Categorie: Politica.md

 

Consecințele retragerii lui Marian Lupu din alegeri

Exercițiul de mai jos nu pretinde la exactitate, dar tendința identificată și concluzia le consider valabile. El ne va ajuta să înțelegem de ce PD a decis să îl retragă pe Marian Lupu și de ce Iurie Leancă (aparent paradoxal, dar, de fapt în aceeași logică) rămîne în cursă.

Deschidem un excel și pornim.

 

Datele de start

În exercițiul nostru simplu vom lucra cu modelarea rezultatelor alegerilor prezidențiale din primul și unicul tur. Vom compara rezultatul ipotetic cu Lupu în ecuație și apoi rezultatul ipotetic fără Lupu în ecuație.

Evident, nu avem de unde să știm care sunt intențiile de vot pentru moment. Sondajele au marjă de eroare și în plus, în aceste ultime zile înainte de scrutin au loc evenimente ce pot influența comportamentul alegătorului semnificativ. De aceea nu voi pretinde aici că fac un pariu pe rezultate. Nu îmi propun să gicesc cît mai exact rezultatele reale ale primului tur. Asta nu e atît de relevant pentru identificarea modificărilor produse de retragerea lui Lupu.

De aceea vom porni de la datele Barometrului Opiniei Publice din octombrie 2016 (link la fișierul PDF) și anume intenția de vot pentru prezidențiale. În noiembrie 2014 BOP-ul a prognozat destul de bine rezultatele finale:

bop14

Iată ce spune BOP-ul acum:

respondenti_decisi

După cum observați, va trebui să facem cîteva manipulări grosolane, ca să putem genera datele inițiale ale problemei.

În primul rînd vom face o asumare nu chiar exactă, că absolut toți votanții lui Andrei Năstase vor merge la alegeri și vir da votul pentru Maia Sandu, așa că vom adăuga Maiei Sandu cele 12,5% (operația 1).

Apoi vom adăuga 1,2% de intenție de vot pentru Ina Popenco, scoasă din cursă, lui Igor Dodon, aici cred că nu apar mari erori de aproximare (operația 2).

În al treilea rînd va trebui să distribuim o parte din cei 6,4% de „altcineva” printre candidații din cursă, pentru că Ana Guțu, Maia Laguta, Valeriu Ghilețchi și Silvia Radu nu însumează 6,4% din opțiunile de vot. Dacă ar fi așa, atunci cel puțin unul din ei ar fi avut un rezultat de peste 6,4/4=1,6, și ar fi apărut mai sus de Ina Popenco și Mihai Ghimpu în opțiunile de vot. Vom distribui 3,2% din acest pool celorlalți candidați (operația 3).

Avem așa un rezultat procentual:

datestart

OK, să presupunem că astea ar fi intențiile de vot procentuale. Ele sunt aici pur teoretice, pentru că sondajul nu ia în calcul votul de peste hotare, nu ia în calcul resursa administrativă și nu ia în calcul eventualele falsificări. Repet – e doar un exercițiu.

Ce înseamnă aceste procente în oameni?

La alegerile parlamentare din 2014 au participat 1,650,000 de alegători. În 2010 la parlamentare au participat 1,733,000. În 2009 – 1,590,000. Noi nu avem alegeri prezidențiale recente să putem evalua gradul de interes al cetățenilor pentru aceste alegeri. Presupunerea mea este că nu vom avea mare entuziasm și participarea va fi modestă. Să presupunem că vor ieși să-și exprime votul 1,600,000 de oameni. Transformăm procentele în voturi:

lupueste

Ce vor face alegătorii democrați?

Este greu de prevăzut exact comportamentul alegătorilor democrați după decizia neașteptată de ieri. Marian Lupu a avut o campanie scumpă, intensă, o campanie locală foarte bine organizată. E greu de crezut că activiștii și membrii PD din teritoriu vor continua cu aceeași rîvnă să promoveze votarea Maiei Sandu, mai ales după etichetarea acestui gest drept „cadou otrăvit” de către ultima. E greu de crezut că primarii dependenți de PD vor îndemna cu aceeași rîvnă cetățenii din localitățile lor să voteze cu PD, știind că acum conducerea partidului nu va mai verifica performanța fiecăruia pe baza rezultatelor din circumscripția lor. Totuși, e una să fii verificat în localitatea ta sau la sectorul tău după cîte voturi sunt pentru Marian Lupu și e cu totul altă situație cînd e vorba de a susține pe Maia Sandu.

De aceea eu presupun că în rîndurile susținătorilor PD reacția cea mai mare va fi de neparticipare la alegeri. Vom evalua scenariul unei neparticipări masive (scenariul A – 95.000 din electoratul PD refuză să meargă la vot) și scenariul B – al pasivității moderate (o treime – 60.000 de simpatizanți PD nu merg la vot).

Ce vor face cei care vor merge la cabine, totuși? O parte din ei vor vota Maia Sandu, probabil, o altă parte, posibil se vor orienta spre Iurie Leancă; dar eu presupun că cei mai mulți, în special în raioanele de nord ale țării vor vota masiv pentru Igor Dodon. Vom presupune aici, destul de optimist, că voturile electoratului PD care va merge la vot se vor împărți egal între Maia Sandu (45%) și Igor Dodon (45%), cu 10% din ele mergînd la Iurie Leancă.

Care este situația în cele două scenarii?

scenariuab

În ambele scenarii rezultatul lui Igor Dodon în primul tur crește cu 5-6%. Asta se datorează a doi factori obiectivi – pasivitatea electoratului PD va duce la micșorarea bazei electorale, respectiv fiecare vot crește în însemnătate. Pasivitatea electorală favorizează liderul din sondaje. Al doilea factor – electoratul PD nu o va susține masiv pe Maia Sandu, după o campanie foarte agresivă contra acesteia.

După retragerea lui Marian Lupu, Igor Dodon a făcut cîțiva mari pași spre victoria din primul tur.

În această logică electorală, este explicabil gestul „neașteptat” al lui Iurie Leancă de a rămîne în alegeri. Cei 3% ai lui Leancă vor vota cu toții pentru Maia Sandu în cazul retragerii. Nu vor sta acasă.

Acum Igor Dodon se gîndește de unde să mai găsească 25-30.000 de alegători să își asigure victoria din primul tur. Dar chiar dacă ia doar 49% în această duminică, liderul PSRM poate conta pe tot electoratul lui Ciubașenco pentru un tur 2 relaxat. O victorie ușor de prevăzut, despre care am scris în august.

O notificare importantă: scenariile de mai sus NU reprezintă o prognoză. Ele doar sunt folosite pentru a arăta cum (a) pasivitatea previzibilă a electoratului PD plus (b) împărțirea lui între cei doi favoriți, modifică rezultatele procentuale ale votului. Care este direcția.

Vom putea face concluzii duminică.

 

P.S. În toiul campaniei prezidențiale, puțini au atras atenția la intenția de vot pentru eventualele parlamentare. Priviți acest tablou. Se întîmplă lucruri importante în politica din Moldova:

Intenția de vot pentru partide

parlamentare

 


.

 

Schimbarea mecanică, nemiloasă, fără speranțe și fără entuziasm

Articolul ce urmează e din seria 50%.

  • Care-s șansele să ieși din casă și să vezi un dinozaur?
  • 50% – sau ai să vezi un dinozaur sau n-ai să vezi.

Uneori, poporul se satură de o anumită clică de la putere. Motivele pot fi multe. Sau clica ceea fură, sau s-a reținut prea mult la treucă, sau nu are nici o soluție pentru problemele reale ale țării, sau pur și simplu nu știe să comunice bine cu oamenii, pot fi multe cauze.

Și fie că vin alegerile, fie că vin revoltele violente, dar poporul decide să schimbe puterea. De obicei poporul – voi îl știți – toți oamenii ceia din troleibuze, piața centrală și de pe cîmpuri, pe care nu-i cunoașteți și mereu vă întrebați oare de unde s-au mai luat și aiștea – iaca ei sunt poporul; poporul are în față două căi.

2016_08_moldovabirds-8080

Prima, extrem de rară, este să înlocuiască puterea de care s-au săturat cu o putere mai bună – cu un lider sau o echipă de oameni de stat cu experiență, plan și viziune pentru țară, necorupți, iubitori de pace, investiții și capabili să convingă oamenii să se lase de deprinderile rele și să îmbrățișeze reforme de modernizare care să le facă țara mai competitivă și mai comodă, iar viața mai lungă, mai plină de bucurii și oportunități. Repet, așa situații sunt extrem de rare.

A doua situație, mult mai frecventă, în care nimerește poporul, este să înlocuiască puterea de care s-a săturat cu o putere și mai proastă – cu niște imbecili înfumurați care se ceartă pentru blana iepurelui, care sunt legați pînă peste gît cu actuala putere sau cu structuri mafiote, care în trecut au la activi delapidări, saune romantice și bătăi în club, niște diletanți după care ambasadorii își fac cruce, iar jurnaliștii străini bat mătănii recunoscători că sunt jurnaliști străini și nu locali. Cunoașteți bine situația. La noi doar schimbări din astea s-au produs. Și nu numai la noi, amintiți-vă de Constantinescu, Sarkozy, Iușcenco sau Ivanișvili.

Mulți tirani cunosc foarte bine repulsia poporului față de asemenea personaje și joacă abil pe acest sentiment pentru a se menține la putere. Foarte bine folosește această situație Lukașenco. Ah, jalnica imagine a liderilor opoziției belaruse… Sau Putin! Opoziția rusă, care din toată intelighenția de valoare pe care o produce matușca poate genera doar Iavlinski, Nemțovi, Berezovși și Navalnîi. Ah, ce opoziție de vis are Putin.

Asta e micul secret al tiranilor – ei știu să pară mai albi și mai pufoși decît opoziția. Și e ușor să pară astfel – de partea lor e bugetul, funcțiile în instituții, acțiunile cu impact asupra cetățenilor, presa, aura diplomației internaționale și trecutul plin de fapte.

Opoziția nu are buget, nu are armată de funcționari, nu poate schimba încă viața cetățenilor și nici nu au aura ceea a omului de la putere, aura sacralității. Uneori opoziția nu are nici măcar costum și cravată, scrie cu greșeli gramaticale și (aracan și vai de mine!) se bălbîie și tremură în fața camerelor de filmat.

De asta e foarte ușor pentru tiranii șmecheri să dezbine și să defăimeze opoziția. Să o facă să pară preocupată de nimicuri, certăreață, coruptă și lipsită de prestigiu.

Popoarele șmechere înțeleg foarte bine în subconștientul colectiv momentul cînd cei vechi trebuie pur și simplu luați și aruncați la gunoi. Și în locul lor de pus pe oricine. Chiar și pe Iohannis. Chiar și pe Poroșenco. Chiar și pe Băsescu. Chiar și pe Voronin, cel din 2001.

Da, la început ei sunt țărănoși, ciudați și preocupați de nimicuri. Da, ei par neserioși, îngîmfați și incapabili să conducă o țară. (Of Voronin la ORT în 2001, țineți minte? Da pe dna Ostapciuc?!) Dar însăși schimbarea lor deja produce o măturare și revigorare a sistemului. Schemele vechi se modifică, lupta dintre noile grupulețe creează breșe, iar competiția generează noi idei și noi posibilități de reformare.

Și chiar dacă se adeverește că noua putere e cu mult-mult mai rea decît cea precedentă, fiind venită recent la putere, ea poate fi schimbată și influențată mult mai ușor decît cea veche.

De asta poporul șmecher știe foarte bine sensul „schimbării politicienilor din motive de igienă”. Politicienii sunt ca apa de la flori – dacă nu îi schimbi des – se bîhlesc. Asta e natura puterii – toți liderii, chiar și cei luminați, cu timpul ajung să se corupă, să abuzeze, să se creadă mari semi-zei. Prietenii lui Mandela pot să vă confirme.

Realitatea e că politicienii expiră. Ca niște produse pe rafturi.

Acestea sunt cele două situații tipice în care nimerește un popor obosit de mîrlanii de la putere. În prima situație poporul schimbă mîrlanii pe niște oameni de stat; în a doua, poporul schimbă mîrlanii pe alți mîrlani. Pentru că poporul are nevoie de apă proaspătă. Dar și oamenii de la putere au nevoie de o aterizare. De o oglindă în care să vadă că regele e gol și e timpul să se ocupe cu grădinăritul, publicarea memoriilor și creșterea nepoților. E mai sănătos pentru ambele tabere.

 

Iarna la care nimeni nu se așteaptă

 

„Никогда такого не было, и вот опять”

12654390_1174119702598472_3279507057150869024_n

După cum decurg lucrurile, la alegerile prezidențiale va cîștiga Igor Dodon. Ușor. Contracandidații lui sunt mai morți ca Lenin. Chiar dacă undeva în clădirile din Chișinău trupurile lor palide există și chiar se mișcă, ei produc mai puține știri ca Valerian Mînzat.

Nimeni nu se așteaptă la asta, desigur. La victoria inevitabilă, neașteptată a lui Dodon. Toți știu că ea se apropie, dar lumea preferă să nu se gîndească la asta. Ca la factura pe căldură.

Lumea acum e preocupată de analiza inexistenței Republicii Moldova. Cum anume nu există, cum anume nu e independentă, cum anume e vinovată și cum anume trebuie părăsită. În sensul că dacă de trîntit ușa plecînd, parcă trădează o frustrare, de plecat încetișor fără gălăgie parcă e o recunoaștere a propriei nimicnicii, mai în scurt trebuie de gîndit la asta. Și chiar cei care demult au plecat se întorc cu gîndurile lor iar și iar în spațiul informațional să trîntească ușa. Așa un paradox – părăsești Moldova o singură dată, dar trîntești ușa cu fiecare ocazie.

Între aceste plecări imaginate și trîntituri de ușă, politicienii cu rating vor să producă entuziasm. Or, entuziasmul necesită un punct de sprijin. Un sol. Un punct de pornire. Iar Republica Moldova, care iarăși trece prin faza iluzorie, nu permite să te împingi de ea. Piciorul se cufundă într-o mîzgă de frustrare și nu se oprește. Așa că entuziasmul generat aleatoriu, din inerție, printre puținii entuziaști, nu se anină de nimic și umblă încolo-ncoace dispersat, înmulțind confuzia. În jur parcă e foarte multă nedreptate, dar oamenii, cumva, rabdă. Destul de contraintuitiv. (Șozafignea?!) Politicienii de opoziție sunt foarte încurcați. Potențialul cinetic e enorm, dar obiectul e în echilibru. Mulțimea se uită în altă parte, Moldova nu-i privește, „tot asta” nu are nici o legătură cu mine, eu nu sunt aici, eu sunt în altă parte, se gîndește obiectul în echilibru.

(Despre ce îndrugi tu aici, Ion Grosu, că nu se leagă nimic, dar parcă înțeleg ce vrei să spui?)

Exact.

Despre ce e această postare? Ca de obicei, despre mine. Și apoi despre cum văd eu cititorul și chinurile lui. Despre energiile lipsite de conținut ale forțelor revoluționare. Asta cînd ți-i ciudă tare, dar cuvinte n-ai. Nunta din cer e una simbolică. Soarele și luna nu se văd, la alegeri vor participa ambii. Unul, obsedat de imaginea din oglindă, alta, paralizată de propria umbră.

Vi-l imaginați pe Philippides alegînd 42 de kilometri pentru a exclama în fața atenienilor alarmați: „Trei ore patruzeci și trei de minute” și apoi să moară fără a transmite nici un mesaj? Eu mi-l imaginez ușor. Opoziția moldovenească aleargă binișor maratonul, dar nu are nici un mesaj. Moldovenii s-au adunat la marginea Atenei și așteaptă cu sufletul la gură, dar mesagerul se gîndește doar la timp. Se uită la ceas. Face un selfi pe fonul ceasului. Ajunge la finiș. Și moare plin de sine, dar deșert de conținut. Așa niște alegeri.

Moldova era foarte reală acum 4-5 ani. Oamenii chiar cîntau despre pașapoartele albastre, se făceau drumuri, se instalau steaguri mari, se găseau bani pentru simboluri. Lumea părea să se prăbușească în direcția corectă.

După care mîna moscovei a șters toate aceste eforturi cu un șumuiag de dolari furați, arătîndu-ne cum se face salamul.

Ne-a apucat greața, un demotivator universal. Această poveste nu este despre mine, mi-am spus. Am încetat să scriu, m-am retras din spațiul public. Am devenit observator detașat. Am încetat să comunic. M-am înstrăinat. (La urma urmei pentru cine acest efort. Pentru voi?! Nu merită.)

Sauron se apropie de Moldova cu pași rapizi. Suntem conștienți că acest teritoriu rupt în 1812, în fiecare perioadă istorică a rezonat cu spațiul tartar. Ne-am unit, despărțit, indepentizat și am fost ocupați (foarte ocupați) în același timp și în același fel ca alte teritorii din stepa sarmaților. Avem mai multe trăiri comune cu Lituania sau Georgia, decît cu Italia sau Grecia, cu toate că distanța geografică și legătura culturală e în favoarea ultimelor.

Aceste sincronizări ciudate, la fel ca și confirmările prorocirilor lui Usatîi, sunt simțite și recunoscute de moldoveni. Donbasul și Crimeea creează un ecou mai puternic decît orice s-ar întîmpla la Iași sau București. Suntem conectați, legați și dezlegarea nu se produce. Iluzia dezlegării nu creează iluzia că se produce.

Ucrainenii și-au descoperit calitatea iluzorie a țării lor mari pe hartă, odată cu rușinea pierderii flotei din Crimeea. Ofițerii pur și simplu schimbau steagul. Jurămîntul. Țara. Și Crimeea. Pe noi ne-a costat mai ieftin – un miliard? – dar efectul e același. Ceea pe ce puteai păși ieri, azi deja e nisip mișcător.

Victoria lui Dodon va avea un efect dublu. Pe de o parte va genera din nou o sursă de realitate Moldovei, pentru că ceea ce doare e real. Știm din copilărie. Și o să ne doară. Pe unii. Chiar dacă vom spune ha ha ha. Va fi un prilej să găsești forțe să te implici? Să te legi din nou de iluzie. Să spui – trebuie de luptat. Această piatră legată de gîtul meu este inima mea.

Unii din noi vor mai trînti o dată ușa. Indiferent, dacă au plecat demult în Canade sau dacă abia acum pleacă sau dacă nu au plecat cu corpul, dar trîntesc și ei ușa în nasul Republicii Moldova, amenințînd marea că-i va opri valurile.

Winter is coming.

O siriizare a Moldovei va pune în altă perspectivă acești 25 de ani. Brusc ei vor deveni „epocă de aur”, „perioadă interbelică” și sursă de amintiri fericite.

  • Îți aduci aminte cînd încă exista Orheiul Vechi? Sau cînd puteai urca în mașină și pleca la Etulia. Sau cînd Chișinăul exista? Cînd prietenul X încă era viu?

Cît iubim, aflăm cînd pierdem.

Moldova are viitor, zice unicul candidat activ la funcția de președinte. El tot are viitor. Toți avem viitor, desigur. Asta e tot ce avem.

 

Declarația publică a domnului Alexandru

IMG_2571

În continuarea rubricii interviuri sincere, în care oamenii spun adevărul, chiar dacă, de fapt, nimeni nu-i întreabă; sunt nevoit să public aici declarația publică a domnului Alexandru, liderul agricultorilor mari din Moldova:

 

Stimați concetățeni,

În primul rînd, Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcînd.
Și mai apoi așa:

 

În acest an, slavă Domnului, avem parte de un regim foarte bun de precipitații. Iarna a fost zăpadă, primăvara plouă o dată la zece zile ca ceasul, înghețuri au fost mult mai puține ca în anii precedenți. Nu mă voi ascunde după degete și voi spune deschis – e un an agricol tare bun, tifu snușidiochi.

 

Noi, barosanii din agricultură, care an de an cerșim de la ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova bani, am decis următorul lucru.

 

Dat fiind că în ultimii 6 ani am absorbit miliarde de lei în subvenții de la bugetul de stat, format din banii voștri. Dat fiind că în ultimii ani, voi, cetățenii Republicii Moldova, chiar dacă nimeni nu v-a întrebat, ați achitat prețuri mai mari la mai multe produse agricole, pentru a proteja producătorul autohton (german, american și georgian) de importurile ieftine din Ucraina, Belarus și alte țări. Dat fiind că prin schemele noastre de import/export ne-am eschivat de la achitarea impozitelor, aruncînd povara fiscală pe alte ramuri ale economiei, în special pe consum, deci pe remitențe, deci pe alungarea oamenilor din Moldova, noi vrem să vă anunțăm:

 

Dacă acest an agricol va rămîne așa de ideal cum a început, noi agricultorii mari din Moldova:

1. Vom crea din supraprofiturile noastre un fond social privat care va livra produse agricole la 300.000 de familii sărace din Moldova.

2. Vom solicita Guvernului să utilizeze banii planificați pe subvenționare pentru proiecte sociale în zonele rurale – grădinițe, școli, drumuri.

3. Ne asumăm în acest an să nu achiziționăm nici un Jeep, ci să investim toate profiturile în tehnică agricolă de performanță, ca în anii viitori să depindem mai puțin de Bojîca și mai mult de noi.

 

Și facem asta, dragi concetățeni, pentru că ne-a pălit rușinea de-amu să stăm ca niște cerșetori în fața Guvernului și să cerem milă furată de la celelalte ramuri ale economiei și de la moldovenii care lucrează peste hotare. Și facem asta, dragi concetățeni, ca să avem dreptul și obrazul ca în anii cu adevărat dezastruoși pentru agricultură care (să nu deie Dumnezău) or să vină să putem cere ajutor de la stat fără a îngheța apele de rușine.

Așa să ne ajute Dumnezeu și să ne dea înțelepciune și putere să ne descurcăm singuri și să îi ajutăm și pe cei din jur cu valoarea pe care o creăm.

 

 

P.S. Această declarație sinceră nu a avut loc, la fel cum nu au avut loc nici

Interviul sincer cu domnu Dorin (despre tineri)

Interviul sincer cu domnu Vlad 

 

Dacă a intra domnu Alexandru sau alt agricultor cu Jeepul pe acest blog, mă închin pînă la pămînt în fața hărniciei lor și le recomand să afle de ce în Sahara niciodată nu e secetă.

 

P.P.S. Anul agricol desigur că nu e ideal. Înghețurile au afectat la sud livezile de piersic, la nord mărul și sfecla de zahăr. Așa că trebuie numaidecît de ajutat agricultorii… Și noi deja o facem. Guvernul a decis să plătim mai scump pentru lapte și carne pentru a proteja producătorul autohton. Asta-i situația, trebuie de ajutat.

 

Funcțiile microcandidaților

Alegerile prezidențiale născute, prin cezariană, de Curtea Constituțională vor fi pline de microcandidați. Ei sunt politicieni ce au cîteva sute de voturi, dar fonduri și sprijin de la partidele mari și alte părți interesate în anumite viitoruri pentru Republica Moldova. Îi cunoașteți. Sunt politicienii ratați, dar veșnici, care nu renunță la 0,05% din electoratul lor decenii după decenii.

De ce ar irosi cineva resurse pe politicieni care au mai multe degete decît alegători? Pentru furtul voturilor? Nu doar.

O să explic pe îndelete:

 

iongrosumoldova-1000175

1. Ei creează spam

La fel ca postacii puterii, rolul microcandidaților nu este să genereze conținut, ci, mai ales să-l acopere cu un strat gros de aberații. Pentru că apar în dezbateri și emisiuni și au timpi de reclamă la fel de mult ca politicienii reali, prezența microcandidaților ucide dezbaterea politică.

 

2. Ridiculizează candidații reali

Un politician serios pus în dezbatere vizavi de microcandidat, din start pierde din imagine. Incontrolabil, percepția publică egalează dimesiunile celor doi, ca Patul lui Procust.

 

3. Permit crearea fonului pentru sponsor

De obicei sponsorii microcandidaților sunt pe partea opusă a laturilor politice. Partidele de dreapta încurajează outsiderii de stînga să participe și invers. Mai ales invers. Metodele de creare a fonului sunt multiple. Un exemplu – validarea agendei electorale anunțate de sponsor. Chiar și combaterea vehementă îi dă valoare:

 

De exemplu un politician de stînga decide să pluseze în agenda electorală (setul de teme care se dezbat cel mai des în alegeri) tema transnistreană. Și produce un plan de soluționare prin autonomie lărgită. Candidații mari de dreapta vor ignora această temă, pentru că înțeleg că e o capcană și continuarea dialogului doar produce puncte pentru autorul planului. Și se găsește un microcandidat de extremă care organizează o conferință de presă și declară ceva scandalos, care la sigur va fi preluat, de exemplu: „Mai bine Moldova ar cumpăra 5 bombardiere decît să dea Tiraspolului autonomie”. Autorul planului iese cu replică. Pe fonul tăcerii celorlalți candidați, microcandidatul a creat opinia „de dreapta”. Candidații reali de pe dreapta sunt prinși în ofside – ei evident nu pot apăra declarația microcandidatului, dar nici nu mai pot ataca planul inițial, care acum pare pașnic și rațional. Și brusc toată societatea dezbate această temă.

 

4. Fură capitalul uman

Orice campanie electorală înseamnă oameni implicați, fie pe bani, fie voluntar ca activiști în toată țara. Numărul oamenilor capabili să convingă, să motiveze și să adune voturi e limitat. Microcandidații, chiar dacă nu sunt principali poli pentru astfel de oameni, oricum distrag o parte din talentele disponibile pe domeniul lor. Sunt partide în Moldova care nu acumulează mai mult de 1%, dar în campania electorală, în unul sau două raioane au cea mai bună echipă locală.

 

5. Sunt folosiți în operațiuni speciale

Mai ales în aruncarea compromatului. Cînd sunt 3-4 candidați importanți în cursă, ei nu vor arăta bine aruncînd direct cu zoaie în oponenți. Pentru asta e inventat „microcandidatul plin de zoi”. În mod ideal acesta e un fost membru a echipei, care scoate rufele murdare din bucătările foștilor colegi în momentele cele mai vulnerabile.

 

6. Creează „valuri”

Datorită accesului disproporționat la resursele mediatice, microcandidații pot crea efect de val, cînd sunt folosiți în grup. Unul după altul, la același interval, în ultimele săptămîni de campanie, aceștia se vor retrage în favoarea cuiva. Chiar dacă în sumă microcandidații reprezintă mai puțin de 2% din cetățeni, ei pot astfel crea iluzia unei mișcări de masă într-o direcție sau alta.

 

De ce ar accepta o persoană publică un astfel de rol înjositor?

Microcandidații pot „împușca”. Din droaia de pitici politici, discursul aberant al unuia din ei poate părea electoratului foarte atractiv și microcandidatul crește ca pe drojdii, devenind o problemă națională. Această șansă mică oferă adesea pretext pentru oameni raționali să accepte rolul de microcandidat în favoarea cuiva. Poate o să împușc? Poate lumea va înțelege? Poate voi reuși prin suport popular să mă eliberez de sponsor?

 

Va ploua cu microcandidați

La alegerile prezidențiale ce vin meteorologii anunță averse cu microcandidați. Mai ales pro-europeni, mai ales anti-plahotniuc, mai ales reformatori. Va fi așa o vînătoare de oameni cu legende potrivite, încît vor candida chiar și unii șefi de asociații de bloc (pro-europeni). În cazul reușitei acestei tactici, e posibil scenariul horror al turului doi Voronin vs. Dodon.

(exemplu teoretic:

Dodon 20%

Voronin 15%

Maia Sandu 12%

Andrei Năstase 10%

Ilian Cașu 8%

Marian Lupu 8%

Iurie Leancă 5%

Mihai Ghimpu 4%

Microcandidați: restul)

 

Cu cine ați vota? 🙂