Categorie: Fotografie

 

Oglinda salvată de Zaharia Cușnir

Cînd a murit Zaharia Cușnir, aparatele lui de fotografiat, ustensilele și grămada de negative au fost puse într-o valiză. Valiza a stat o vreme în pod, după care cineva a urcat (pentru frumusețea istoriei trebuie să menționez că a făcut-o pe furiș, cu o lanternă, desculț și speriat) și a furat cel mai de preț lucru – valiza. Negativele au rămas împrăștiate în pod.

Au mai trecut vreo 20-30 de ani și în pod ajunge Victor Galușcă, fotograf și videograf, un băiat nalt și mai tăcut ca Timofti. Dintîi a găsit niște pelicule amestecate cu gunoi și moloz în curte, pe urmă a dat de comoara lui Zaharia în podul casei părăsite.

 

Raită după raită au fost salvate vreo 4 mii de imagini. Împreună  cu Nicolae Pojoga și Elena Donciu, colegii lui de la Asociația pentru Documente și Arhive Fotografice A-DOF, timp de un an, au curățit, indexat și scanat negativele. Din moloz și praf au ieșit chipurile unor oameni puri și gravi din anii 50 din cîteva sate de pe Răut. Femei discutînd în fața unei case de lut, neafectate de cabluri. Două fetițe îmbrăcate în rochii croite din aceeași bucată de stofă. Țărani în cușme, țărance în basmale, toți în ciubote pe glod pe fonul unui gard de piatră.

 

Mii de chipuri surprinse în sat, fără lumină pusă și fără multă pregătire (falsificare?).

 

Pentru că Zaharia Cușnir nu era fotograf profesionist. El a făcut studiile de pedagog la Iași și a lucrat în timpul sovietic ca salahor la zidit, aruncător de pămînt, scoțător de piatră, cărăuș de lut și cioban la vite. Munci grele de colhoz după ce doi ani a încercat să reziste ca samolicinic. Fotografia era o plăcere.

 

Cum (n-)a spus Lică Sainciuc la lansarea volumului „Lumea lui Zaharia”, geniul de artist al acestuia nu s-a manifestat în compoziție, expunere, claritate sau viziune – ci printr-un moft. Moftul de a fotografia și ceea ce înconjura subiectele lui. În portretele făcute de Zaharia mereu a încăput mai mult decît centrul – din fereastră ne privește o față, pe un gard stă un cîine, pe prispă încearcă să intre în cadru un băiețel în cojoc. Ce e cu acest moft? E irațional, spune domnul Lică. Și pentru că a depășit rațiunea a rezistat și în timp. Ceea ce e în jur e cel mai informativ pentru noi acum.

 

„Lumea lui Zaharia” e un volum fotografic unic pentru Moldova și oferă o gaură de cheie prin care putem privi în trecut. De curiozitate. Să vedem cum eram noi cu totul alții.

 

 

Volumul a apărut la editura Cartier și poate fi cumpărat în toate librăriile bune din Moldova și România. Sau online.

 

The photographer-philosopher from Athens: 24 quotes from Nikos Economopoulos' workshop

Nicos Economopoulos is a peripatetic photographer – even his home page is called ontheroad.gr. From that page I found out about his Odessa workshop, planned for end of May. It was cancelled, because of the violence in Ukraine, but, in the end, he summoned the participants in Athens instead. During seven evenings Nikos discussed each participants’ pictures made during the day. Most times he went beyond technical issues and launched himself in lengthy monologues on the meaning of photography, life and everything. I took some notes and below are 24 quotes that can offer a glimpse on Nikos’ style and depth.

 

I have to mention that most of the quotes were part of discussing a specific picture and may appear out of context, use of imagination is recommended to fill the gaps. All the pictures of Nikos Economopoulos presented below are form Magnum Photos official website. Also, the pictures and quotes are arranged randomly.

 

Economopoulos_quote_1

Greece

Economopoulos_quote_2

Turkey

Economopoulos_quote_3

Greece

Economopoulos_quote_4

Turkey

Economopoulos_quote_5

PAR86890

Economopoulos_quote_6

Turkey

Economopoulos_quote_7

ECN1991003W00006/13C

Economopoulos_quote_8

Greece

Economopoulos_quote_9

Yemen

Economopoulos_quote_10

Turkey

Economopoulos_quote_11

ECN91032W00012/04AC

Economopoulos_quote_12

Albania

Economopoulos_quote_13

Greece

Economopoulos_quote_14

Albania-Kanun

Economopoulos_quote_15

Albania-Kosovo refugees

Economopoulos_quote_16

PAR206079

Economopoulos_quote_17

ECN1989001W00006-21

Economopoulos_quote_18

ECN1988002W00050-12A

Economopoulos_quote_19

Albania

Economopoulos_quote_20

Greece

Economopoulos_quote_21

Greece

Economopoulos_quote_22

PAR281609

Economopoulos_quote_23

ECN1989001W00002-36

Economopoulos_quote_24

ECN1989002W00006-15

 

Clickuri între focuri: dosarul fotografic transnistrean al lui Nicolae Pojoga

poster3Toleranța consumatorilor de informație pentru imagini sîngeroase a atins cote extreme în era internetului. Imaginile de război cu oameni decapitați, înjunghieri multiple, prinse la viteza de 10 cadre pe secundă nu mai surprind și nu mai generează protestele societății. Ne-am deprins. Am acceptat. Am descoperit anatomia omului proaspăt ucis. Am învățat că în imagine e sînge și sub ea statistică – 50 de morți, 120 de morți, 100 de mii de morți. Un număr oarecare de morți. Și acum știri din sport.

 

Ca fotojurnalist cu experiențe în punctele fierbinți din estul Europei (Transnistria, Vilnius, Riga, Nagorno-Karabah, Bosnia), Nicolae Pojoga a fost desigur expus cruzimii războiului. Întrebarea retorică pe care și-o pune cînd vorbește despre asta: redă oare imaginea plină de orori corect ceea ce se petrece? Explică oare cadrele pline de sînge esența unui război? În alegerea dintre a șoca și a informa, Nicolae Pojoga este printre puținii care au mers pe a doua cale.

 

Duminică la 16:00 la Centrul Expozițional Brâncuși va fi inaugurarea expoziției „DIN SENIN”, cu o selecție de 64 de imagini făcute în timpul conflictului transnistrean, pe ambele maluri. E o selecție care permite privitorului să mediteze asupra acestui conflict refulat colectiv. Să intre într-un segment suprarealist din spațiu-timp în care tinerii mureau în livezi în floare, oamenii își îngropau morții cu arma în spate, iar seara își aduceau caprele de pe deal.

 image description

Fotografiile lui Nicolae Pojoga nu sunt propagandistice și nu sunt înscenate. Sunt o relatare a realităților dure care s-au derulat în jurul unui fotograf nimerit pe cîmpul de luptă. În timp ce aranja fotografiile în holul Centrului Brâncuși, Nicolae Pojoga îmi arată imaginea unui ostaș decedat, întins pe o bancă de beton și îmi povestește cum brațul mortului s-a dezdoiat și a căzut spre sol, lîngă fața fotografului care stătea ghemuit sub bancă prins între tiruri la Tighina. Sunt momente în război în care te faci mic-mic și vrei să te îngropi în pămînt, mai spune.

 

Fotografiile nu au descrieri alături. Sunt doar imagini. Poate că într-o zi Nicolae Pojoga va fi de-acord să povestească istoria unui om care a fost acolo. La moment ne arată doar fotografiile. Făcute cu un ochi profesionist, aranjate impecabil în timp ce lumea din jur își trăia unul din sfîrșituri.

 

 

Despre două expoziții de fotografie

La Centrul Expozițional Brîncuși au loc în aceste zile două expoziții fotografice. Prima, a școlii lituaniene de fotografie mai durează pînă la 24 noiembrie, după care pleacă la Tiraspol. A doua, un vernisaj al Asociației Fotografilor din Moldova o să mai dureze.

Ambele merită văzute, măcar pentru a fi comparate.

fotolit

Școala lituaniană de fotografie s-a dezvoltat în fosta Uniune Sovietică datorită asumării unei libertăți mai mari de exprimare și a unei expuneri la tendințele fotografice din lumea liberă, la care nu prea aveau acces fotografii din alte zone ale URSS. E greu de spus acum dacă școala a produs talentele sau dacă talentele au produs școala, cert este că fotografi ca Aleksandras Macijauskas, Romualdas Požerskis, Antanas Sutkus, Rimantas Dichavičius, Virgilius Sonta, Romualdas Rakauskas s-au format împreună și au utilizat metoda aprofundării în temă, metodă care i-a consacrat: fotograful se dedică un timp îndelungat, uneori cîțiva ani, unei singure teme pînă „o epuizează”. Pînă ajunge la punctul de saturație în care spune: „Gata, am fotografiat tot ce se putea și am ajuns la saturație.”

Rezultatul unui astfel de efort era o serie de cîteva zeci de fotografii selectate din miile făcute. Romualdas Rakauskas timp de zece ani a fotografiat acele zece zile de primăvară în care natura înflorește. Restul timpului îl dedica la proiectul „zilele de lucru din Vilnius” la care a lucrat împreună cu Sutkus. Ambele proiecte sunt reprezentate de cîteva fotografii la expoziția din Chișinău.

Desigur că efortul de a uni într-o selecție munca de o viață a zeci de fotografi este unul care reduce, modifică și ordonează oarecum forțat viziuni diferite. Evident că lucrările afișate nu pot fi „cele mai bune” și cei care cunosc școala lituaniană pot rămîne un pic dezamăgiți de selecția făcută. Cu toate acestea lipsa unui concept clar este salvată de unitatea stilistică și limitarea clară în timp, spațiu și metoda de lucru a autorilor.

Acest lucru, din păcate nu poate fi spus de a doua expoziție, cea a Uniunii Artiștilor Fotografi din Moldova. Nu-mi plac momentele cînd trebuie să critic ceva moldovenesc, pentru că știu cît de greu ne organizăm și cît de ușor dăm cu piciorul în realizările celor din jur. Voi încerca să orientez critica în recomandări de viitor, or, în Moldova se prefigurează o revenire a fotografiei, de unde și denumirea expoziției — „Revenire”.

Vernisajul este un amalgam de imagini (atît fotografii, cît și colaje și grafică computerizată) care încearcă să cuprindă toate genurile – de la peisaj la fotografie de gen, de la nud la fashion, de la street-photo la fotografie publicitară. Consumatorul de fotografie e supus unor dușuri reci și fierbinți suplimentare datorită unei varietăți mari de tipuri de print (diferite dimensiuni, diferite materiale), cît și a prezenței multor imagini de o calitate tehnică precară (fotografii posterizate, umbre scoase în photoshop mult peste limita bunului simț, suprasaturare și exagerare în jocul cu claritatea șamd).

Nu e clar principiul selectării autorilor — pe de o parte lipsesc prea multe nume cunoscute pentru a putea vorbi de o reprezentativitate, pe de alta e un grup prea mare și pestriț ca să putem vorbi de „o gașcă” sau de „o școală”.

Consumatorul de fotografie nu este ajutat mult de descrierile imaginilor. Am fost intrigat de cîteva peisaje probabil moldovenești, care, în loc să fie descrise după prindipiul „ce, unde, cînd” au descrieri de genul „Seara”, „Nostalgie” sau „Apus”. În loc să ajute privitorul să-și descopere țara, peisajiștii au decis să îi hrănească cu trăirile personale. La fel, multe fotografii care ating prin prezența unor persoane sau evenimente curioase ratează ocazia de a ne povesti istoria din spatele lor, limitîndu-se la titluri lirice de tipul „Bătrînețe”, „Metamorfoze” sau „Privire”.

Impresia cu care am rămas e că avem fotografi prea introverți, prea prinși de plăcerea procesului și prea puțin preocupați de consumarea produselor lor.

Expoziția are meritul să arate cît de debusolată, pestriță și incoerentă e fotografia moldovenească la acest moment. În acest sens ea ar putea reprezenta acel haos din care se va alege grîul de neghină și se va alege o cale care duce spre o anumită estetică. Fotografia este într-o perioadă neobișnuită cînd volumul care se produce e net peste volumul care se consumă. În lipsa unor repere critice de impact, pe o piață săracă, dominată de fotografia de nuntă, vernisajul „Revenire” arată un punct zero de la care pornește Uniunea Artiștilor Fotografi.

O Uniune care poate educa consumul fotografiei, doar dacă va afișa niște concepte cu coerență internă și va putea explica privitorului sensul demersului fotografic. În condițiile unui bombardament intens și permanent cu imagini din televizor și din internet, omul care face efortul să meargă în sala de expoziții trebuie să nimerească într-un spațiu diferit, un spațiu cu o ordine interioară și o estetică conceptualizată și bine explicată și să iasă din sala de expoziții gîndind, nu pierdut.

Aș merge cu plăcere, de exemplu, la o expoziție dedicată fotografiei RSSM din anii 50 sau la o expoziție a fotojurnaliștilor tineri care lucrează la proiecte majore (Dorin Goian, Ramin Mazur, Andrei Moraru, alții care stau ascunși). Sau chiar și a fotografilor de nuntă, atît timp cît aceasta e unica piață reală cu concurență acerbă între profesioniști.

Critica de mai sus este alimentată, probabil și de alăturarea accidentală a fotografiei moldovenești cu cea a școlii lituaniene, o alăturare care a mărit contrastul din impresii.

Recomandări:

Aleksandras Macijauskas

Antanas Suktus

Virgilius Sonta (interviu cu Romualdas Požerskis în rusă + fotografii)

Romualdas Požerskis (interviu în rusă + fotografii)

Romualdas Rakauskas (interviu în rusă + fotografii)

 

 

 

pmanorama

Din păcate fotografia de mai jos are doar 8.000 de pixeli lățime, pentru că acest site nu permite uploadarea fotografiilor mari. Originalul este format din lipirea a 70 de fotografii și el cîntărește peste 1 GB 🙁

Cîteva disclaimer-uri:

– Nu, fotografia nu poate fi preluată fără permisiunea autorului;

– Fotografia nu e făcută în punctul maxim al adunării, acesta a fost, probabil pe la 11:40;

– Nu am numărat participanții;

– Pe clădire am ajuns împreună cu 10-15 jurnaliști, cu permisiunea comendantului clădirii;

– În dimensiunea originală fețele participanților pot fi văzute ca în fotogfrafia de sub pmanoramă;

– Tehnica folosită a fost rudimentară – Canon 60D + EF 100-400 la 100mm dacă țin minte corect + trepied. La 400mm aș fi avut nevoie de vreo 2000 de fotografii pentru a încăpea tot.

– Sus pe centru am adăugat un pic de cer care lipsea, unele steaguri sau oameni se pot comporta ciudat – apărea de două ori, de exemplu, pentru că lumea se mișca.

– Da, fotografia asta tot eu am făcut-o, e drept că fără lipiri, dintr-o bucată cu un grandangular.

 

Pmanorama_8000px_Site

Pentru a deschide versiunea de 8000 de pixeli, click cu butonul drept de la mouse pe fotografie și selectați „Deschide într-o fereastră nouă” sau „Open in new tab”, cel puțin pentru Chrome.

Mai jos e un crop de 100% din fișierul original de vreo 30.000 de pixeli pe lățime.

pmanorama_detaliu