Facebook-ul ca practică spirituală (pamflet)

Eu şi prietenii mei dezordonaţi, uituci şi leneşi avem o ocupaţie care zi de zi, sistematic, ne mobilizează şi ne face să facem ceva. Chiar dacă întîrziem la lucru, lipsim de la lecţii sau uităm de promisiuni în alte domenii, în activitatea despre care e vorba suntem prezenţi şi activi. Şi pentru că orice practică educă, învaţă şi şlefuieşte o să întreb:

Ce ne învaţă facebookul?

Prietenul meu (atmazkă dişovaia) citeşte mai puţin decît şi-ar dori pentru că pierde investeşte timp în internet, în special în reţele de socializare. Pentru el asta e o distracţie şi o plaseză la categoria „consumă timp aiurea”. Dar. Oare nu se grăbeşte el amarnic să arunce la gunoi timpul petrecut acolo?

Dacă e să luăm facebook-ul ca o şcoală, colegul meu, practic, nu are absenţe. Dacă facebookul e un exerciţiu, el îl repetă zi de zi. Dacă e un domeniu de activitate, el îl studiază cu cel mai mare interes. Şi dacă omul e o fiinţă care învaţă, ce îl învaţă pe colegul meu facebook-ul?


O primă abilitate pe care pune accent facebook-ul este arta de a place oamenilor. Deprinşi din copilărie cu evaluări, medii trimestriale şi ierarhii şcolare, ne integrăm uşor în lupta pentru like-uri. Această nouă şcoală, doldora de foşti colegi, are propriul ei sistem de notare — „I like”. Ailaicul este jinduit şi motivează multe acţiuni virtuale. Facebook ne învaţă zi de zi să placem altora şi ne sugerează indirect să placem pe cei din jurul nostru. Mai mult, reţeaua ne arată ce place altora şi ne ajută să ne raportăm (pozitiv sau negativ) la sistemul estetic format de comunitate.

Nicolae Apostu a avut joia trecută statutul „mi-i foame…”. Nicu are 594 de prieteni virtuali.

Facebook ne învaţă să ne construim imaginea. Profilul personal, cu setul lui limitat de variabile (nume, poza de profil, statut, ocupaţie, cărţi şi muzici preferate, rilăişnşîp stăităs (o, da!), comentarii şamd) ne deconstruieşte imaginea în cîteva elemente flexibile, care, în spaţiul virtual, sunt în totalitate sub controlul nostru. Cu alte cuvinte colegul meu se poate crea şi re-crea pe facebook. De aici pînă la ideea că el se poate construi / schimba şi în viaţa reală e un singur pas. Pînă la convingerea că el poate deveni ce vrea — doi.



Viorel Mardare, centura neagră la Face-Do, un mare maestru al comunicării ciotcoase are statutul: Ah, cum zburau ieri bazucile și halbele la Carlsberg! Huiac-pizdîci! O spars plazma.

Componenta descoperirii de sine prin intermediul reţelelor sociale e poate cea mai valoroasă şi despre ea voi mai scrie. Trec la al treilea lucru pe care îl învaţă practica facebook-ului — comunicarea eficientă. Reţeaua impune laconism şi relevanţă în exprimare. Dacă ce spui nu e relevant şi e formulat aiurea — primeşti o brînză şi nu ailaicuri. Mai mult, reducerea comunicării la statut, comentariu şi chat distruge bariera ruşinii în comunicare – în facebook toţi jă sunt prieteni.

Patricia-Romana Paff Paffeg, cea mai ailaicuită padrugă vapşe are azi statutuldoua shali o shala ?:DDDD =)))))) ma doare o shala 🙁

În ultimul paragraf numaidecît o să spun că moneda e cu două faţete şi cine citeşte printre rînduri a înţeles care sunt pericolele supradozei de facebook. Dar, ca să rămîn în atmosfera de jubilare, voi spune că reţeaua socială e un domeniu aproape anarhic în care oamenii ar putea să se trimită la origini şi să se înjosească toată ziua (cum se întîmpla pe forumuri), dar nu o fac. Pentru că acolo asta nu aduce bucurie = valoare. Bucuria e adusă de sentimentul de acceptare, înţelegere şi accesul simplu şi direct la celălalt (inclusiv pentru o întîlnire romantică ;).

.