Categorie: Politica.md

 

Aceasta a fost ultima picătură. Eu încă așa bătaie de joc n-am văzut.

Ultima acțiune politică a pus capac la toate. Pentru mine personal a fost ultima picătură. Eu multe le înțeleg și le pot accepta, dar așa o bătaie de joc în așa hal – asta e culmea. Ei chiar cred că cetățenii vor înghite totul? Ei chiar cred că pot minți fără măsură doar pentru că oponenții lor sunt și mai cinici?

Adică, după tot ceea ce s-a întîmplat în ultimii ani, să ieși și să faci cu non-șalanță promisiuni de viitor? Eu chiar nu înțeleg – cineva îi mai crede? Mă uit la oamenii de pe facebook și mi se face silă de unele comentarii. În ce țară trăim! Și acești oameni sunt vecinii, prietenii, neamurile noastre.

Dacă mai lăsăm așa situația să degradeze, nu se vor mai schimba degrabă lucrurile. Și cînd mă gîndesc la asta – îmi vine să turb. Adică chiar sub ochii noștri are loc această comedie și noi facem share la mîțișori. Păi ei anume asta și vor.

Și acești oameni sunt prietenii, vecinii rudele noastre. Ei chiar cred că noi vom înghite totul? Ultima acțiune a pus capac la toate.

De fapt, să recunoaștem, noi, oamenii care știm cît de cît situația reală, pe teren, la altceva nici nu ne puteam aștepta, la ce se întîmplă acum în lume. Nu totul încă e pierdut, dar e clar că nimic nu mai poate fi salvat. Adică chiar sub ochii noștri are loc această comedie și noi facem share la mîțișori. În ce țară trăim! Eu multe le înțeleg și le pot accepta, dar așa o bătaie de joc în așa hal – asta e culmea.

Ei chiar cred că pot minți fără măsură doar pentru că oponenții lor sunt și mai cinici? Dacă mai lăsăm așa situația să degradeze, nu se vor mai schimba degrabă lucrurile. Ultima acțiune a pus capac la toate. Ipocrizia fără limite a atins noi culmi, care sunt posibile doar într-o țară fără cetățeni. Și cînd mă gîndesc la asta – îmi vine să turb.

Pentru mine personal a fost ultima picătură. Pentru mine personal a fost ultima picătură. Ultima picătură. Pentru mine. Personal. Eu multe le înțeleg și le pot accepta, dar așa o bătaie de joc în așa hal – asta e culmea. Pentru mine personal a fost ultima picătură. Eu multe le înțeleg și le pot accepta, dar pentru mine personal asta a fost ultima picătură.

Așa o bătaie de picătură în așa personal – asta e culmea. Pentru mine picătură asta a fost o bătaie de personal. Eu multe le accept și multe le ultima picătură, dar joc în bătaie personal nu pot accepta. Pentru mine. Eu multe le pot bate în picătură și personal joc, dar asta e culmea. Eu culmea personal picătură pentru mine bătaie.

Așa o picătură de joc pentru mine – asta e culmea.

 

Pentru ură, tastați 3

N.B. Eu nu mai scriu demult la teme de actualitate. În primul rînd, actualitatea e plictisitoare și în al doilea mi-s indiferente spectacolele politice din ultimele două sezoane. De aceea prefer să scriu despre cele veșnice. Sau despre Veniamin Cojuharschi. Azi e excepție pentru că azi tăcerea tot răsună. Cum văd eu lucrurile:

Decizia primei instanțe de a anula alegerile din Chișinău e absurdă din aproape toate punctele de vedere.

În primul rînd e absurdă din punct de vedere juridic. Dacă acțiunile unui concurent electoral pot duce la anularea de tot a alegerilor, orice concurent electoral care simte că va pierde în turul 2 va fi foarte motivat să încalce legea și să anuleze alegerile. Adică? Adică #naprimer Vasile ajunge în turul doi contra Elizavetei. Și știe că Elizaveta are 60% din intenția de vot și el, Vasile, pierde. Sîmbăta înaintea votului el va face agitație, va publica fotografii cu Jacinda Ardern sau Camila Vallejo și gata. Alegeri anulate. Serios?!

Poți sancționa concurentul, dar nu anulezi din cauza acțiunilor lui de tot alegerile. Cu același succes dacă un șofer încalcă regulile ai putea dispune închiderea drumului.

Într-al doilea rînd e absurdă din punct de vedere al interesului politic al puterii. Alegerile neașteptate – prezidențiale, locale anticipate – au avut tot timpul în sistemul lui Plahotniuc rolul de a slei partidele cherite de opoziție de energie și puteri și menținerea lor într-un joc energofag cu sumă zero. Și coordonatorul numai-numai s-a lăudat la toată lumea că Moldova e democrație pentru că primele „alegeri” le-a cîștigat „opoziția” de stînga, iar secundele „alegeri” – „opoziția” de dreapta. Și acum baț! – și acest instrument de calmare a spiritelor nu doar că e anulat, dar chiar transformat în catalizator de protest.

Gibisiul e în jocriză.

Dar acum apare întrebarea – greșeala asta absurdă, odată făcută (inițiată de vreun „strateg” pedejos din zona femidei) – devine o oportunitate? Pentru că toată Europa deja e în capul lui Plahotniuc, toți cer direct acestuia să intervină în justiție să facă dreptatea înapoi (sceneta asta în sine e adorabilă, desigur) – mulțimea s-a trezit, chiar și Viorel Mardare s-a enervat – orice ar face puterea deja nu va putea atenua pierderile.

Și cine nu adoră momentele cînd poți să faci orice? Eu aș vrea să pot să fac orice.

Situația singură cere agravarea crizei. Menținerea deciziei evident injuste, evident aberante, evident nedrepte și intrarea în regim de criză politică. Regimul preferat de acțiune al gibisiului – cînd totul e alb-negru, toată lumea se împarte în dușmani și aliați, cînd e clar ce înseamnă victoria și war-roomul are luminile mereu aprinse.

Și cam demult nu a fost război politic, chiar dacă Lupu nu îl oprește.

Și cine vor fi oponenții? Cîțivaisprezece ambasadori leșinați de cald, cu staffuri în concedii, două partiduțe și șase onegeuri? De-o plăcere. Mai ales că pînă la urmă este ieșirea pe din dos – sabia damocliană a căderii Moldovei în sfera de influență a Rusiei. Dar asta e decizie prea extraterestră, chiar și pentru jucătorii de poker.

Unicul cîștigător clar este primarul ales Năstase. În loc să stea acum în primăria pustie, încercînd să convingă oamenii să îl ajute, în cîteva luni rămase să înțeleagă pe ce lume se află, el e în centrul atenției europene, în rolul pozitiv de luptător cu mafia, cu tirania și corupția. Cel mai bun rol posibil pentru calitățile de care dispune.

Față de protestul trist din timpul conferinței Parteneriatului Estic cu Provocările de Securitate Externe, cel de ieri a avut un iz puternic de 6 aprilie 2009. Și un număr admirabil de oameni enervați.

BEFORE (sursa foto – Ziarul National)

 

AFTER (sursa foto pagina FB a Maiei Sandu)

Dar cum a fost posibil ca mecanismul „statului capturat” să eșueze de atîtea ori la rînd – cu stabilirea alegerilor, cu candidatul „independent”, cu interceptarea cu mama, cu victoria celui mai nesuferit oponent în turul doi și apoi, iată!, cu această decizie absurdissimă a primei instanțe?

Verisiunea de serviciu, cea mai importantă, desigur este prostia și incompetența. Nouă ne place să credem că acolo sus stă un computer mare-mare, care e tare deștept, dar cînd vezi cum se face salamul nu mai ai iluzii privind IQ-ul. Sus ajung luptătorii, nu gînditorii. Și cînd ajung sus, luptătorii trebuie să caute creierul și să-l folosească. Și e tare greu. Mai ales într-un sistem ultra-centralizat, unde nimeni în jur nu-și asumă nimic fără APROBAT DE SUS. Și Cel de Sus obosește. El are capacitatea de a lua 5-7 decizii pe zi, dar vin cîte 25-30. Omul obosește, aiurește, se enervează, ia decizii alehamite, ia decizii proaste.

Asta-i situația.

E în interesul opoziției ca validarea să întîrzie cît mai mult. Recuzarea, amînarea, toate instrumentele vor fi folosite. Puterea, din contra va încerca să urgenteze validarea ca să stingă rugul, cît mocnește. Și să intrăm în vară cu status-quo. Pînă la alegeri, cine va mai ține minte numele Berdilo?

P.S. Curtea de a Apel a menținut decizia primei instanțe și nu a validat mandatul de primar al lui Andrei Năstase.

 

 

Viața de după moartea politică

Nu intenționez să te jignesc, dragă politician. Tu ai dus în cîrcă ura și dragostea unui popor balcanic, manifestarea colectivă preferată a căruia e bășcălia. Nu e o soartă ușoară. 

Dar, vai! Ai murit politic. Ratingul tău, cîndva falnic și măreț, acum se zbate între zero și zero întreg și unu procente. Jurnaliștii trec pe alături, alergînd după alte capete vorbitoare. Colegii de politică ling alte funduri. Oamenii de afaceri zîmbesc curtenitor, dar nu se rețin lîngă tine.

Ce-i de făcut?

Calea durerii veșnice a rămînerii în politică

Dacă nu te-ai născut nemuritor și indestructibil, ca Iliescu sau Diacov, insistența rămînerii în politică va arăta jalnic. Snegur, Tarlev, Băsescu, Sakașvili și mulți-mulți alții ne-au demonstrat cît de lungă poate fi moartea. Vei încerca să ridici ratingul din toate puterile, vei epuiza lista de telefoane, poate chiar vei umbla la rezerva financiară, dar degeaba. Oamenii nu te mai votează, puterea nu se mai întoarce în mîinile tale puhave. Tu, care erai cîndva viitorul, te-ai prefăcut în trecut. Brusc și nemilos.

Da, în jurul tău au rămas 3-4 oameni extrem de loiali care dau din cap, aidoma cățelului de lîngă parbriz. Da, ei repetă că totul e bine sau că acest bine e la orizont. Nu-i crede.

Dacă nu poți face nimic-nimicuța în afară de politică, e timpul să devii vasalul cuiva. Tu știi al cui. Al celui care are viitorul. Care împarte promisiuni, funcții. Care adună acum voturi, resurse, speranțe de la cetățeni. El e la modă. Gîdilă-i orgoliul.

Îi va place să îți simtă gudurarea. Va dori să te poarte, ca pe o bijuterie. Va aprecia faptul că tu deja știi ce și cum, că oamenii te cunosc, că „tu poți mobiliza un anumit segment”. (Noi cu tine știm că nu mai poți mobiliza nici măcar un punct, nu încă segment, dar asta e formula politicoasă în discuția despre morții politici). Convinge – obține locul cela de ministru, ambasador sau vice-ceva pe reforma unui domeniu aleator vital pentru parcursul.

Înghite mîndria și fă asta. Poate, cu timpul, poate cu anii, poate oamenii vor înțelege… Speră. Rămîi în politică și fugărește-te după stafia puterii. Cel puțin, în grămăjoara instituțională mică oferită, vei sta în vîrfuleț, o să fii șeful.

 

Calea revenirii în rai

Hai să recunoaștem – politica e iadul. Tu ai ales, cîndva, în tinerețe sau în criza vîrstei oarecare această cale, ai călcat greșit și ai lunecat în imoralitate, corupție, fățărnicie, cruzime și mîndrie. Ai descoperit că poți face lucruri rele și să dormi liniștit. Că nu ești cel care erai. Că unii știu despre tine ceea ce nu ai dori să afle părinții sau copiii tăi. Și parcă nu ai făcut mari crime, nimic deosebit de alții, dar poveștile care nu vor intra în biografie ar ocupa mai multe pagini ca biografia. Știi asta.

Există  întoarcere în rai?

Moldovenii nu au inventat politica. La fel ca multe alte lucruri. Aproape toate lucrurile. Așa că e bine să ne uităm la potlogarii din țările dezvoltate ca să vedem ce fac ei după ce Zeița Puterii dă drumul la apă.

Calea Academică

Președinții SUA, după mandat, nu se prea zbat pentru locuri în senat sau congres, precum o fac colegii lor balcano-caucazici. Ei și-au atins apogeul și nu vor să eclipseze prostiile spuse în calitate de președinți cu prostii spuse în altă calitate.

În primul rînd, construiesc o bibliotecă. Pentru că oamenii uită, iar momentele tale de glorie au trecut. Dacă nu te vei ocupa tu de documentarea, colectarea, stocarea, arhivarea și punerea în valoare a informațiilor și documentelor despre activitatea ta – nimeni nu o va face. Și asta chiar e util.

Poate noi nu putem aprecia acum apariția unei Biblioteci Prezidențiale cu Colecția Snegur, Colecția Voronin sau Colecția Lucinschii, dar după 25-50 de ani, cînd generația urii va fi înlocuită – Domnului să ne rugăm – cu generația relaxării – cuiva îi va fi foarte interesant să urmărească viața noastră, a dinozaurilor.

Mergi în aule. Mergi la studenți, povestește-le despre succese, aprinde-le ochii, motivează-i. Răspunde-le la întrebări, povestește-le despre eșecuri – spune-le ce ai învățat în viața politică. În ce rahaturi să nu calce.

Creează sau alătură-te unor centre de cercetare sau de consultanță în politici publice. Nimeni nu se așteaptă să excelezi în aceste domenii. Știm bine că nimic nou nu mai poate fi stors din neuronii tăi trecuți prin politică, dar prezența ta acolo va da seriozitate, statut și va permite, poate, să fie evitate unele erori sau iluzii.

 

Calea Afacerilor

Da, viața s-a aranjat așa încît nu ai, de fapt, o profesie. Nu poți ciopli în lemn, nu poți instala un Windows, nu poți fi șofer de macara. Nimeni nu angajează în funcția de politician. Experiența ta nu trebuie nimănui.

Dar tu ai anumite abilități în management. Nu mari, dar tot ceva. Știi cum se alocă bugete. Cum se fac achiziții. Cum se acoperă cheltuielile nejustificate. Și mai ales – știi oamenii din sistem. Multe companii au nevoie de tine. Nu lăsa pauza să se lungească. Acum, cît încă oamenii țin minte că ai fost președinte, premier sau primar – încă mai poți găsi un naiv care crede că știi chestii. Că te pricepi la lucruri.

Mergi în compania ei sau a lui ca director pe dezvoltare. Și cînd nimeni nu te vede, pe ascuns – învață. Află cum funcționează compania, ce cere piața, ce face competiția – tu poți învăța asta. Vezi cum și cui anume face compania vînzări. Încearcă să ajuți compania înainte ca toți să înțeleagă că ești un balast.

Nu deschide propria afacere imediat după ce ai fost demnitar! Este un mic secret pe care îl știi, dar preferi să îl uiți. În companiile private cheltui cît mai puțini bani și cîștigi cît mai mulți. Exact invers decît instituțiile de stat. Acolo cît mai mult cheltui cu atît mai mult primești în bugetul viitor. Tu nu ai nici o șansă în business, dacă faci trecerea brusc. Învață.

Calea Salvării Lumii

Mai este calea decentă a binefacerii. Fondul Numelui Prenumelui tău poate salva lumea. Poate aduce apă potabilă acolo unde nu e. Poate aduce dragoste copiilor orfani. Pote aduce locuri de muncă persoanelor dezavantajate. Poate salva Șoimul Dunărean de la dispariție. Poate reanima limba găgăuză. Tu ai numele, credibilitatea și relațiile să salvezi bucățica ta preferată de lume.

Și culmea – pe banii altora! Exact cum te-ai obișnuit.

Dar indiferent de calea decentă aleasă – revino la tine. Viața politică nu e viață. Citește, călătorește, fă prostii, reconectează-te cu prietenii de pînă la, mergi în locurile care. N-a rămas mult. Învață din prima moarte.

P.S. da tu inițial nu ai pus un alt muzon la urmă?

 

 

Calitățile politicianului ideal

Să luăm acum la puricat cele cinci trăsături necesare politicianului ideal despre care am scris în articolul precedent: orgoliul, prostia, indiferența, fățarnicia și cruzimea.

Orgoliul și vanitatea sunt combustibilul politicianului. Fără deficitul cronic de aplauze și validare din jur, nici un om nu va lucra 16-20 de ore pe zi pentru a cîștiga alegerile sau – și mai dificil – pentru a se menține la putere. Dacă un politician nu are complexul inferiorității, îi va fi foarte greu să găsească motivația necesară menținerii în luptă constantă, extenuantă și fără sfîrșit pentru „putere”.

Da, dictatorii capturează statul, dar și statul capturează dictatorii. Unica remunerare pentru stres, ore nedormite, rupere totală de familie, întîlniri cu alegători, de altfel, nesuferiți și plictisitori, împăcarea lingăilor care mereu cer resurse, fac prostii și se bat unul cu altul, permanenta umbră a loviturii de palat, frica de ziua de după, toate aceste chinuri sunt răsplătite cu resurse, dar, în primul rînd trebuie răsplătite cu frică și iubire – cu aplauze și atenție.

Prostia ajută în acest sens. Și în calea spre putere și în procesul exercitării acestei „puteri”, politicianul repetă același discurs iar și iar, la adunări, întîlniri, delegații, presă, emisiuni și chiar în somn. Un politician inteligent are probleme cu disciplina asta discursivă – începe să improvizeze, să se plictisească, are prea mare încredere în propria capacitate de a se descurca și greșește.

În plus, marea majoritate a electoratului nu are timp de neologisme, fraze complicate și cuvinte cu mai mult de trei silabe. Politicienii de succes îndrugă prostii – fraze fără sens – le repetă de un milion de ori cu siguranța imbecilului hotărît și asta le aduce trofeul: Yes, we can; America Great Again; Change we can believe in. Oamenilor le place de ei. Politicianul ales e caricatura ideală a majorității electorale. Reagan, Bush, Bush, Obama, Trump – niște politicieni minunați.

Indiferența, sau mai bine zis obrazul gros ajută politicianul să reziste. Să reziste valurilor de scuipat continuu cu care sunt bombardați de cetățeni. Pentru că e una cînd inamicul tău personal te urăște pe tine concret. E una cînd un om necunoscut te urăște pentru ceea ce reprezinți (culoarea pielii, limba/accentul). Dar e cu totul altceva cînd oameni absolut necunoscuți de urăsc din toate puterile anume concret pe tine. Să duci așa ceva nu-i ușor. La fel cum nu e ușor să dormi bine noapte știind că la ordinul tău mor familii întregi sub bombardamente. Ai nevoie de multă insensibilitate să mănînci tortă și să ordoni bombardarea unei capitale. Dacă un politician pune pe inimă comentariile trolilor, ura concetățenilor sau nefericirea produsă de deciziile lui – el se va strica.

E foarte important pentru un politician să fie fățarnic. El încearcă să mențină echilibrul în vîrful unei piramide mișcătoare. O piramidă de oameni vii se mișscă, se luptă, îl trag de picioare, iar el stă pe ei și nu cade. O vreme. Pe urmă cade, dar altul se va ridica și va dansa pe oameni.

Grupuri diferite de interese luptă pentru aceleași resurse, grupuri care se urăsc între ele vin la el pentru soluții, grupul pe care îl conduce el e în conflict cu grupuri conduse de alții și el merge la negocieri. Dacă un politician nu poate minți oamenii aflați în conflict, dacă nu îi poate duce cu fofîrlica, obosi cu promisiuni – oamenii își vor tăia gîturile. Asta e firea omului – să îi sară țandăra, să își sărute părinții și frații și să meargă să ucidă alți oameni la război. Politicienii care obțin pacea, inevitabil sunt trădătorii propriului neam care abia visa să moară în tranșee cu kalașul în mînă. Lideri politici care „au trădat” poporul și nu i-au permis să moară la război are și Moldova în scurta ei istorie.

Și aici apare cruzimea. Competiția politică e extrem de dură – concurenți sunt mulți, locuri pe podium – puține, uneori doar unul. De cînd a apărut agricultura și oamenii n-au mai putut să fugă de agresor, legea e făcută de cei care bat și ucid selectiv, iar valoarea adăugată e produsă de cei bătuți și uciși. (Trebuie să recunoaștem că agricultura a făcut o lucru minunat pentru evitarea genocidului – agricultorii trebuiau mereu lăsați să trăiască, pentru a produce o nouă roadă la anul – nu prea avea sens să-i ucizi pe toți sau să le iei toată mîncarea).

Și este un anumit sens economic pentru liderul politic să fie deosebit de crud cu oponentul lui – în primul rînd pentru a preveni apariția unor noi pretendenți, în al doilea pentru a disciplina propria haită și în al treilea pentru a fascina „poporul”. Da, în politica modernă nu mai arăți mulțimii capul tăiat al oponentului, îi umilești „imaginea”. Și exercițiile din electorală te ajută în exercitarea puterii – deciziile potrivite deseori înseamnă condamnări la moarte.

Niște bani furați din achiziții, duc la morți pe masa de operații, Un sens giratoriu pus aiurea ucide a doua zi oameni pe trecerea de pietoni. Aproape toate deciziile de politici produc nemulțumiri, nefericiri și chiar scurtări de vieți. Uneori știi acest lucru din timp și inspiri adînc înainte să tai, dar cel mai des afli despre consecințe mai tîrziu, cînd taxa pentru corupție și prostie e achitată aleator cu vieți omenești pe o șosea ce taie un sat în două.

Și e foarte rar cînd aceste cinci calități se găsesc într-un singur om. Cînd asta se întîmplă, aproape inevitabil, societatea îl descoperă, îl ademenește spre putere, îl ridică în sus cu forțele impersonale economice și sociale și îl pune pe tron.

Dar nimeni nu-i ideal. De aceea și politicianul lasă o trăsătură neacoperită – fie devine prea modest, fie începe să se gîndească prea mult la sensul vieții, fie îi apare sovistea și îi aduce insomnii și ezitări, fie devine sincer cu anumite grupuri sau cu sine. Toate aceste slăbiciuni îi sapă în aura de politician și sistemul îl aruncă din piramidă.

Cel mai bun „rus” al tuturor timpurilor a fost votat Stalin, iar cel mai bun „român” – Ștefan cel Mare. Și asta nu e nici bine nici rău. Asta așa e.

 

Opposition 101 (for Harvard graduates)

#localpolitics #boring #sharepost

Dear Harvard Graduate in opposition,

here is a basic rule for opposition politics.

YOU NEVER – repeat what Government says. If Government launches „Prima Casă”, you never criticize Prima Casă. If Government organizes „Eastern Partnership and Current Security Challenges” you DON’T GO there with 3 other people and a banner to protest. If president Dodon makes a stupid statement on facebook – you don’t react. Why? Because you feed their agenda. You share their content. You play on their ground and you look like a weak echo.

YOU ALWAYS – try to push social agenda. If a grenade explodes in center of the capital city you take action and request changes in legislation. If a doctor is beaten by a patient and goes public on hospital corruption – you don’t talk about a recent international education forum nobody cares about – you make a press conference and request from the Government improving the health system.

 

 

In the first scenario the Government acts – you react. They control the agenda, the WHEN things happen, the rabbits in the hat.

In the second you act – and you put the Government in a position to react. You control the agenda, the WHEN things happen, the rabbits in the hat.