Categorie: Publicate în presă

 

Libertatea presei

(articol publicat azi în Capitala)

Importanţa eliberării presei de şantajul puterii este, la noi, subestimată de cetăţeni. Acel şantaj, care pe timpul comuniştilor se materializa în răngi date în cap jurnaliştilor, filmări defăimătoare şi sechestrarea calculatoarelor din redacţii a încetat. Mai mult decît atît, partidele de la putere au înţeles importanţa puterii informaţionale şi investesc, pe alocuri deschis, pe alocuri ascuns în dezvoltarea organelor mass-media. Jurnalismul în Moldova e puternic subvenţionat, atît de partide, cît şi de grupuri de interese financiare şi politicie din alte ţări.

S-a creat o cerere enormă de jurnalişti şi formatori de opinie. Actorii, economiştii, juriştii au fost absorbiţi de televiziuni şi posturi de radio. Jurnalişti buni rămaşi fără lucru nu-s. Trebuie să fii miop ca să nu vezi că jurnalele de ştiri şi emisiunile de divertisment au crescut în calitate în ultimii doi ani.

Într-acelaşi timp, însunşi angajamentul politic al unor televiziuni şi ziare duce la o echilibrare a fluxului informaţional. Faptul că organele mass-media concurează, inclusiv în slujba concurenţei de partid, de care deseori depind, face ca lucruri, pînă acum ascunse să iasă la suprafaţă. Această presiune crescută din partea mass-media a făcut personaje obscure să iasă în public.

După ieşirea cu fanfară a lui Plahotniuc la Prime, acum aproape doi ani, iată că în această săptămînă două personaje la fel de legendare au ieşit să-şi apere imaginea la televizor. Pentru că Gura Satului te condamnă chiar dacă judecătorii te achită. Şi chiar dacă eşti judecător.

Şeful Curţii de Apel Economice, Aurel Colenco, a declarat ieri la televizor că justiţia din Moldova este un sistem perfect, în care nu există corupţie. Toţi judecătorii îşi fac treaba profesionist. Acum 2 ani o astfel de ieşire ar fi fost absolut imposibilă. Dar asta nu e tot.

Seara, la acelaşi televizor, a venit să-şi curăţe imaginea „pătată pe nedrept”, omul de afaceri, investitorul, politicianul de viziune şi filantropul Veaceslav Platon. El a explicat telespectatorilor că atacurile raider sunt foarte complicat de făcut şi e nevoie de cunoştinţe juridice aprofundate pentru a le face. Ca să nu ne lase trişti din cauza asta, haiducul financiar a lăudat Moldova şi a spus că lui i se răsuflă mai uşor aici, pentru că e mai multă democraţie şi mai puţină corupţie.
Să ne bucurăm, dar, prieteni, că Veaceslav Platon laudă mediul de afaceri din Moldova! Să ne bucurăm că avem un sistem judecătoresc ce funcţionează perfect pentru Aurel Colenco!

Moldova este o ţară prea mică pentru băi mediatice. Lecţia lui Plahotniuc pentru viitorii haiduci care ies în faţa poporului este următoarea – da, oamenilor le este interesant să vă vadă; da, mulţi din ei pe ascuns sau făţiş vă invidiază, dar, într-un final, apărînd la televizor deveniţi nişte clouni şi oamenii vor rîde. Şi de acest rîs nu este apărare, va trebuie să-l înduraţi.

Contractul social moldovenesc are acest punct, rămas din timpurile sovietice: dacă tot ne furaţi, ne minţiţi şi ne luaţi de imbecili, permiteţi-ne măcar să rîdem din cînd în cînd de voi. Eu zic că e un schimb echitabil. Şi cel puţin aveţi meritul să generaţi în oamenii amorţiţi de frig şi de supraexpunere la ştiri, o creativitate nebună. Cît face numai acest comentariu apărut ieri pe un site de ştiri:

„COLENCO este un OM cu litera mare, foarte CINSTIT si ONEST …
odata in loc de 5 mii euro cit mi-a cerut pe un dosar iam dat din greseala 5600 … m-a sunat chiar atunci si mi-a spus ca am dat peste, sa vin sa iau diferenta …
BRAVO COLENCO”

 

Moldomdva: contruieşte-ţi casa de nebuni

(editorial scris pentru ziarul Capitala, publicat la 15 ianuarie 2012. Din păcate redactorii ziarului au crezut că Moldomdva e greşeală de tipar şi au „corectat” cu Moldova, titlul pierzîndu-şi din sens)

Cu fiecare amînare a alegerilor anticipate, Alianța pentru Integrare Europeană colectează mai multe motive să dorească amînarea acestor alegeri. Pierd teren.

Ultima lovitură primită de AIE a venit de la Curtea Constituţională. Aceasta a invalidat alegerile preşedintelui din 16 decembrie, din motivul evident că votul nu a fost secret, aşa cu se cere explicit în articolul 38 din Constituţie. Cel mai jenant este că iniţiativa de a forţa deputaţii să-şi afişeze voturile în faţa presei a venit chiar de la candidatul unic, Marian Lupu, care se dorea preşedinte.

Politica moldovenească a mai născut un paradox. Un doritor de a deveni garant al Constituţiei a rugat colegii să încalce Constituţia pentru a se asigura că aceştia îl susţin. Fîlfîitul buletinelor de vot aducea cumva aminte de tradiţia pierdută de a afişa cearşaful în public în dimineaţa de după nuntă.

Acum noi, proştii care plătesc impozite şi finanţează aceste competiţii ale vanităţii şi suspiciunii, suntem condamnaţi să mai privim un episod din acest serial.

Cum am ajuns aici?

Este greu de crezut că în cele trei partide nu s-a găsit nici un jurist normal la cap, care să nu înţeleagă că afişarea voturilor va duce la anularea alegerilor. Colegul meu de bloguvern.md, Arcadie Cotruţă a declarat nevalabile aceste alegeri la 12 decembrie şi el nu este (încă) doctor în Drept Constituţional. Era clar. Or fi partidele din alianţă doldora de diletanţi, dar sunt şi şmecheri printre ei.

Care a fost planul lui Lupu?

Cei care vreodată au jucat un joc de calculator ştiu cît de important e să salvezi jocul. La fel şi cei care scriu un text în word, de fapt, dar paralela cu jocurile e mai bună. Dacă se blochează calculatorul sau vine o pană de curent, revii la joc din momentul salvării. Dacă salvezi mai des jocul – rişti mai puţin; dacă salvezi mai rar – pierzi o grămadă de timp.

Acelaşi mecanism a fost pus în planul şmecherilor care au venit cu iniţiativa anticonstituţională. Adică noi tipa votăm. Şi vedem. Dacă Lupu e ales, atunci e bine, tăt normal. Dacă nu – declarăm alegerile anticonstituţionale şi mai avem o viaţă. Încă o şansă. Poate-poate…

Pe şmecherii cu planul nu-i deranjează că mireasa lor spune că are destule voturi, dar n-are. Nici nu-i deranjează că fac 58 de deputaţi să încalce Constituţia. Ei ştiu că telespectatorul nu judecă după fapte, ci după declaraţii. Şi planul a mers. Jocul a fost salvat. Ne-am întors la 15 decembrie. Cu o lună în urmă.

Acum devine clar de ce AIE nu s-a grăbit să propună un candidat, de a ajuns Oazu Nantoi să îşi propună serviciile benevol. Alianţa nu vroia să îmbrace un om în costum de clovn. Jocurile erau făcute.

Mai devreme sau mai tîrziu fiecare din noi ajunge la întrebarea: „De ce pe mine trebuie să mă intereseze aceste probleme? De ce pierd eu timpul citind despre omuleţii mici din televizor şi veşnicile lor certuri?”.

Ce urmează?

Mai departe – conform procedurii. De doi ani, la fiecare scandal se repetă aceiaşi paşi. Apare scandalul. Politicienii comentează, oamenii înjură. Comentatorii apar la televiziuni şi se dau cu părerea. Vreo trei zile lumea vuieşte, în jur doar emoţii. După care apare altă ştire, altă frică, alt scandal şi totul o ia de la început. La fel a fost cu procurorul, la fel cu candidatura Greceanîi, la fel cu ministrul Culturii şi la fel va fi şi cu fîlfîitul buletinelor.

Unicul caz cînd un scandal a dus la schimbări reale de situaţie a fost cazul cu raiderii. Pentru că erau implicaţi investitorii din Uniunea Europeană. Care sunt mai preţioşi decît cetăţenii Moldovei. Mai dragi. Mai protejaţi.