pune pe inimă comentariile trolilor, ura concetățenilor sau nefericirea produsă de deciziile lui – el se va strica.

E foarte important pentru un politician să fie fățarnic. El încearcă să mențină echilibrul în vîrful unei piramide mișcătoare. O piramidă de oameni vii se mișscă, se luptă, îl trag de picioare, iar el stă pe ei și nu cade. O vreme. Pe urmă cade, dar altul se va ridica și va dansa pe oameni.

Grupuri diferite de interese luptă pentru aceleași resurse, grupuri care se urăsc între ele vin la el pentru soluții, grupul pe care îl conduce el e în conflict cu grupuri conduse de alții și el merge la negocieri. Dacă un politician nu poate minți oamenii aflați în conflict, dacă nu îi poate duce cu fofîrlica, obosi cu promisiuni – oamenii își vor tăia gîturile. Asta e firea omului – să îi sară țandăra, să își sărute părinții și frații și să meargă să ucidă alți oameni la război. Politicienii care obțin pacea, inevitabil sunt trădătorii propriului neam care abia visa să moară în tranșee cu kalașul în mînă. Lideri politici care „au trădat” poporul și nu i-au permis să moară la război are și Moldova în scurta ei istorie.

Și aici apare cruzimea. Competiția politică e extrem de dură – concurenți sunt mulți, locuri pe podium – puține, uneori doar unul. De cînd a apărut agricultura și oamenii n-au mai putut să fugă de agresor, legea e făcută de cei care bat și ucid selectiv, iar valoarea adăugată e produsă de cei bătuți și uciși. (Trebuie să recunoaștem că agricultura a făcut o lucru minunat pentru evitarea genocidului – agricultorii trebuiau mereu lăsați să trăiască, pentru a produce o nouă roadă la anul – nu prea avea sens să-i ucizi pe toți sau să le iei toată mîncarea).

Și este un anumit sens economic pentru liderul politic să fie deosebit de crud cu oponentul lui – în primul rînd pentru a preveni apariția unor noi pretendenți, în al doilea pentru a disciplina propria haită și în al treilea pentru a fascina „poporul”. Da, în politica modernă nu mai arăți mulțimii capul tăiat al oponentului, îi umilești „imaginea”. Și exercițiile din electorală te ajută în exercitarea puterii – deciziile potrivite deseori înseamnă condamnări la moarte.

Niște bani furați din achiziții, duc la morți pe masa de operații, Un sens giratoriu pus aiurea ucide a doua zi oameni pe trecerea de pietoni. Aproape toate deciziile de politici produc nemulțumiri, nefericiri și chiar scurtări de vieți. Uneori știi acest lucru din timp și inspiri adînc înainte să tai, dar cel mai des afli despre consecințe mai tîrziu, cînd taxa pentru corupție și prostie e achitată aleator cu vieți omenești pe o șosea ce taie un sat în două.

Și e foarte rar cînd aceste cinci calități se găsesc într-un singur om. Cînd asta se întîmplă, aproape inevitabil, societatea îl descoperă, îl ademenește spre putere, îl ridică în sus cu forțele impersonale economice și sociale și îl pune pe tron.

Dar nimeni nu-i ideal. De aceea și politicianul lasă o trăsătură neacoperită – fie devine prea modest, fie începe să se gîndească prea mult la sensul vieții, fie îi apare sovistea și îi aduce insomnii și ezitări, fie devine sincer cu anumite grupuri sau cu sine. Toate aceste slăbiciuni îi sapă în aura de politician și sistemul îl aruncă din piramidă.

Cel mai bun „rus” al tuturor timpurilor a fost votat Stalin, iar cel mai bun „român” – Ștefan cel Mare. Și asta nu e nici bine nici rău. Asta așa e.

 

Opposition 101 (for Harvard graduates)

#localpolitics #boring #sharepost

Dear Harvard Graduate in opposition,

here is a basic rule for opposition politics.

YOU NEVER – repeat what Government says. If Government launches „Prima Casă”, you never criticize Prima Casă. If Government organizes „Eastern Partnership and Current Security Challenges” you DON’T GO there with 3 other people and a banner to protest. If president Dodon makes a stupid statement on facebook – you don’t react. Why? Because you feed their agenda. You share their content. You play on their ground and you look like a weak echo.

YOU ALWAYS – try to push social agenda. If a grenade explodes in center of the capital city you take action and request changes in legislation. If a doctor is beaten by a patient and goes public on hospital corruption – you don’t talk about a recent international education forum nobody cares about – you make a press conference and request from the Government improving the health system.

 

 

In the first scenario the Government acts – you react. They control the agenda, the WHEN things happen, the rabbits in the hat.

In the second you act – and you put the Government in a position to react. You control the agenda, the WHEN things happen, the rabbits in the hat.

 

 

 

 

 

A trăi cu boala

Motanul negru din curtea noastră. Nu pot scrie că-i al meu, că e mîndru. Stă afară lîngă fereastra întredeschisă și absoarbe firele de căldură care se preling din casă. Afară e soare cu dinți. Îl cheamă Barac, nici de la Obama, nici de la Hussein, ci anume ‍de la Barraq. Are pe spinare urme de leșai. E boala de piele cu care lupt de vreo doi ani deja. Pacientul e foarte sensibil. Nu acceptă atingeri, dară-mi-te aplicare de unguent lipicios și urît mirositor. E exclus.

Ultima armă – un spray cu care îl împroșc pe răni în timp ce mănîncă. Sunetul fin al sprayului face toate pisicile din curte (avem 5) să țîșnească speriate care încotro. Ustură. Boala dispare, apoi iar apare, în locuri noi, de obicei în pete mici, fără a afecta blana strălucitoare a motanului. Libertatea de a umbla prin curți și a te bate cu alți motani costă.

Acum e iarnă, leșaiul, din cauza frigoterapiei se retrage singur. Barac, străluce, conform numelui. Imaginea lui pe fereastră, colectînd resturile de căldură ce i le oferă casa, mi-a adus aminte de un concept foarte elaborat pe care l-am învățat în satul bunicilor din Soroca – să trăiești cu boala.

Să trăiești cu boala este o stare de împăcare între om și boala lui, în care nici una din părți nu poate învinge. Fie că e vorba de diabet, de reumatism sau o umflătură ciudată pe spinare; fie că e vorba de o durere cronică la picior, șale sau mînă de origini nediagnosticate, aproape fiecare al doilea om din sat trăia cu o boală.

O parte din ei au ajuns la armistițiu după lupte grele, umblat pe la medici, cheltuieli pe cure și proceduri, fără rezultate decisive. Ei trăiesc cu boala și nu prea au de ales.

Partea a doua, numeroasă și ea, s-a împăcat cu boala fără (mare) luptă. Fie că boala a venit treptat, prin mici amorțeli care au trecut în mici dureri care au trecut în minore dizabilități; fie că ea a venit cînd omul avea alte priorități (da pămîntul cine o să-l prășească?), fie că a a atacat un om cu profundă neîncredere în medicină, în toate aceste și alte cazuri, omul s-a împăcat cu boala din start.

12239985_1132453573431752_3794885983997948501_n

În cazul bunelului era o umflătură mare pe spinare. Toți știam de ea, toți îi spuneam să meargă la medic, umflătura creștea an de an, dar, cum nu încurca la lucru, bunelul nu vedea sensul să piardă o zi sau chiar mai multe ca să și-o scoată. Umflătura ceea a văzut colhozuri, a văzut căderea Uniunii Sovietice, a văzut denominlizarea rublei și deficituri a văzut cum purtătorul ei a căzut dintr-o mîndră și meritată avuție, într-o sărăcie lucie. A trăit mai mult ca mulți din cititorii acestui articol, pînă a devenit vizibilă chiar și prin pulover. A fost scoasă chirurgical la Republican după o mini-revoluție în familie, cu urcat forțat în mașină și ținut o sătpămînă în spital.

Se poate spune că nu există oameni sănătoși. Fiecare din noi duce ceva în corpul lui ce poate fi numit boală – o îndintere de mușchi, niște aritmie, o iritare pe piele, o disfuncție alimentară. Dacă am merge zilnic să facem analize, zilnic am descoperi anumite abateri de la „normal” și nici cei mai aprigi ipohondri nu au atîta panică în ei cîte simptome ale infinitului de boli există și se manifestă în noi. Simți oboseală? Iritare? Ești apatic? Sau plin de energie? Toate pot fi simptome de boală. Așa că e inevitabil să ignorăm zilnic unele simptome și să amînăm vizita la medic. Mai ales că aceasta e atent presărată cu multe emoții negative ca să nu mai avem poftă de ea (rînduri, de ce v-ați adresat așa tîrziu, plăți formale și informale, tratamente scumpe deseori prescrise de dragul procentului, policlinici-închisori reci și sumbre, n-o să continui, avem ce avem pentru că…).

„…deoarece nu avem… știți nu știu ce nu avem… dar era bine să fie, vă spun sincer. Nu s-a pus întrebarea înainte. Cu regret astăzi a apărut această idee, dar era frumos, era bine să fi fost” Nicolae Timofti

Așa că ajungem să trăim cu boala. Mai ales că fix așa boală a avut X sau Y și a umblat la medici a cheltuit o mulțime de bani a făcut operație și ce, l-a ajutat? Nu, nu l-a ajutat? În plus, suntem toți muritori, iar boala asta nu e așa de gravă, ne deranjează un pic, dar încă nu se știe dacă om trata-o să nu prindem complicații, iar medicii noștri, dacă intri pe mîna lor…

Buddha a arătat calea eliberării, omul care trăiește cu boala ne arată calea acceptării. Evident că lumea e plină de suferință, bătrînețe și moarte. Dar cu prima poți să te împaci, a doua e inevitabilă, iar a treia poți chiar să o aștepți cu nerăbdare.

Bunica mea de la Soroca, ca și mulți alți bătrîni din satele Moldovei, după ce și-a epuizat orizonturile de așteptare dătătoare de sens – căsătoria, copiii, căsătoria copiilor, nepoții – a început să se pregătească de moarte. Activ. Să cumpere prosoape și veselă, plapume și băsmăli, să repete mantrele „oare de ce nu mă mai ia odată și odată”, „oare cît o să mă mai țină oare…” și asta la vîrsta de 50-55 de ani deja. E adevărat că ea trăia cu boala fără a avea de ales. Iar aceasta – diabetul – îi lua treptat vederea și trupul, bucată cu bucată, amputare după amputare. Așteptarea morții după epuizarea tuturor ritualurilor merge mînă în mînă cu acceptarea bolii.

Buddha poate și renunță la dorințe pentru a se elibera de cele trei lanțuri, dar moș Vasile le acceptă – și dorințele și lanțurile – pentru că de la un păhărel încă nimeni nu a murit, iar „doctorul nu dă voie” e cel mai bun început de vorbă și ce fel de discuție fără o sută de grame?

Așa că, dragii mei, sănătate, sănătate, că-i mai scumpă decît toate, că restul le-om cumpăra, să fim sănătoși!