Categorie: Politica.md

 

Sondajul, Tănase şi duşmanii poporului

If you want a picture of the future, imagine a boot stamping on a human face–for ever. And remember that it is for ever. The face will always be there to be stamped upon. The heretic, the enemy of society, will always be there, so that he can be defeated and humiliated over again.

George Orwell 

Proaspătul sondaj IMAS, venit de sărbători, a picat ca un cadou pentru Marian Lupu de la Moş Crăciun. Liderul PD a păpat bine tot anul şi a fost răsplătit. E din nou în top, partidul lui a crescut de la 10,2% (în ultimul sondaj IMAS-INC, din septembrie) pînă la 11,9%  la intenția de vot. Și asta pe un fundal dezastruos pentru celelalte partide din alianță.

Din septembrie pînă acum electoratul PL pur și simplu s-a topit. De la 9,4% liberalii cad la 6,6%. Dacă e să cauți ce greșeli au făcut liberalii în acest răstimp va fi foarte greu. Să pierzi o treime din electorat nitam-nisam în fața Crăciunului e trist de tot. Noroc că Mihai Ghimpu știe mai multe decît noi și va chefui liniștit de revelion.

PLDM a pierdut și el o treime din alegători – de la 22,6% în septembrie la 16,8%. Unde au mers aceste voturi? Au pierdut suporterii liberalilor și liberal-democraților încrederea în partidele lor și au devenit indeciși? Nu, numărul indecișilor rămîne același. Dacă e să credem sondajului, liberalii și liberal-democrații au migrat la comuniști.

Iac-așa, dragii mei. Fiecare al treilea moldovean care vota în septembrie cu Ghimpu și Chirtoacă a decis că va vota pentru Voronin. Fiecare al treilea susținător al lui Filat s-a dus la comuniști. Trist să vezi asemenea sondaje.

Dar și mai trist e să vezi oameni cărunți semănînd vînt cu minciuna. În stil triumfalist, ziarul lui Vladimir Tănase — Timpul — titrează: Ruşii din RM nu doresc ca nepoţii sau copiii lor să trăiască în această ţară. Pentru a argumenta ei folosesc datele aceluiași sondaj:

De ce titlul Timpului este o minciună?

1. Pentru că 52% din ruși au răspuns cu siguranță da sau mai degrabă că da la această întrebare. Deci, majoritatea ar dori ca copiii (cacofonia nu-mi aparține) și nepoții lor să rămînă în Moldova.

2. Pentru că mai mulți ruși au răspuns cu siguranță da decît cu siguranță nu.

3. Pentru că la răspunsurile — cu siguranță nu mai degrabă că nu — categoria rușii, procentual cedează categoriilor Mediu de rezidență municipiu,  Educație studii superioare, Vîrstă 18-29 de ani.

Timpul a văzut ce a vrut. Și a vrut să vadă problema în ruși. Și ce e mai trist — în spiritul de cadou de Crăciun, în care a picat acest sondaj, mă tem că rezultatele au fost forțate intenționat. Prea mare diferența de atitudini dintre ruși și ucraineni, care în toate celelalte sondaje se comportă identic.

La absolut toate categoriile de respondenți răspunsurile mai degrabă că nu sunt mai numeroase decît cu siguranță nu. Cu o singură excepție — rușii. Atît de mult s-au străduit coincidențele să radicalizeze răspunsurile acestora, încît, surprinzător, rușii sunt campionii răspunsurilor mai degrabă nu. Doar 4,2%.

Mă rog. A vrut omul un cadou de Crăciun. A vrut să plece rușii din țară. Cum să dezamăgești ochii lui blînzi? De ce să nu-i produci o mică plăcere în excel? De ce să nu-i ascunzi sub brad o mică și perversă bucurie?

Comentariile la Timpul apar numai după avizarea de către moderator. Şi ele nu au întîrziat să apară:

 

Reforma.md

Imaginaţi-vă că o uzină produce aspiratoare care nu funcţionează. Se adună inginerii şi decid să modifice… instrucţia. Aceleaşi aspiratoare nefuncţionale sunt puse în cutii cu instrucţii nou-nouţe. Instrucţii aproape la fel de bune ca la aspiratoarele Phillips sau LG. Sau poate chiar mai bune.

Reformele din Moldova se fac, în majoritatea cazurilor după acelaşi scenariu. Sistemul justiţiei nu funcţionează? Schimbăm legea. Şi nu contează că sistemul nu a funcţionat niciodată conform legilor actuale. Pentru că judecătorii sunt corupţi şi amînă de 10 ori pronunţarea hotărîrilor pentru a reproşa părţilor că ei ce, au lucrat degeaba. Pentru că procuratura îndeplineşte comenzi politice şi lasă neexaminate mii de dosare. El nu funcţionează pentru că ascultă de legi nescrise şi legile nescrise trebuiesc schimbate.

Aspiratoarele, nu instrucţiile.

Cum se schimbă legile nescrise? Prin putere interioară.

 

Despre putere interioară şi putere formală

Sunt oameni care cred orbeşte în semafor. Dacă e verde pentru pietoni, ei traversează fără a privi în părţi. Dacă mor loviţi de un camion în viteză, ultimul lor gînd este că au avut dreptate. Sigur că şoferul e vinovat, sigur că va plăti pentru asta, dar pe omul mort nimic nu-l mai încălzeşte.

Semaforul este o convenţie şi la fel o convenţie este puterea formală. Există preşedinţi şi prim-miniştri pe care nu îi ascultă nimeni şi există funcţionăraşi care dirijează sectoare întregi ale economiei. Dacă regina a pus pe umărul tău sabia şi te-a făcut cavaler, încă nu înseamnă că întors în satul tău nu vei primi un pumn în bot de la Jora Cardan.

Voronin a avut opt ani puterea reală. El schimba rutele microbuzelor în Chişinău, dădea drumul la apa din Valea Morilor şi repara mănăstiri, cu toate că în funcţia formală de preşedinte nu avea astfel de atribuţii. Cu toată bravada europeană a lui Chirtoacă, el nu s-a îndurat să întoarcă microbuzele pe Puşkin, unde sunt staţii şi le-a lăsat să circule pe Eminescu, cum a dorit Voronin.

Voronin a deformat regulile interne prin care funcţionează justiţia şi ea continuă să funcţioneze astfel, chiar dacă figura omului care dă un sunet a devenit impersonală şi comercială.

 

Despre factura finală

Mi se va reproşa că această discrepanţă se observă doar în democraţiile betegi, ca Moldova, în care instituţiile nu funcţionează. Parţial e adevărat. Şi intuim  că ajungerea impotenţilor în posturi de vîrf este o eroare de selecţie.

Fie că plebea alege după criterii iraţionale, fie că şefii se înconjoară de oameni insipizi care să nu le creeze concurenţă nedorită, piramida valorilor şchioapătă. Dar, dragii mei orgolioşi impotenţi, factura finală nu poate fi evitată. Ce este factura finală?

Hai să ne imaginăm un lanţ scurt de cauzalităţi. Să vorbim un pic despre iertare. Moldovenii sunt iertători. Şi văd iertarea ca un lucru bun. Ca un bine.

Un poliţist opreşte un automobil care goneşte prin localitate. Şoferul se lamentează, explică, propune să se ajungă la o înţelegere. Poliţistul îl iartă. Cu o recompensă desigur. Povestea parcă s-a epuizat. Cel puţin pentru cei doi. Riscul pe drumuri însă creşte. Şi factura finală o achită oamenii care mor în accidente.

La fel şi studentul care cerşeşte o notă de cinci. El a lipsit de la majoritatea orelor, habar nu are despre obiectul de studiu, dar profesorul îl iartă. Mai devreme decanul a văzut că planul de studii pregătit de profesor este slab şi negîndit, dar l-a iertat. Decanul conduce o facultate care produce imbecili, dar rectorul îl iartă. Rectorul conduce universitatea ca un SRL, dar ministerul îl iartă. Un lanţ mare şi scîrnav de iertare spînzură Moldova.

Cîte plîngeri la poliţie ai scris pe şoferii de microbuz sau taxi care încalcă regulile? De cîte ori ai sunat la anticorupţie cînd ai cunoscut profesori care acceptă mită?

Factura finală este inevitabilă. Iertarea este o amînare a răului. Pedepseşti următorii pasageri, studenţi, pacienţi. Cu fiecare şofer iertat poliţistul îşi adaugă în cîrcă un fragment de pieton călcat.  Cu fiecare prieten din copilărie sau neam lăsat să se bucure de o autorizaţie emisă ilegal sau de un tender fictiv, primarul contribuie la sărăcia şi urîţenia din jur.

 

Mentalitatea şi centura neagră

Mentalitatea. Cuvîntul de servici. Asta e mentalitatea şi ea trebuie, dar nu poate, fi schibată. Aşa sunt moldovenii. Nu? Ce să-i faci? Oameni să fim, lucrurile s-or aranja.

Pentru mine lumina de la capătul tunelului a apărut odată cu povestea centurii de siguranţă. Timp de 15 ani moldovenii au ignorat centura de siguranţă. Eu ţin minte acum cîţiva ani cum intram în taxi, îmi puneam centura şi auzeam replica: „Da ce te temi? Eu sunt şofer bun…” Eu chiar am ajuns să am o scuză. Că am trăit în străinătate şi am aşa reflex. O colegă britanică a ajuns să fie cunoscută şi urîtă de toate serviciile de taxi din Chişinău pentru că refuza să urce în automobile fără centură de siguranţă pe bancheta din spate.

Asta era mentalitatea. Aşa erau moldovenii.

Moldovenii însă s-au schimbat. Acum taxiştii mă roagă să-mi pun centura. Toţi o poartă. Această schimbare s-a făcut prin amendarea consecventă timp de cîteva luni a şoferilor. Pe drumuri, nu pe hîrtie. Ca să vezi, şi moldovenii sunt oameni. Şi ei pot fi dresaţi…

P. S. Ce are asta cu reforma justiţiei? Cel care va reforma justiţia va avea o privire de om putrnic. O privire care le va aduce aminte judecătorilor de Jora Cardan. Şi reforma va avea loc în judecătorii, nicidecum în Parlament. În trei luni.

 

Două lecţii de integrare euro-asiatică

Sunt politicieni în Moldova care visează cu ochii deschişi şi mintea întunecată la integrarea în Uniunea Euroasiatică. Pe lîngă faptul că această uniune nu există, mai sunt cîteva semnale care ar trebui să le calmeze spiritele. În acest text se face o clară diferenţă între Kremlin şi Rusia. Pentru că puterea în Rusia discerne clar între interesele de grup şi interesele Rusiei.

Lecţia Smirnov

Felul în care Kremlinul se comportă în ultimile luni cu Igor Smirnov arată că nici cei mai docili lingăi ai lui nu sunt scutiţi de umiliri şi persecuţii ce ignoră orice bun simţ. Departe de mine lacrimile de jale pentru criminalul din Tiraspol. Dar suferinţele lui şi ale copiilor săi create la comanda Kremlinului sunt un model penibil de înălţare a razborcii şi paneatiilor la nivel de politică externă.

Un astfel de gopnik cu misiune la Chişinău, tovarăşul Kuzmin i-a adus lui Smirnov firmanul de la Putin: „În Transnistria s-au operat modificări la constituţie prin care conducătorul regiunii care se află în acest post de 20 de ani a primit dreptul să pretindă la această funcţie încă pentru două mandate. În conformitate cu standardele democratice (lol) este un termen lung”, a precizat ambasadorul Kuzmin.

Campionii moldoveni ai integrării euroasiatice vor trebui să preia eticheta businessmanilor din Moscova. Orice om de afaceri rus la costum poartă cravată, ceas, pantofi scumpi, paşaportul şi un bilet cu dată deschisă la Londra.

 

eLecţia

Ramzan Kadîrov - visul politicienilor euroasiatici din Moldova. Putere absolută într-o gubernie subvenţionată de gazul rusesc.

O altă lecţie de integrare euroasiatică a venit de la alegerile din Duma de Stat din Rusia. În stil sfînt sovietic maşina de vot a ignorat drepturile cetăţenilor şi a readus pe ecrane rezultate de 99,9% pentru un partid. Ciocolate pentru tinerii alegători ziua, coşul de gunoi pentru voturile lor noaptea, după închiderea secţiilor de votare.

Care sunt valorile pe care ni le poate oferi societatea rusă în acest moment? Ce avem de învăţat de la ruşi ca să trăim mai bine?

Unicul lucru care consolează este că puterea de la Kremlin, în virtutea corupţiei totale tinde să-şi dea cu stîngul în dreptul în fiecare proiect (neapărat) grandios de care se apucă. Şi dacă le reuşeşte ceva, atunci cu cheltuieli colosale şi efect temporar, cum e cazul Transnistriei sau a Ceceniei.

Gopnicii de la Kremlin nu vor ceda puterea. Pentru coloniile de resurse populaţia băştinaşă e mai mult o piedică, decît sensul exercitării puterii. Cetăţenii care se doresc piedici în faţa cortegiilor feudalilor locali vor vota Uniunea Euroasiatică. O entitate care nu există. O scuză pentru spălare de bani şi de creieri.

 

Offline cu Dorin Chirtoacă #2 (versiunea completă)

Ieri am fost la un offline cu primarul Dorin Chirtoacă și am vorbit trei ore cu el. Au participat vreo 15 bloggeri, care s-au mai rărit cu timpul, astfel încît discuția a avut puține intervenții de pe alte planete, cum se întîmplă des în grupuri mari. Dorin Chirtoacă a fost mult mai concentrat decît la offline-ul precedent, preelectoral. Am vorbit vreo 2 ore doar despre problemele orașului, lăsînd pentru ultima oră viziunile politice și poveștile cu zmei din alianță. Iată o sinteză scurtă a răspunsurilor primite:

 

Despre cum arată Chișinăul

Clădirile istorice: Dorin Chirtoacă  a scăpat o formulare care m-a întristat: Multe din monumentele de importanță locală sunt clădiri fără de care Chișinăul nu ar pierde mult. Lista cu monumente e prea permisivă și ea ar putea fi revizuită. În același timp el spune că s-a făcut o singură demolare în ultimul timp – casa de la colțul Bănulescu-Bodoni cu Columna. Despre clădirea de la colțul Bodoni/Kogâlniceanu? Îl deranjează doar culoarea aleasă de proprietari.

Primarul ar dori să aibă fonduri pentru reparații și renovări, dar bugetul nu-i ajunge. În 2007 primăria avea un buget de 2 miliarde de lei și o datorie istorică de 800 de milioane. Cum numai a dat datoria, comuniștii i-au redus bugetul la 1,5 miliarde. Nici în 2011 nu s-a ajuns la nivelul inițial, bugetul fiind de 1,9 miliarde. Distrugerea monumentelor o vede ca un sindrom al societăţii sărace – oamenii sunt în goană după metri pătraţi în centru.

Gherete și anexe: Primăria nu are pîrghii pentru a demola gheretele și anexele. Primăria nu are funcții de coerciție și nu poate pedepsi pe cei care încalcă legea. Unica instituție abilitată să forțeze demolări este Inspecția de Stat în Construcții, cu care colaborarea merge extrem de greoi. Cu toate acestea chiar ieri Chirtoacă participase la demolarea unei anexe, iar ceva mai devreme a evacuat ilegal 2 chioșcuri. El ar prefera ca între momentul în care e luată decizia Inspecției și demolare să fie foarte puțin timp, pentru că, de obicei, proprietarii reușesc să conteste în judecată decizia și să iasă cu hotărîre judecătorească favorabilă.

Trei exemple: Un oarecare Grivenco a construit ilegal sau și-a extins magazinul din contul terenului municipal, nu mai țin minte (eu nu țin minte, Chirtoacă ține). În fața judecății juristului primăriei i s-a organizat un spectacol. O femeie isterică l-a acostat și a început să strige că acesta i-a furat portmoneul. Polițistul de sector care, wow, era alături, l-a reținut pe jurist pentru clarificări pe 2 ore. Între timp judecătorul a consemnat lipsa părții și i-a dat dreptate lui Grivenco.

Alt judecător a dat dreptate unui cetățean care a construit ilegal, în baza unor xerocopii falsificate. În alt caz judecătorul a consemnat ilegalitatea produsă, dar nu a dispus nimic, dat fiind că termenul de prescripție de 3 luni (???) expirase. Întrebat de ce nu face publice aceste abuzuri, primarul a spus că ele se fac publice. Magazinul Nostalgie a reuşit obţinerea anulării hotărîrii Primăriei de către judecată în 24 de ore.  Procuratura aşa şi nu a aflat cine construieşte ilegal în Valea Farmecelor. Eu nu găsesc însă nici un comunicat de presă la tema asta pe site-ul primăriei.

Viziuni şi vise: Primarul este de-acord că centrul este aglomerat şi că business-centrele trebuiesc construite în altă parte. De ce se construiesc? Nu se construiesc. Da Skytower? El era deja. Da extensia Sun City? Autorizaţia a fost dată mai demult. Da clădirea de pe locul poştei demolate nu trebuia să fie un business-centru? Da, dar aţi văzut şi voi care a fost situaţia, noi am dat autorizaţie doar pentru demolarea anexei, ei au distrus tot, cu decizia Ministerului Culturii. Eu singur i-am întrebat pe ei – măi fraţilor, voi construiţi da vă gîndiţi că nu aveţi locuri de parcare şi căi de acces?

În termen de 5-10 ani el vrea transformarea Chişinăului dintr-un oraş mediu, într-un oraş important. Nu exclude nici crearea unei reţele de trenuri rapide care ar începe de la linia Aeroport-Centru, dar asta rămîne la nivel de vis cu bugetul actual. Piaţa Centrală va fi evacuată? Nu degrabă. Dar de Autogară o să ne apucăm imediat ce avem un consiliu funcţional. Vor fi create 5 gări în zonele limitrofe (Cea de Sud deja există, alte 4 la capătul Botanicii, lîngă Metro Poşta Veche, pe str. Vadul-lui-Vodă şi la ieşirea înspre Vatra).

Sub Piaţa Centrală vrea parcări. Am spus că nu. A întrebat de ce? Am spus că din motive de securtitate. O maşină-capcană poate crea un dezastru în timpul vreunui concert. A spus că peste tot în Europa sunt astfel de parcări sub pieţe. Am rămas sceptic.

Întrebările prietenilor de pe facebook

Pe cît a fost posibil am transmis întrebările pe care mi le-au transmis prin facebook frienzii.

Bogdan Dascăl: de ce cei la cimiturl doina ne cer cite 120 de lei pe an pentru fiecare mormint de acolo, sincer si pentru „broni” si pentru cei morti deja, m-am trezit cu o datorie de 720 de lei la ei si nu-mi permit sa schimb crucea lui tata socru pe monument pina nu platesc datoria, chiar te rog sa-l intrebi, spune ca e de la mine intrebarea, ma cunoaste

Da, există aşa o taxă. Cimitirul este o întreprindere municipală trecută la autofinanţare. Din păcate foarte puţini achită această taxă şi o modalitate de a o percepe este atunci cînd se fac lucrări la monumente. Dacă întreprinderea are profit, acesta se transferă în bugetul municipal.

Radu Chivriga: unde mai are de gând să deschidă cazinouri / aparate de jocuri? (Radu era acolo, de fapt 🙂

Problema aparatelor de joc s-a acutizat odată cu interzicerea acestora în Rusia. Mulţi antreprenori care au deja autorizaţii îşi schimbă profilul şi plasează aparate de joc. Chirtoacă este contra acestora şi consideră că ele trebuie interzise prin lege. Bunelul a menţionat că Mihai Ghimpu a promis acum 2 ani că dacă vin la putere liberalii vor interzice aparatele de joc. Dorin a spus că îi va reaminti moşului de asta.

Alexandru Chicu: cand dispar multimea de mese cu parfumuri/cosmetice si alte prostii contrafacute de pe stefan cel mare si alte strazi?

Primarula repetat că primăria nu poate pune amenzi, nu are așa atribuții. Comercianții au spete la alte instituții ale statului, cum ar fi poliția sau inspectoratul fiscal. Chiar în ziua în care a avut loc offline-ul primarul a făcut o vizită la piață și a observat că oamenii simpli, la vederea camerelor de filmat, se ascund, iar cei cu spete răspund obraznic.

La restul întrebărilor nu le-a ajuns vremea, mea culpa.

 

Confidențiale

Desigur că o mare parte a discuției a avut un caracter confidențial, temperatura atingînd cote înalte. Primarul a întrebat dacă dintr-o parte percepția direcției în care se mișcă orașul este pozitivă sau negativă. Colegii au dat răspunsuri ezitante, eu i-am spus că percepția este negativă. A întrebat de ce.

I-am răspuns că există percepția unei toleranțe față de corupție alimentată de prezența în echipa primarului a dlui Grozavu, a șefilor unor întreprinderi de pe listele PL (Piața Centrală, Ruta-Prim), a reației minime la acuzațiile privind contractele cu Parstar, la păstrarea în funcții a unor vechi funcționari care au dus faima Direcției Arhitectură. La asta se adaugă continuarea demolărilor și mutilărilor de monumente, reparațiile proaste a drumurilor. Evaluarea mea negativă a percepției are un indicator obiectiv – rezultatul alegerilor locale. Comuniștii au avut în 2007 în Consiliu 26% din voturi, în 2011 46%.

A răspuns că e dezamăgit că oameni inteligenți și informați văd astfel lucrurile. A răspuns pe puncte la fiecare din remarcile mele. Nu cred că am dreptul să le public, discuția a fost foarte directă și prea personală. Cert este că pentru Dorin este mai importantă trecerea sigură și definitivă a Moldovei sub umbrela Uniunii Europene, după care pot avea loc războaie interne. Acum, cînd pericolul estic e foarte real el nu vede sensul în rezolvări de conturi sterile între liderii politici.

La remarca mea că primăria nu oferă cea mai bună poziție pentru împingerea Moldovei în Uniunea Europeană, primarul a spus că dorește dintîi să demonstreze că poate transforma lucrurile în oraș ca să aibă mandat și legitimitate să schimbe Moldova. Și așa am trecut pe făgașul politic.

 

Concluzii

Dorin Chirtoacă are rădăcini adînci în Chişinău. El ştie bine oraşul şi răspunde cu exactitate şi imediat la întrebări, incluzînd adrese exacte, cifre, bugete, denumiri de companii, nume de funcţionari şi date. Îmi pare un primar muncitor care îşi face bine temele. El îşi pune în merit faptul că a scos Chişinăul din datorii de 800 de milioane şi că administrează un oraş fără datorii, care mai finanţează şi restul ţării. E foarte principial atunci cînd e vorba de adevăr şi origini istorice. Crede în misiunea sa şi îşi asumă riscul să nu fie înţeles de cei din jur. De mai multe ori a repetat fraza – după ce voi pleca, lumea va înţelege mai bine ce am făcut.

Poate această scuză îi permite să subestimeze opinia publică. În multe ocazii cînd întrebam de ce nu a folosit acest instrument în negocieri, demiteri sau cazuri decise de judecăţi corupte, spunea că asta nu este esenţial, că nu rezolvă problema. Poate de aici şi impresia că oamenii nu îl apreciază la justa valoare. Multe din realizările sale sunt necunoscute sau plasate în contexte nefericite, care le subminează importanţa.

Primarul este la fel de singur ca şi acum 2 ani şi spune că toţi aliaţii i-au dat cîte o lovitură dură. Îi lipseşte puterea de a negocia, preferă să renunţe şi să dea vina pe cei care pun prima piedică. O să exemplific. Faptul că în primărie au rămas timp de 4 ani oamenii lui Urecheanu l-a justificat prin faptul că AMN a fost în alianţa din consiliu şi trebuia cumva menţinută această alianţă. Faptul că proiectele de legi ce ţin de atribuţiiile primăriei (aceleaşi demolări) sau atribuţiile primarului nu au fost aprobate de parlament l-a justificat prin situaţia din alianţă şi nedorinţa colegilor să-l susţină. El nu a fost de-acord cu înţelegerea locală de la Ialoveni (unde PL şi PCRM s-au votat reciproc pentru funcţiile de preşedinte şi vice-preşedinte de raion), dar asta oricum s-a făcut.

Continui să cred că primăria lui Chirtoacă este şi minunea, dar şi blestemul carierei lui politice. Postul pe care îl are îl face foarte vizibil, dar nu-l ajută deloc la atingerea scopurilor pe termen lung. Mai mult decît atît, gospodărirea Chişinăului îi ia tot timpul şi, încet-încet partidul s-a izolat de el. În ultimii doi ani PL-ul l-a scos pe Chirtoacă în faţă doar în perioadele electorale. Nici în Consiliul AIE, nici în alte foruri unde se iau decizii importante el nu e prezent.

E cert că în următorii trei ani Chirtoacă va fi o figură vizibilă în politica din Moldova. Chirtoacă poate aprinde ochii conlocutorilor. El e garantul că PL va trece praguri electorale, indiferent de prostiile pe care le fac liderul şi miniştrii partidului.

 

P.S. Discuţia a durat 3 ore. Am discutat mult, am scris puţin. Aştept şi postările colegilor. A fost un offline foarte interesant. Ca de obicei protagonistul a propus să ne întîlnim mai des. Măcar odată la două luni.

 

Furtul de gradul doi și judecătorul invizibil

Stăpînul inelelor

Voronin a venit la putere în 2001. El a spus că democrații au furat totul. Avea dreptate, în felul lui. O mare parte din moștenirea industrială și agricolă sovietică dispăruse. Au fost și mari șmecherii. Au fost și furturi în masă. Fermele, serele și sistemele de irigație le-au desfăcut, bucată cu bucată, colhoznicii. Nu marii mafioți. Nici armata rusească.

Acest tip de furt este furtul simplu. Furtul de gradul întîi. Cînd unui om i se ia o proprietate. El nu mai beneficiază de ea. Omul își caută de viața lui. Dacă e muncitor și deștept, recuperează pierderea. Dacă e atrofiat de viața dulce de colhoz, își irosește anii la un pahar de vorbă.În 2001 bunurile colhoznice nu se mai tăvăleau fără stăpîn în așteptarea celui cu tupeu. A trebuit inventat furtul de gradul doi.

 

 

Furtul de gradul doi

Furtul de gradul doi e atunci cînd cel furat plătește hoțului iar și iar și iar și iar. E atunci cînd nu ți se fură o bucată de carne. Din fiecare bucată cîte o jumătate. Din fiecare bucată de carne pe care o vei mînca, jumătate ajunge imediat în frigiderul altuia.

Furtul de gradul doi e atunci cînd în fiecare apartament apare o cameră invizibilă. În camera invizibilă nu poți intra. În ea nu poți pune mobilă. În ea nu aleargă copiii. Ea nu există. Dar în fiecare iarnă tu achiți pentru ea căldura. Pentru că așa e furtul de gradul doi. El îți taxează viitorul.

Furtul de gradul doi e atunci cînd pentru fiecare bilet de avion cumpărat, plătești automat al doilea. Cu al doilea bilet nu poți aduce din Italia copilul. Să-și vadă bunicii. Nici nu-l poți folosi tu. Să-ți vezi neamurile. Biletul al doilea îl achiți tu. E pentru hoțul de gradul doi. El călătorește cu fiecare bilet. El stă alături de tine. Cu privirea în zări și cu mîna în buzunarul tău. Pentru că așa e furtul de gradul doi.

În 2001 a fost inventat hoțul de gradul doi. Acest hoț are cîteva milioane de mîini. Cîte una pentru fiecare portmoneu. El nu fură din ce ai agonisit în trecut. El a furat deja ceea ce abia urmează să cîștigi în viitor.

Calea lui Ilici

Furtul din colhoz avea o doză de scuză. Victima nu exista. Pierderea se distribuia tuturor. Era, practic, invizibilă. Nimeni nu era pedepsit. Toți furau. Era comod.

Cînd eram copil stam verile la bunici. Într-o seară un vecin m-a luat cu el la furat. În satul de peste sșă (șosea) era o grădină. Nu știu de ce m-a luat. Nu am cules mult. Nu eram de mare ajutor. A dat paznicului o sticlă cu rachiu. A umplut torbele cu vinete, castraveți și roșii. Și ne-am pornit înapoi.

Eu încă nu citisem Stăpînul Inelelor. Urma să o fac la vreo 14 ani. Urma să-l înțeleg pe Frodo. Frodo punea inelul pe deget și devenea invizibil. Știam cum e. Pentru că atunci, la 6 sau la 7 ani, eu eram invizibil. Pe drum înapoi, cu torbele pline, am întîlnit o mulțime de consăteni. Vecini, rude, pur și simplu fețe cunoscute. Toți cu saci sau genți. Toți grăbiți, cu treabă. Dar nimeni nu-i vedea pe cei din jur. Oamenii nu se salutau. Nu se priveau în ochi. Nu întrebau ce mai fac. Toți erau invizibili.

A doua zi, la lumina soarelui, totul era bine. Oamenii se salutau. Vorbeau. Zîmbeau. Discutau. Totul era normal. Totul era ca de obicei.

În Moldova s-a păstrat un singur colhoz. Justiția moldovenească. Judecătorii din Moldova nu roșesc cînd fură. În primul rînd justiția e a statului. Adică a nimănui. Adică a lor. Chiar dacă victima cîștigă la CEDO, pierderea se distribuie tuturor. E, practic, invizibilă. Și apoi nimeni nu este pedepsit. Pentru că toți fură. E comod.

Cînd vreun judecător este prins cu torbele pline, colegii nu îl văd. Toți îl cunosc, toți știu ce face. Dar dau ochii în jos. Privesc în altă parte. El e invizibil. O vreme.

Apoi el iar apare. Se primblă țanțoș printre colegi. Se duce cu ei la pescuit. La zile de naștere. Ei vorbesc. Se salută. Zîmbesc. Totul e normal. Totu-i ca de obicei.

Mai fă-mi un cadru

Azi un judecător va deveni invizibil. Hoțul de gradul doi va mai cîștiga o mînă. Lumea va da ochii în jos. Vor privi în altă parte. O vreme.

Apoi lumea va vorbi. Despre limbă, despre adevăr istoric. Despre neutralitate, despre reforme. Despre integrarea europeană. Despre președinte. Cît se poate să stăm fără stăpîn! Fără președinte! Fără președinte de colhoz!

Și totul va fi normal. Totul va fi ca de obicei.