Iarna la care nimeni nu se așteaptă

 

„Никогда такого не было, и вот опять”

12654390_1174119702598472_3279507057150869024_n

După cum decurg lucrurile, la alegerile prezidențiale va cîștiga Igor Dodon. Ușor. Contracandidații lui sunt mai morți ca Lenin. Chiar dacă undeva în clădirile din Chișinău trupurile lor palide există și chiar se mișcă, ei produc mai puține știri ca Valerian Mînzat.

Nimeni nu se așteaptă la asta, desigur. La victoria inevitabilă, neașteptată a lui Dodon. Toți știu că ea se apropie, dar lumea preferă să nu se gîndească la asta. Ca la factura pe căldură.

Lumea acum e preocupată de analiza inexistenței Republicii Moldova. Cum anume nu există, cum anume nu e independentă, cum anume e vinovată și cum anume trebuie părăsită. În sensul că dacă de trîntit ușa plecînd, parcă trădează o frustrare, de plecat încetișor fără gălăgie parcă e o recunoaștere a propriei nimicnicii, mai în scurt trebuie de gîndit la asta. Și chiar cei care demult au plecat se întorc cu gîndurile lor iar și iar în spațiul informațional să trîntească ușa. Așa un paradox – părăsești Moldova o singură dată, dar trîntești ușa cu fiecare ocazie.

Între aceste plecări imaginate și trîntituri de ușă, politicienii cu rating vor să producă entuziasm. Or, entuziasmul necesită un punct de sprijin. Un sol. Un punct de pornire. Iar Republica Moldova, care iarăși trece prin faza iluzorie, nu permite să te împingi de ea. Piciorul se cufundă într-o mîzgă de frustrare și nu se oprește. Așa că entuziasmul generat aleatoriu, din inerție, printre puținii entuziaști, nu se anină de nimic și umblă încolo-ncoace dispersat, înmulțind confuzia. În jur parcă e foarte multă nedreptate, dar oamenii, cumva, rabdă. Destul de contraintuitiv. (Șozafignea?!) Politicienii de opoziție sunt foarte încurcați. Potențialul cinetic e enorm, dar obiectul e în echilibru. Mulțimea se uită în altă parte, Moldova nu-i privește, „tot asta” nu are nici o legătură cu mine, eu nu sunt aici, eu sunt în altă parte, se gîndește obiectul în echilibru.

(Despre ce îndrugi tu aici, Ion Grosu, că nu se leagă nimic, dar parcă înțeleg ce vrei să spui?)

Exact.

Despre ce e această postare? Ca de obicei, despre mine. Și apoi despre cum văd eu cititorul și chinurile lui. Despre energiile lipsite de conținut ale forțelor revoluționare. Asta cînd ți-i ciudă tare, dar cuvinte n-ai. Nunta din cer e una simbolică. Soarele și luna nu se văd, la alegeri vor participa ambii. Unul, obsedat de imaginea din oglindă, alta, paralizată de propria umbră.

Vi-l imaginați pe Philippides alegînd 42 de kilometri pentru a exclama în fața atenienilor alarmați: „Trei ore patruzeci și trei de minute” și apoi să moară fără a transmite nici un mesaj? Eu mi-l imaginez ușor. Opoziția moldovenească aleargă binișor maratonul, dar nu are nici un mesaj. Moldovenii s-au adunat la marginea Atenei și așteaptă cu sufletul la gură, dar mesagerul se gîndește doar la timp. Se uită la ceas. Face un selfi pe fonul ceasului. Ajunge la finiș. Și moare plin de sine, dar deșert de conținut. Așa niște alegeri.

Moldova era foarte reală acum 4-5 ani. Oamenii chiar cîntau despre pașapoartele albastre, se făceau drumuri, se instalau steaguri mari, se găseau bani pentru simboluri. Lumea părea să se prăbușească în direcția corectă.

După care mîna moscovei a șters toate aceste eforturi cu un șumuiag de dolari furați, arătîndu-ne cum se face salamul.

Ne-a apucat greața, un demotivator universal. Această poveste nu este despre mine, mi-am spus. Am încetat să scriu, m-am retras din spațiul public. Am devenit observator detașat. Am încetat să comunic. M-am înstrăinat. (La urma urmei pentru cine acest efort. Pentru voi?! Nu merită.)

Sauron se apropie de Moldova cu pași rapizi. Suntem conștienți că acest teritoriu rupt în 1812, în fiecare perioadă istorică a rezonat cu spațiul tartar. Ne-am unit, despărțit, indepentizat și am fost ocupați (foarte ocupați) în același timp și în același fel ca alte teritorii din stepa sarmaților. Avem mai multe trăiri comune cu Lituania sau Georgia, decît cu Italia sau Grecia, cu toate că distanța geografică și legătura culturală e în favoarea ultimelor.

Aceste sincronizări ciudate, la fel ca și confirmările prorocirilor lui Usatîi, sunt simțite și recunoscute de moldoveni. Donbasul și Crimeea creează un ecou mai puternic decît orice s-ar întîmpla la Iași sau București. Suntem conectați, legați și dezlegarea nu se produce. Iluzia dezlegării nu creează iluzia că se produce.

Ucrainenii și-au descoperit calitatea iluzorie a țării lor mari pe hartă, odată cu rușinea pierderii flotei din Crimeea. Ofițerii pur și simplu schimbau steagul. Jurămîntul. Țara. Și Crimeea. Pe noi ne-a costat mai ieftin – un miliard? – dar efectul e același. Ceea pe ce puteai păși ieri, azi deja e nisip mișcător.

Victoria lui Dodon va avea un efect dublu. Pe de o parte va genera din nou o sursă de realitate Moldovei, pentru că ceea ce doare e real. Știm din copilărie. Și o să ne doară. Pe unii. Chiar dacă vom spune ha ha ha. Va fi un prilej să găsești forțe să te implici? Să te legi din nou de iluzie. Să spui – trebuie de luptat. Această piatră legată de gîtul meu este inima mea.

Unii din noi vor mai trînti o dată ușa. Indiferent, dacă au plecat demult în Canade sau dacă abia acum pleacă sau dacă nu au plecat cu corpul, dar trîntesc și ei ușa în nasul Republicii Moldova, amenințînd marea că-i va opri valurile.

Winter is coming.

O siriizare a Moldovei va pune în altă perspectivă acești 25 de ani. Brusc ei vor deveni „epocă de aur”, „perioadă interbelică” și sursă de amintiri fericite.

  • Îți aduci aminte cînd încă exista Orheiul Vechi? Sau cînd puteai urca în mașină și pleca la Etulia. Sau cînd Chișinăul exista? Cînd prietenul X încă era viu?

Cît iubim, aflăm cînd pierdem.

Moldova are viitor, zice unicul candidat activ la funcția de președinte. El tot are viitor. Toți avem viitor, desigur. Asta e tot ce avem.

 

Declarația publică a domnului Alexandru

IMG_2571

În continuarea rubricii interviuri sincere, în care oamenii spun adevărul, chiar dacă, de fapt, nimeni nu-i întreabă; sunt nevoit să public aici declarația publică a domnului Alexandru, liderul agricultorilor mari din Moldova:

 

Stimați concetățeni,

În primul rînd, Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcînd.
Și mai apoi așa:

 

În acest an, slavă Domnului, avem parte de un regim foarte bun de precipitații. Iarna a fost zăpadă, primăvara plouă o dată la zece zile ca ceasul, înghețuri au fost mult mai puține ca în anii precedenți. Nu mă voi ascunde după degete și voi spune deschis – e un an agricol tare bun, tifu snușidiochi.

 

Noi, barosanii din agricultură, care an de an cerșim de la ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova bani, am decis următorul lucru.

 

Dat fiind că în ultimii 6 ani am absorbit miliarde de lei în subvenții de la bugetul de stat, format din banii voștri. Dat fiind că în ultimii ani, voi, cetățenii Republicii Moldova, chiar dacă nimeni nu v-a întrebat, ați achitat prețuri mai mari la mai multe produse agricole, pentru a proteja producătorul autohton (german, american și georgian) de importurile ieftine din Ucraina, Belarus și alte țări. Dat fiind că prin schemele noastre de import/export ne-am eschivat de la achitarea impozitelor, aruncînd povara fiscală pe alte ramuri ale economiei, în special pe consum, deci pe remitențe, deci pe alungarea oamenilor din Moldova, noi vrem să vă anunțăm:

 

Dacă acest an agricol va rămîne așa de ideal cum a început, noi agricultorii mari din Moldova:

1. Vom crea din supraprofiturile noastre un fond social privat care va livra produse agricole la 300.000 de familii sărace din Moldova.

2. Vom solicita Guvernului să utilizeze banii planificați pe subvenționare pentru proiecte sociale în zonele rurale – grădinițe, școli, drumuri.

3. Ne asumăm în acest an să nu achiziționăm nici un Jeep, ci să investim toate profiturile în tehnică agricolă de performanță, ca în anii viitori să depindem mai puțin de Bojîca și mai mult de noi.

 

Și facem asta, dragi concetățeni, pentru că ne-a pălit rușinea de-amu să stăm ca niște cerșetori în fața Guvernului și să cerem milă furată de la celelalte ramuri ale economiei și de la moldovenii care lucrează peste hotare. Și facem asta, dragi concetățeni, ca să avem dreptul și obrazul ca în anii cu adevărat dezastruoși pentru agricultură care (să nu deie Dumnezău) or să vină să putem cere ajutor de la stat fără a îngheța apele de rușine.

Așa să ne ajute Dumnezeu și să ne dea înțelepciune și putere să ne descurcăm singuri și să îi ajutăm și pe cei din jur cu valoarea pe care o creăm.

 

 

P.S. Această declarație sinceră nu a avut loc, la fel cum nu au avut loc nici

Interviul sincer cu domnu Dorin (despre tineri)

Interviul sincer cu domnu Vlad 

 

Dacă a intra domnu Alexandru sau alt agricultor cu Jeepul pe acest blog, mă închin pînă la pămînt în fața hărniciei lor și le recomand să afle de ce în Sahara niciodată nu e secetă.

 

P.P.S. Anul agricol desigur că nu e ideal. Înghețurile au afectat la sud livezile de piersic, la nord mărul și sfecla de zahăr. Așa că trebuie numaidecît de ajutat agricultorii… Și noi deja o facem. Guvernul a decis să plătim mai scump pentru lapte și carne pentru a proteja producătorul autohton. Asta-i situația, trebuie de ajutat.

 

Un fel de raport de activitate în cadrul Ministerului de Interne

Eu rar scriu despre lucrul meu. Dar și atunci cînd o fac – e postum. Trebuie să trecă suficient timp ca rapoartele publice să nu mai poată afecta planurile în derulare. Și pentru una din colaborări tocmai a venit acel timp.

Poster_1520_gz

În 2012 și 2013 am gestionat comunicarea reformei Ministerului de Interne, întîi în cadrul unui proiect european, iar apoi în calitate de consilier al ministrului Dorin Recean. Printre primele acțiuni de profesionalizare a comunicării ministerului am propus efectuarea unei cercetări ample prinvind imaginea subdiviziunilor MAI. Din păcate mandatul echipei noastre a fost întrerupt subit în toiul conflictelor politice și am reușit să realizăm doar 2 cercetări, din 4 propuse.

Ieri, spre surprinderea mea, MAI și IPP au făcut publice rezultatele celui de-al treilea val de măsurare. E foarte bine că ministerul a decis să păstreze acest instrument. Pentru că Guvernul nu face astfel de măsurări, cercetarea MAI poate deveni cel mai important instrument de măsurare aflat la dispoziția guvernului. Anume de asta din start am introdus în el mulți indicatori inexistenți pînă atunci. Cum ar fi sentimentul de satisfacție față de activitatea ministerelor sau față de activitatea autorităților la nivel local.

Comunicarea este invizibilă. Nu poți pune mîna pe ea. Nu poți lua două „comunicări” și să le compari, ținîndu-le în mînă, ca pe două telefoane. Doar timpul poate descoperi valoare unei strategii și, foarte des, o face prea tîrziu. Este prea tîrziu pentru Poliție și MAI?

 

Să tragem o linie

Ieri a avut loc prezentarea studiului „Evaluarea activității polițienești și reformelor Ministerului Afacerilor Interne. Percepții interne și externe”. Raportul public poate fi descărcat de pe pagina Institutului de Politici Publice.

Sunt două seturi de indicatori care m-au interesat mai mult: încrederea în poliție și satisfacția de activitatea Ministerului de Interne. Pentru primul avem două seturi de date, pentru că e un indicator măsurat și de Barometrul Opiniei Publice, făcut tot de IPP, dar cu alt chestionar.

 

politie1 politie2

 

Analiza tendințelor pe ambele seturi de date ne arată că în perioada sf. 2012 – sf. 2014 a existat o creștere semnificativă a încrederii în poliție. Rezultatul din noiembrie 2014 rămîne a fi recordul încrederii din toată istoria măsurărilor făcute în BOP (27 de măsurări din 2003 încoace).

Iată și graficul încrederii pe ministere. BOP-ul nu face astfel de măsurări așa că avem doar studiul MAI/IPP:

ministere1

Acest grafic arată că oscilația e doar parțial cauzată de scăderea generală a încrederii în guvernare. Sunt două ministere care ies din tiparul celorlalte – MAI și Ministerul Educației care în 2013 au făcut un salt în gradul de satisfacție al cetățenilor, iar căderea ulterioară, din 2015 nu a fost atît de gravă ca la celelalte ministere.

Căderea imaginii MAI și poliției poate fi și o oportunitate pentru actualul management nou al MAI, pentru că le oferă o linie de start ușor de depășit. Contextul general însă face foarte dificil acest lucru.

 

Nu, clipul ieftin de la Bemol nu aduce valoare companiei

Ca și în cazul lui Toly-Ciorap-Rupt, recenta creație video care a devenit virală pe facebook a fost apreciată de mulți ca intenționată și eficientă. E adevărat că în ambele cazuri notorietatea produselor s-a extins rapid. Majoritatea din noi au auzit pentru prima dată de Toly abia după ce acesta și-a rupt ciorapul și la fel, majoritatea din noi a auzit pentru prima dată de campania de cadouri a Bemol pentru prima dată rîzînd în fața clipului lor de promovare.

 

Sunt sigur că pentru o parte din cei care au rîs de clip, informația că Bemol dă cadouri a rămas în memorie și ar putea contribui la decizia de a face plinul la Bemol în viitorul apropiat. Cui nu-i plac cadourile?

 

Mințile noastre exersate să caute explicații ascunse sunt ușor seduse de succesul aparent a astfel de cazuri virale. Poate fi folosită energia nesecată a hazului de prostia altora pentru a alimenta o campanie de comunicare? Nu cunosc cazuri de succes în afara domeniului entertainment (cu politica inclusă în el).

bemol_ad

Concret pe cazul Bemol, văd un cost ascuns extrem de mare al succesului aparent al campaniei de cadouri. Chiar dacă aceasta a cîștigat notorietate, ea a venit din contul imaginii de brand Bemol. Pe termen lung, după ce vor trece hihiurile și hahaurile generate de clip consumatorii expuși la el vor asocia mereu brandul Bemol cu ceva ieftin și neprofesionist. Mai mult, clipul generează o asociere între un stil de viață (persoane care fug după oferte ieftine, oameni falși cu inteligență redusă) și consumatorul Bemol.

 

Puțini vor dori să se ascocieze acestui stil.

 

Inconștient, mulți vor înțelege că o companie care economisește cîteva mii de euro pentru producerea unui clip de promovare este și mai tentată să economisească sume mult mai mari din contul calității produsului și serviciilor oferite.

 

Așa că nu vă grăbiți să cîntați osanale succesului aparent al clipului ieftin de la Bemol. Compania chiar și-a generat singură o criză de imagine greu de reparat. Numărul de vizulizări al clipului poate fi evaluat doar cu semnul minus în față. Fiecare moldovean care a văzut clipul va trebui convins ulterior că Bemol nu e o adunătură de diletanți zgîrciți, ci o companie serioasă ce prestează servicii calitative.

 

Nu va fi ușor.

 

P.S. Între timp clipul a fost șters de autori, dar va bîntui încă mult internetul.

P.P.S. Cei de la Bemol afirmă că e vorba de un clip refuzat de ei și publicat ulterior de producători fără permisiune.

 

Funcțiile microcandidaților

Alegerile prezidențiale născute, prin cezariană, de Curtea Constituțională vor fi pline de microcandidați. Ei sunt politicieni ce au cîteva sute de voturi, dar fonduri și sprijin de la partidele mari și alte părți interesate în anumite viitoruri pentru Republica Moldova. Îi cunoașteți. Sunt politicienii ratați, dar veșnici, care nu renunță la 0,05% din electoratul lor decenii după decenii.

De ce ar irosi cineva resurse pe politicieni care au mai multe degete decît alegători? Pentru furtul voturilor? Nu doar.

O să explic pe îndelete:

 

iongrosumoldova-1000175

1. Ei creează spam

La fel ca postacii puterii, rolul microcandidaților nu este să genereze conținut, ci, mai ales să-l acopere cu un strat gros de aberații. Pentru că apar în dezbateri și emisiuni și au timpi de reclamă la fel de mult ca politicienii reali, prezența microcandidaților ucide dezbaterea politică.

 

2. Ridiculizează candidații reali

Un politician serios pus în dezbatere vizavi de microcandidat, din start pierde din imagine. Incontrolabil, percepția publică egalează dimesiunile celor doi, ca Patul lui Procust.

 

3. Permit crearea fonului pentru sponsor

De obicei sponsorii microcandidaților sunt pe partea opusă a laturilor politice. Partidele de dreapta încurajează outsiderii de stînga să participe și invers. Mai ales invers. Metodele de creare a fonului sunt multiple. Un exemplu – validarea agendei electorale anunțate de sponsor. Chiar și combaterea vehementă îi dă valoare:

 

De exemplu un politician de stînga decide să pluseze în agenda electorală (setul de teme care se dezbat cel mai des în alegeri) tema transnistreană. Și produce un plan de soluționare prin autonomie lărgită. Candidații mari de dreapta vor ignora această temă, pentru că înțeleg că e o capcană și continuarea dialogului doar produce puncte pentru autorul planului. Și se găsește un microcandidat de extremă care organizează o conferință de presă și declară ceva scandalos, care la sigur va fi preluat, de exemplu: „Mai bine Moldova ar cumpăra 5 bombardiere decît să dea Tiraspolului autonomie”. Autorul planului iese cu replică. Pe fonul tăcerii celorlalți candidați, microcandidatul a creat opinia „de dreapta”. Candidații reali de pe dreapta sunt prinși în ofside – ei evident nu pot apăra declarația microcandidatului, dar nici nu mai pot ataca planul inițial, care acum pare pașnic și rațional. Și brusc toată societatea dezbate această temă.

 

4. Fură capitalul uman

Orice campanie electorală înseamnă oameni implicați, fie pe bani, fie voluntar ca activiști în toată țara. Numărul oamenilor capabili să convingă, să motiveze și să adune voturi e limitat. Microcandidații, chiar dacă nu sunt principali poli pentru astfel de oameni, oricum distrag o parte din talentele disponibile pe domeniul lor. Sunt partide în Moldova care nu acumulează mai mult de 1%, dar în campania electorală, în unul sau două raioane au cea mai bună echipă locală.

 

5. Sunt folosiți în operațiuni speciale

Mai ales în aruncarea compromatului. Cînd sunt 3-4 candidați importanți în cursă, ei nu vor arăta bine aruncînd direct cu zoaie în oponenți. Pentru asta e inventat „microcandidatul plin de zoi”. În mod ideal acesta e un fost membru a echipei, care scoate rufele murdare din bucătările foștilor colegi în momentele cele mai vulnerabile.

 

6. Creează „valuri”

Datorită accesului disproporționat la resursele mediatice, microcandidații pot crea efect de val, cînd sunt folosiți în grup. Unul după altul, la același interval, în ultimele săptămîni de campanie, aceștia se vor retrage în favoarea cuiva. Chiar dacă în sumă microcandidații reprezintă mai puțin de 2% din cetățeni, ei pot astfel crea iluzia unei mișcări de masă într-o direcție sau alta.

 

De ce ar accepta o persoană publică un astfel de rol înjositor?

Microcandidații pot „împușca”. Din droaia de pitici politici, discursul aberant al unuia din ei poate părea electoratului foarte atractiv și microcandidatul crește ca pe drojdii, devenind o problemă națională. Această șansă mică oferă adesea pretext pentru oameni raționali să accepte rolul de microcandidat în favoarea cuiva. Poate o să împușc? Poate lumea va înțelege? Poate voi reuși prin suport popular să mă eliberez de sponsor?

 

Va ploua cu microcandidați

La alegerile prezidențiale ce vin meteorologii anunță averse cu microcandidați. Mai ales pro-europeni, mai ales anti-plahotniuc, mai ales reformatori. Va fi așa o vînătoare de oameni cu legende potrivite, încît vor candida chiar și unii șefi de asociații de bloc (pro-europeni). În cazul reușitei acestei tactici, e posibil scenariul horror al turului doi Voronin vs. Dodon.

(exemplu teoretic:

Dodon 20%

Voronin 15%

Maia Sandu 12%

Andrei Năstase 10%

Ilian Cașu 8%

Marian Lupu 8%

Iurie Leancă 5%

Mihai Ghimpu 4%

Microcandidați: restul)

 

Cu cine ați vota? 🙂